French Essence. Esenta franceza

(The English version of the interview with Vicki Archer is after the romanian translation).

“I like to think that in France there is a sixth sense – a French sense… French sense is simple – it is chemistry, a magical mix of the sights, sounds, smells, tastes and textures… As a nation France has chemistry, as individuals the French have spark.”(Vicki Archer, FRENCH ESSENCE, 2010)

Anul trecut cand depaseam  iesirea de pe autostrada spre Saint Remy de Provence, indepartandu-ma de soarele marii si de linistea binefacatoare din Provence, ma gandeam ca “pe aici, la cateva minute departare traieste cea mai fericita femeie de pe Pamant.” Si nu m-am inselat. O urmaresc pe Vicki Archer de cativa ani, de cand a inceput sa scrie blogul ei Frech Essence. Mi-a daruit vizualizarea unui vis pe care eu inca nu-l pot trai. Mi-a inseninat dupa-amiezile de-a lungul anilor, m-a transpus intr-un timp masurat in duminici de calatorii imaginare prin pietele de antichitati ale Sudului, intr-o viata traita in bataie de anotimp si recoltarea maslinelor. Mi-a facut inima sa tresare si sa-si doreasca sa recoloreze si remobileze camarutele ignorate de pasul rapid al vietii cotidiene.

Vicki Archer

De la Vicki am invatat ca trebuie sa continui sa visezi si sa speri ca ineditul iti va infrumuseta la un momentdat viata. Sa nu te opresti oricit de grele ar fi piedicile si sa-ti implinesti povestea personala. Si sa nu gandesti prea rational in probleme ce tin de inima.

Da, povestea lui Vicki este una despre luarea de riscuri, infruntarea provocarilor – dar si despre minunatia peisajelor, despre parfum si mancare delicioasa precum si despre oameni interesanti. Randurile scrise de Vicki m-au facut sa tresar la ceas de recolta si sa invat ca maslinele trebuie presate in timp de maxim 24 de ore d ela cules pentru a se asigura cea mai buna calitate. I-am urmarit cu sufletul la gura  descrierile practice despre renovarea unei vechi case dar si despre imensa bucurie da a te indragosti pentru totdeauna de noua ta viata.

Le mas de Berard

Multumesc Vicki Archer pentru ca ai impartasit cu noi aceasta experienta si m-ai facut sa visez.

Am inceput prin a o intreba intreba pe Vicki unde traieste. Primul raspuns a fost concret, simplu, pozitionandu-ne in lumea fascinanta a regiunii Provence.

Vicki: “Traiesc chiar la iesire de satul Saint Remy de Provence in Sudul Frantei. Sunt 30 de minute de Avignon si 50 de minute de Marseille”.(http://frenchessence.blogspot.com/2008_08_01_archive.html).

Cu toate acestea, toate raspunsurile simple sunt sinteza gandurilor adanci:  Vicki- “cand sunt intrebata unde traiesti, pot doar raspunde ca nu este nici un raspuns simplu. Adevarul este ca simt ca am trei vieti. Traiesc o viata impartita intre locul unde m-am nascut si am fost crescuta(Australia), unde este familia mea si locul unde inima intr-adevar imi apartine”. (Vicki Archer, Blog French Essence)

Delia: Nu esti singura in dragostea ta adanca pentru Sudul Frantei, in particular pentru Provence. Cum a inceput povestea ta de dragoste cu aceasta regiune?

Vicki: Povestea de dragoste cu Provence a inceput initial in 1995. Am fost in Franta intr-o lunga vacanta impreuna cu familia mea si am petrecut mult timp explorand regiunea. Atunci am vizitat prima data Saint Remy de Provence…ma amintesc ca fiind fascinata de sat, de aleile cu platani ce strabat kilometrii intregi aceasta parte a regiunii si de frumusetea mareata a Alpilor Maritimi – culisa pentru Provence, cea splendida si istorica.

Le Mas Berard in iarna

Delia: In ce mod ti-a influentat intalnirea cu Provence viata?

