Viata pulseaza

Ca voi toate/toti, am fost cutremurata la citirea vestii despre moartea cantaretei Madalina Manole.

Cu toate acestea am fost ingrozita pana la pielea gaina cand am vazut nenumaratele comentarii si postari care vorbesc despre sinucidere atat de usor…da am avut perioade in care sanatatea mea statea pe muchie de cutit, in care nu aveam niciun ban in buzunar si dragostea uitase de adresa mea. Da, am fost parasita in momentul in care am simtit iubirea. In care soarele zambea prin zambetul lui, in care ochii mei vedeau prin culoarea ochilor lui sau respiratia mea era ingreunata pentru ca respiratia lui era chinuita de boala in timpul noptii. Am fost alungata atunci cand era momentul de fericire cel mai adanc si adevarat din viata mea. Am bocit iubirea, i-am simtit cioburile inauntru in mine si am stiut ca va fi pentru totdeauna. Ca, daca vreo  boala nu ma va face sa uit, voi avea mereu o tresarire cand un trecator imi va aminti ceva ce aduce  a el. De acum pana-n vecie. Am ingropat iubirea si i-am facut parastas. Si a venit haul si a venit pustiul. Dar cumva, in mine am stiut ca va trece. Ca eu sunt unica responsabila pentru starea mea. Ca niciun parinte si niciun apropiat nu imi va aduce starea de bine, de regasire cu mine. Ca luarea vietii nu este o solutie. Nu este un raspuns oricit de rascolit si de jos esti. Este doar o capitulare fara doar si poate. Si ca niciun el nu merita sacrificul suprem. Pentru ca viata e unica. Pentru ca, stiu atatia oameni bolnavi care respira doar cu ajutorul unui aparat ce le bate in ritm de inima si isi doresc doar o urmatoare zi pentru a vedea cerul si marea si floarea. Pentru ca sunt mame care-si cresc singure copiii doar ca sa-i vada sanatosi si frumosi si la casa lor. Pentru ca o solutie exista tot timpul chiar daca nu e cea “ideala”. Doar moartea nu mai are nicio solutie. Si pentru ca, repet viata pulseaza si apusul soarelui va fi maret maine.

Va iubesc si sunt langa voi.

Delia