Delia R. Hornfeck

…. (Lorelei, Ionel Teodoreanu)

Am cautat mereu dragostea. Acea dragoste completa, plina, rotunda. Un cerc, ca un inel al simturilor, turnat dintr-un singur strop de metal pretios. Nu-mi trebuiau pietrele nestemate. Am dorit-o simpla, pura. O dragoste cu care sa te prezinti ca un nou nascut in fata lumii. O dragoste care sa fie a mea si numai a mea. Si a lui.  O iubire ca o dimineata linistita de sarbatoare. O iubire care sa te faca sa te simti completa, implinita. Sa zambesti in fata maretiei ei. Si atat…

Am asteptat-o in usa, sau m-am asezat  umila pe scaunelul de lemn din odaie, iar cand intarzierea era prea pustie am grabit venirea ei. Si atunci am alergat in intampinare, am pulsat, am tremurat, am plans lacrimi de deznadejde. Am cautat cand cu speranta cand implorand patimas sa-i inteleg ritmul miscarii. Am plecat urechea la cel mai mic semn incercand sa-i dau noi si nou interpretari.

De cateva ori s-a facut ca vine, dar s-a dovedit a fi doar adierea ei. M-a amagit usor. Iar eu am mers mai departe, mai poticnita, mai amarata. Dar la urmatorea aura am sperat din nou, mi-am intins aripile imaginare spre noul el. O data m-am parjolit si m-am uscat. Asa, inefabil pentru altii, tarandu-mi umbra de femeie pe trotuarul fostilor pasi. Infasurata in mantie de doliu imi boceam moartea unei iubiri ce ar fi putut sa fie … imensa, solara, atotoputernica. Si am afirmat si eu ca o Lorelei “Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale:departarea. (…) Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle.”

Cand a venit a batut finut la fereastra, atat de usor incat m-am trezit din buimaceala aproape prea tarziu. Incapabila de gesturi de bun venit, era sa o pierd. Dragostea e aici. Dar dupa atata cadere sunt paralizata, ma zbat sa o tin langa mine. Pentru ca in unele zile sunt prea departe eu de mine. Nu ma mai regasesc. Pentru ca in unele nopti abisul grav al altor iubiri ma trage spre el.

Si ca o alta Lorelei din negura  fluviului, continui neputinciosa, ca intr-un blestem, sa-mi  fredonez cantecul sprand  ca versurile lui sa nu-l inspaimante pe marinarul ce goneste spre mine. “Sunt pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta”.