Vicki: Dupa aceasta prima vizita in 1995 am visat in secret sa ma intorc in Saint Remy si sa-mi fac din acest loc casa. Dar la inceput a fost ce-a fost…doar un vis…un vis incredibil care a luat forma finala patru ani mai tarziu, in 1999. Nu cred ca chiar mi-am imaginat vreodata ca un astfel de vis ar putea lua fiinta, dar uite ca a luat. Impreuna cu familia am fost din nou in vacanta si am gasit o ferma demult abandonata. In timp ce ni se prezenta proprietatea aveam sentimentul ca parca timpul a stat in loc si am stiu imediat ca aceasta va fi noua noastra casa… francezii ar spune ca a fost un “coup de foudre”, ceea ce as traduce ca lovit de fulger…chiar asa m-am simtit. Din acea zi viata pe care eu am stiut-o s-a schimbat. Bineinteles ca a fost pura nebunie deoarece in acea perioada noi inca locuiam in Australia si cei trei copii ai nostri erau inca mici si mergeau la scoala. Dar taria sentimentului ca Mas de Bérard (acea ferma de fructe si acum casa noastra) era destinul – nici cele mai practice reflectii nu au putut sa ne faca sa ne razgindim. Am cumparat proprietatea in Saint Remy, ne-am vandut casa in Australia si… ne-am mutat in Europa.

Delia: Cee este acel “special” care iti face viata in Provence unica?

Vicki: Sunt multe motive pentru care pot sa afirm ca Provence este un loc aparte in care sa traiesti, dar poate pentru mine este pur si simplu frumusetea neasemuita a zonei. Sunt mereu suprinsa si coplesita de magnificiul geografic si arhitectural al regiunii. Calitatea deosebita al stilului de viata ofera o tentatie aparte pentru multi pentru a ramane in Provence; clima, mancarea si stilul relaxat sunt toate caracteristici ce te atrag atunci cand pasul vietii in alte orase se dovedeste a fi prea rapid.

Maslini in iarna

Delia: Atunci cand vizitezi St. Remy de Provence….

Vicki: …am rutinele mele si locurile cele mai indragite de explorat. Cand ma intorc acasa dupa ceva timp petrecut departe, primul lucru pe care il fac este sa ma joc cu cainii mei “Charlie” si “Apache” (http://frenchessence.blogspot.com/2010/05/meet-apache.html) si apoi sa intreprind o lunga plimbare in ferma pentru a vedea ce s-a schimbat in timpul absentei mele. Ziua urmatoare ma aventurez in sat si mi fac plinul cu mancarea mea preferata, vizitand si micile magazine locale…..este stilul lor individual si aproape old- fashioned care imprima satului sarmul si caracterul unic. (http://frenchessence.blogspot.com/2008_08_01_archive.html).

Delia: Stiu ca iubesti antichitatile. Sudul Frantei este locul perfect pentru a vana astfel de comori. Ce poti sa ne spui despre pietele provensale si despre cele de antichitati?

Vicki: Provence este patria pietelor si expozitilor de antichitati. Majoritatea satelor au “brocante” o data pe luna unde localnicii isi vand propria marfa din portbagajul masinilor. Aici imi place sa plec in cautarea lucrurilor vechi pentru ca vanez mereu  vreo descoperire fabuloasa. De-a lungul anilor am descoperit nenumarate comori, precum asternuturi din panze de in cu monograme sau confectii din matase. Sunt lucrari provenite din trusouri de nunta, munca la ele fiind destul de delicata. Colectionez fotografii, rame, cutii din sticla, pahare de sampanie….nenumarate piese mici.

