Destinatar: “fostului”

Va mai aduceti aminte de momentele acelea disperate in care asteptati ca el sa sune? Sau sa-ti trimita (macar) un mesaj! Sau ok, poate sarmanul nu avea timp sa-si reincarce cartela (ca bineinteles era foarte …retinut) da macar sa-ti dea cumva un semn:  ca nu te-a uitat, ca se gandeste si la tine oleaca (atunci cand mintea nu-i ocupata de Playboy , de Formula 1 sau de Campionatul European, Mondial si Planetar)! Si ce daca afara era soare, daca pasarea iti canta voioasa la geam, daca magazinul preferat avea fix atunci astronomice reduceri? Ce te interesa pe tine asta? Tu nu-ti doreai decat sa tragi obloanele si sa sune odata “mama lui de telefon ” (“oare nu era stricat?”)!

Ba chiar, la un moment dat, Maica Tereza si sora medicala din tine ieseau la iveala si incepeau sa-si faca griji legate de sanatatea insului – ca poate saracul s-a inecat la micul dejun cu un colt de paine uscata sau cine stie, mai rau,  l-o fi muscat o furnica?! Orasul asta e plin de pericole ce te pasc la tot coltul!

De fapt romanta era pentru el gata. “Misterul” schimbase fila, ba mai mult sarise deja la un alt capitol! Ti-a si aratat el de cateva ori cand nici macar nu te-a mai bagat in seama la ultimul chef preferand sa schimbe replici inteligente cu miros de bere, avand ca active partenere  blondine sexy! Sau cand iti povestea asa finut (a se cauta va rog antonimul) cat de talentata e noua colega de lucru! Iar tu inca te gandeai ca baiatul e doar extrem de sociabil?

Si inainte ca toata istorioara de amor dintre voi sa fie prea departe si prea tarzie ca sa mai intreprinzi ceva, te convingeai ca oare ce ocazie ti se va mai oferi ca sa iesi onorabil din viata nataraului care nu si-a dat nici pana acum seama ce piatra pretioasa a tinut in (scuzati)- pe palme! Un ultim dans dezmatat pe o masa de bar, fara retineri,  combinat cu muuuult alcool, dansat in ritmuri de “acum sau niciodata” … ar fi fost prea decadent pentru o doamna ca tine asa ca, “prada unui impuls” (de fapt te-ai gandit tu premeditat) ai inceput sa scrii o “ultima” scrisoare! Si ai scris foi intregi explicandu-i tot ce a insemnat pentru tine intalnirea cu el, facand disperat apel la memoria lui (de scurta durata de altfel) amintindu-i de momentele in care va plimbati de mana sub clar de luna ascultand cum canta greierii (doar pentru voi, bineinteles). Ai scris de parca n-ar fi existat un maine: o scrisoare excelenta  (credeai tu), un ravas sincer, detaliat. Dar din pacate a existat un maine …dimineata…si el ti-a gasit scrisoarea prea sincera si prea detaliata. Chiar i-a si stat coltul ala de paine in gat a doua zi la micul dejun,  cand ti-a citit-o. S-a mai si enervat si s-a batut singur pe umeri ca a “scapat de o isterica”!

De ce ne cuprinde subit aceasta nebunie de a “ne lamuri” cu celalalt, atunci cand totul e pe gata? De ce nu ne retragem in liniste in coltisorul nostru? (sa ne lingem ranile, nu de alta). Suntem bantuite oare de nevoia de a ne hrani propriul ego, de a arata celuilalt “ce-a avut si ce-a pierdut”? Parca am vrea sa spunem “uite vezi tantalocule cat te-am iubit eu si cate sacrificii am facut pentru a mentine vie flacara pasiunii? mai pupi tu una asa ca mine?” Sau? Credem ca il putem reintoarce din capitol- asa ca in filmele delicios de “chicioase” de la Bollywood in care el in ciuda familiei naravase, a diferentei de clasa dintre ei, in ciuda drumurilor cu gropi si a trenurilor fara incalzire iarna, lasa totul la o parte si se intoarce sa ne cante o serenada la fereastra si sa ne ofere inelul cu piatra pacatos de scumpa (introdus in pahar de sampanie)- “trait-au pana la adanci batranete si cu siguranta nu mai traiesc si acum”! (cel putin nu impreuna)

Realitatea arata ca ultima scrisoare nu (prea) schimba mare lucru. Dus a fost si dus a ramas! Si amar de sufletul nostru cand, dupa scrisoarea patimasa nu urmeaza nici o mica reactie de la destinatar! Mai tineti minte noptile de dupa? Parca tot era mai bine un dans dezmatat pe tejgheaua unui bar! Nu-i asa?

Imi amintesc ca in momentul “iluminarii” mi-am aruncat  stilourile din casa, am ars plicurile, timbrele si mi-am facut un sertar special unde stau frumos asezate toate “ultimele scrisori”. Le citesc amuzata la un pahar de vin in serile cand ma cuprind nostalgii de dor si patima! Dar vai, ce pacat ca exista acea mica cutiuta electronica numita email!!!