Colectie de gravuri apartinand lui Vicki Archer

Masa de toaleta a lui Vicki Archer

In satul pe nume L´Isle sur la Sorgue, aproape 30 de minute de Saint Rémy, exista multe magazine de antichitati si galerii pline pana la refuz de piese de mobila deosebite si obiecte decorative. Acesta este unul dintre locurile minunate de vizitat in week-emduri, mai ales ca au o piata in aer liber in fiecare duminica – acolo mi-am gasit multe dintre obiectele mele preferate. (http://frenchessence.blogspot.com/2008/09/sunday-morning-in-lisle-sur-la-sorgue.html)

Delia: Cateva cuvinte care sa descrie ultimii tai ani…

Vicki: Ultimii ani s-au invartit in jurul scrisului. Prima mea carte, MY FRENCH LIFE, a fost publicata in 2005 si vorbeste despre modul in care m-am indragostit de Provence si de ulterioara mutare aici. Intr-un fel, cred ca este propria mea “scrisoare de dragoste” adresata unei noi tari care nu doar mi-a schimbat viata ci a si imbogatit-o nemasurat.

Vicki Archer. My French Life, www.amazon.com/My-French-Life-Vicki-Archer/dp/0670018775/ref=sr_1_1?ie=UTF8&qid=1296952450&sr=8-1I’ve

Anul trecut, am publicat a doua carte, FRENCH ESSENCE si aceasta carte celebreaza legatura dintre stil de viata si ambient – francezii stiu foarte bine sa traiasca in acest fel. In acelasi timp scriu un blog despre lifestyle intitulat French Essence. Pot doar afirma ca French Essence, cartea, a fost rezultatul unei munci din dragoste. Cuvintele imi vin din inima si pozele fotografei exprima pasiunea mea pentru tot ceea ce este francez si dragostea adanca pentru Provence.

Vicki Archer, French essence, http://www.amazon.com/French-Essence-Ambience-Beauty-Provence/dp/0670022276/ref=sr_1_1?s=books&ie=UTF8&qid=1296952603&sr=1-1

Delia: Exista si zile ploioase in Provence. Am trait astfel de zile in vacantele mele. Dar au fost cu ploaie binefacatoare, ce topea arsita zilelor trecute. Era o senzatie de bine, pentru ca vedeam ca norii se duc si cerul ramanea mai limpede, mai eliberat. Ce faci tu intr-o zi ploioasa in Provence?

Vicki: Explorez. Incerc sa vizitez orase care imi sunt inca necunoscute si incerc sa descoper colturile din Provence ce mi-au scapat pana acum. Daca chiar ma simt lenesa atunci ma uit la un film bun – sa te cuibaresti este cel mai bun lucru.

Delia: Cand e cel mai ocupat timp al anului pentru tine? Cum arata o astfel de zi?
Vicki: Cel mai ocupat timp al anului in ferma noastra de masline este timpul recoltei – aceasta este luna noiembrie si inceputul lui decembrie. Ziua incepe la ora 7 am si se termina la ora 6 sau 7 pm. Suntem o echipa (din care fac si eu parte) care culegem maslinele- apoi ele sunt duse la moara din apropiere pentru a fi presate -  si asta in fiecare seara. Trebuie sa treaca prin moara in timp de 24 de h pentru a se asigura in acest fel cea mai buna calitate. Sunt foarte pasionata de maslinele noastre…uneori cred ca le tratez ca si pe copiii mei….acesta este timpul meu preferat.

In afara timpului recoltei….iubesc fiecare minut pe care sunt norocoasa sa il petrec la ferma. Nu m-am simtit niciodata satula sau plictisita de viata mea de aici si tot timpul am plans la plecare.

Ii multumesc lui Vicki pentru ca a impartit cu noi si m-a facut sa visez.

Gradina provensala in primavara

(Multumiri pentru ajutorul la traducere prietenei mele Cristina ce m-a insotit virtual in miez de noapte romana- germana- engleza)

English Version

Interview Vicki Archer

“I like to think that in France there is a sixth sense – a French sense… French sense is simple – it is chemistry, a magical mix of the sights, sounds, smells, tastes and textures… As a nation France has chemistry, as individuals the French have spark.” (Vicki Archer, FRENCH ESSENCE, 2010)

When I was overtaking the exit from the motorway to Saint Remy de Provence, last year, getting far away from the sea’s sun and the blessing silence of Provence, I was thinking that “somewhere around here, just a few minutes away,  lives the happiest woman on Earth”.

And I was not wrong. I have been observing Vicki Archer for a few years, since she started to write on her blog French Essence. She offered me the image of a dream that I cannot live yet.

She has brighten my afternoons among the years, she has taken me in a time measured in Sundays of imaginary travels to the antiques markets of the South, in a life measured in seasons ‘passing and olives ‘harvesting.

I’ve learnt from Vicki that one must keep on dreaming and hoping that one moment the unknown will enrich your life. Never to stop no matter how difficult the obstacles are and to fulfil your personal story. And not to think too rational when it comes to heart issues. Yes, the story of Vicki is about taking chances, facing the challenges, but also about the greatness of landscapes, scents,  delicious food and interesting people.

She made my heart skip a beat and desire to recolor and refurnish the little rooms ignored by the fast step of the daily life.The lines written by Vicki made me shudder on harvest time and learn that the olives must be pressed in maximum 24 hours from the harvest. I have read with great interest the practical descriptions about the renovation of an old farmhouse but also about the tremendous joy to fall in love forever with your new life.

Thank you Vicki for sharing and makeing me and all of us dreaming.

Delia: “Where do you live?”

Vicki:  I live just outside the village of Saint Rémy de Provence in southern France. I am 30 minutes from Avignon and 50 minutes from Marseille.

“When I´m asked the question where do you live, I can only respond that there is no simple answer. The truth is I feel I have three lives. I live a split life between where I was born and raised, where  is feasible for my family and wgere my heart truly lies” (Blog French Essence)

Delia: “You are not alone in your deep love for South of France in particular for Provence. How did your love affair with this region start?”

Vicki: My love affair with Provence first started in 1995. I was in France on an extended break with my family and we spent much time exploring the area. It was during this time that I first visited Saint Rémy de Provence…I remember being enchanted with the village, the plane tree roads that run for miles in this part of Provence and the general beauty of the Alpilles Mountains – they are the backdrop for this beautiful and historical region of Provence.

Delia: “Which way influenced the encounter with Provence your life?”

Vicki: After that first visit to Provence in 1995 I secretly held a dream to return to Saint Rémy and make a home. But that was what it was, a dream…an incredible dream that finally took shape four years later in 1999. I don’t think I ever really imagined that a dream like this could come true, but it did. My family and I were in Provence once more on holiday and found a long abandoned fruit farm. When we were shown the property it was as if time had stood still and I knew immediately that this would be our new home…the French would say, ‘coup de foudre’ which translates as, struck by lightening…that was exactly how it felt. From that day on life as I knew it changed. Of course it was sheer madness because at that time we lived in Australia and our three children were young and still of school age. So strong was our feeling that Mas de Bérard (the fruit farm and now our home) was meant to be that even these most practical considerations could not deter us. We bought the property in Saint Rémy, we sold our home in Australia and moved to Europe.

Delia: “What is this “something special” which makes your life in Provence unique?”

Vicki: There are many reasons that make Provence a very special place to live but perhaps for me it is the sheer beauty of the area. I am always surprised and overwhelmed at the geographical and architectural magnificence of the region. The superb quality of the lifestyle is a large temptation for many to stay in Provence; the climate, the food and the relaxed way of life are very attractive characteristics when the pace of life in other cities proves to be too racy.

Delia: “When you visit St Remy de Provence you……”

Vicki: When I visit Saint Rémy de Provence I have my routines and my favourite places to explore. When I return home after time away the first thing I do is play with my dogs, ‘Charlie’ and ‘Apache’ and then take a long walk around the farm to see what has changed in my absence. The next day I will venture into the village and stock up on all my favourite foods and have a browse through the little boutiques….it is the individual and almost old-fashioned nature of these shops that give the village it’s unique charm and character.

Delia: “I know your love for antiques.  South of France is the perfect place to hunt treasure on the flea market. What can you tell us about the provencal market and the antiques markets? Your fabulous finds were…”

Vicki: Provence is home to many flea markets and antique exhibitions. Most villages have a ‘brocante’ once a month where individuals will sell their old wares from the back of their cars or on make shift stands. This is where I love hunting as I am always on the look out for a ‘fabulous find’. Over the years I have found many treasures including antique linen sheets with monogrammed details or lace works. These are sheets that have come from wedding trousseaus and the work is quite delicate. I collect photograph frames, glass boxes, champagne glasses….so many little bits and pieces…

In the village of L’Isle sur la Sorgue, about 30 minutes from Saint Rémy by car, there are many antique shops and dedicated galleries full to overflowing with wonderful furniture and decorative wares. This is one of my favourite places to visit on the weekends, especially as they have an outdoor market each Sunday and it is here that I have found many of my most favoured possessions.

Delia: “Some words to describe your last years….”

Vicki: The last few years for me have revolved around writing. My first book, MY FRENCH LIFE was published in 2005 and talks about my falling in love with Provence and the subsequent move there. In a way I think it was my own, ‘love letter’ to a new country that had not only changed my life but also enriched it immeasurably. Last year I published my second book, FRENCH ESSENCE and this book celebrates living life with ambience -  the French know how to do that so well. I also write a lifestyle blog called French Essence.

Delia: There are also rainy days in Provence. I have had such day during ma holiday. But there were welcomed  to melt the intense heat of the last summer days. I felt good, because I saw the sun comming again after the rain was over.What do you do on a rainy day in Provence?”

Vicki: Explore. I try and visit towns that are still unfamiliar and I try and discover corners of Provence that have escaped me. If I am really feeling lazy then watching a good film snuggled up inside is the best thing ever.

Delia: “When is the most busiest time in your olives farm? How does a day like this look like?”

Vicki: The busiest time on an olive farm is the harvest and for us that is the month of November and early December. The day starts at 7am and finishes about 6 or 7pm. There are a team (myself included) who pick and collect the olives and then they are driven to the mill for pressing each evening. They must be pressed within 24 hours of picking to ensure the best quality. As I am passionate about our olives…at times I think I treat them as my children…this is a very favourite time of year for me.

Other than the olive harvest…..every other minute I am fortunate enough to spend on the farm. I have never ever tired of being there and I always shed a tear on leaving.

Read More

Albastrul azur este culoarea dorului (II). Pictorii luminii

In 1946, cand s-a stabilit in Antibes, Picasso era obsedat de Francoise Gilot,  cu 40 de ani mai tanara ca el. Orasul Antibes ii ofera loc prielnic pentru creatie – un castel intreg cu fereastra spre mare, cu pereti albi de pictat. Deoarece dupa razboi era greu sa obtii panza si culori, Picasso imprumuta de la pescari vopseaua folosita pentru barci.

Castelul semana mai mult cu o camara de ascuns lucrurile vechi de ochii vigilenti ai oaspetilor, majoritatea mobilelor fiind adunate de pe cine stie unde. Ca pat servea o saltea. Arta cere sacrificii, nu? Picasso doneaza in semn de multumire toate lucrarile realizate in acea perioada orasului, care va deschide din 1966 primul Muzeu Picasso.

In momentul cand geniul ajunge pe Riviera, acest taram binecuvantat de culoare era demult muzeu in aer liber. Pe aici trecusera impresionistii cu crezul lor de a reda lumea asa cum li se infatisa, fara transformari si fara manipulari de culoare, forma si fond.

Pentru ca da, totul a inceput cu lumina. O lumina de culoarea piersicii impletita in dimineti mangaietoare  cu mireasma levanticai si a trandafiruui de Grasse, de un galben sclipitor, aproape ireal ce rostogolea mirosul civilizatiei si al salbaticiei din Provence in dupa-amiezi lenese, adoptand mai apoi, spre seri indragostite cu vant venit din tarile celor o mie si una de povesti, o nuanta de lamaie, de rosu foc (de iubire) si violet tulburator. O lumina ca o iluzie, ca un dor sfasietor dupa ceva de nedefinit, ca o promisiune rostita pe jumatate.

Cu toate acestea, noua lumina a picturii nu a luat aici culoare, ci in nordul coastelor abrupte, sub vantul si norii din Normandie sau pe valea raurilor din Ile de France. Lumina Coastei de Azur a fost pentru majoritatea impresionistilor o ultima proba, cea de foc. Primul care s-a aventurat in surprinderea inefabilului a fost Paul Cezanne. Nascut in Aix, Cezanne isi incerca geniul in L´Estanque, in apropiere de Marseille. De aici i- a scris (pe la 1876) indrumatorului sau in de-ale impresionismului, Camille Pissarro, despre greutatile ce i le provoca lumina Sudului: “soarele este aici e atat de ingrozitor ca mi se pare ca imaginile se rdica, se desprind ca si siluete “. Dar Cezanne isi continua lupta, picteaza mai apoi pana la incapatanare Muntele Sainte-Victoire in diferite lumini, momente ale zilei, anotimpuri. Natura nu mai e reprodusa. Totul se schimba in ceva mai mult, de la dialog la cearta si uneori chiar chin. Intre iubire si ura e doar un pas sau o urma de pensula. Doar in 1906, anul mortii sale, Cezanne simte ca face primii pasi in direcia cea buna, cea a luminii!

In momentul in care Renoir isi viziteaza prietenul Cezanne in 1882, scrie la Paris de “neintrerupta raza de soare”. Se pare ca nici pustietatea Algeriei sau culorile Italiei nu l-au impresionat pe Renoir. Doar Provence il atrage ca oaspete permanent, il cucereste pana la ultima rasuflare. Cot la cot cu Cezanne, artistul picteaza soarele si Marea Mediterana. Urmatorul indragostit de Antibes a fost Monet. Cand se stabileste in Sud, trece si el prin lupta surprinderii luminii de basm. “Ce ma chinui si ma lupt cu soarele. Si inca ce soare e aici! Ar trebui pictat numai in auriu si pietre pretioase!” Mai mult decat atat, pentru a avea voie sa picteze fortareata militara Antibes, Monet este nevoit sa ceara o aprobare speciala!

Splendoarea Sudului il atrage si pe pictorul venit tocmai din Olanda sa descopere lumina! Van Gogh pune piciorul in gara din Arles intr-o zi de februarie ( 1888) cu temperaturi sub zero grade, o iarna neobisnuita pentru blandetea vremii din Provence. Dar soarele nu se lasa prea mult asteptat si Van Gogh se pune pe treaba, pictand pe vreme caniculara, in vant, in ploaie. Cu toate acestea, perioada creatiei din Provence si-a aratat atat colturile de lumina dar si de umbra. Van Gogh trece prin stari psihice contradictorii – prin luciditate terifianta si apoi din nou prin febrila halucinatie. Geniul lui aparte dobandeste ceva suprasensibil, via fiind rosie dar schimbandu-se in galben din departare, pamantul devenind violet dupa ploaie si maslinii crescand in frunze argintii.

O perioada Van Gogh il are ca partener de creatie si de locuinta pe Gauguin (pana cand o cearta la cutit- la mod propriu duce la despartirea celor doi); dupa moartea lui Renoir se stabileste tot  in Cagnes Modigliani, iar St. Tropez (pe atunci un linistit sat de pescari) il atrage pe Paul Signac (iar dupa el vin un sir de pictori printre care Georges Seurat, Raoul Dufy ce fac din necunoscutul sat un cuib al avangardei). Henri Matisse sta in Nisa si mai apoi in Vence (unde picteaza capela du Rosaire- mareata sa opera). Fovistii, cubistii, suprarealistii populeaza coasta pe urmele pionierilor luminii, impresionistii.

Si toti doar pentru a surprinde un moment de tandrete, acele singulare emotii impachetate in nuanta de alb si albastru (vezi postarea mai veche Balade au bord d´Azur).Ce pot dura peste o viata.

(Ps- am citit de-a lungul anilor aceste informatii prin carti, brosuri, prin muzee de aceea e mai greu sa dau o biografie ordonata).

Read More

Baroque chic

In timpul facultatii profesoara de psihologie ma mustra uneori indignata, insa de cele mai multe ori amuzata, ca la testele ce ni se administrau imi alegeam mereu doua paturi de dormit sau doua dulapuri (cand de fapt era indicat sa-mi aleg doar unul pentru a dovedi cat sunt eu de hotarata, decisa).

Aceasta nehotarare in a actiona direct mi-a insotit iubirile (“sa-i spun acum cat il iubesc sau mai incolo ca sa nu se simta strans cu usa?”), mi-a ornamentat stilul vestimentar (cand minimalist, cand feminin, cand vintage, cand gipsy) si mai nou imi insoteste dulcea corvoada a decorarii interioare.

Spre exemplu, iarna cand afara ninge lin si gerul imi amorteste simturile, mi-e dor de un semineu deschis, de jocul flacarilor si de blanite comode numai bune de citit si iubit pe ele. As completa cu mobile solide ce au apartinut in vremuri apuse altor domnite, as trage draperiile grele si as gati (sau…. va rog sa ma scuzati, dar mai bine as ruga pe cineva sa ma ajute) meniuri alese, opulente si mi-as invita alesul inimii la un orgasm gastronomic.

Dar cand primele raze patrund printre draperiile inchise spre lume, cand o noua vara vine peste noi, simt impulsul de a inlocui culorile de bordeaux ale peretilor cu soarele din Provence, cu marea care-ti tulbura pielea.

Dupa cautarea minimalistica si eclectica am inceput sa adulmec autenticul. Din mine, din insotitorul meu de drum, din prieteni, din locul pe care-l traiesc. Ce mi se potriveste cel mai bine? Barocul, romanticul, postmodernismul, stilul “Bauhaus”, accentele asiatice? Sa caut ceea ce ma face sa visez, sa ma bucur, sa uit de lume si de probleme, sa simt pentru o singura clipa in lumea asta mai tot pe dos ca sunt eu cea de altatada.

Va impartasesc si voua cateva din imaginile ce m-au facut pe mine astazi sa visez, sa scriu, sa sper.

Barocul (1600 – 1750) a creat un efect dramatic prin folosirea texturilor si a culorii. Formele curbe, exuberante, sensul pulsiv al miscarii, toate se impletesc in tonuri inchise suprapuse celor albe, pastelate, intr-o orgie de ornamente si decoruri aranjate simetric, in peisaje fanteziste chiar utopice.

Bijuteriile erau purtate in exces iar coafura ajungea la cote impresionante.

Barocul se prelungeste in rococo – cu Marie Antoinette ca si faimoasa reprezentanta al acestui stil.

Va doresc un zbor placut prin peisajele acestei “perle cu forma neregulata” (semn.cuvantului in portugheza) – barocul! Delia

Read More

Marea la Domburg

Cateva ore de condus si Marea Nordului ma intampina in Domburg cu agitata-i intindere albastra-verzuie, cu nemarginirea nisipurilor sub un soare de aprilie inca timid.Sunt din nou aici pe Teritoriul Marii. Si iarasi, ca in fiecare an, ca de repetate ori in gand caut emotia redescoperirii in zborul adanc al pescarusilor – parteneri stingheri de drum.

Incerc sa-mi imaginez in piesaj culorile si formele din picturile lui Mondrian (1872 – 1944) pictorul abstract olandez ce, incepand cu 1909 si-a petrecut o buna bucata din timp in acest (inca necunoscut la vreme) sat pierdut la un mal de mare nordica. O pornesc pe drumul lui prin dune si-i inteleg singuratatile sub o lumina inefabil de clara – aproape nepamanteana, ce ma invaluie si pe mine acum in Domburg.

Punctele peisajului se transforma in linii ce au luat forma in paleta coloristica a atat de misteriosului artist (ne-a lasat extrem de putine informatii depre viata lui privata), ce in Domburg si-a atins apogeul perioadei sale expresioniste aducatoare de renume in New York si Paris, loc in care se va stabili de altfel in 1911.

Pierduta in imagini marine, simtind in urma mea forta ondulatoare a valului si atingerea vantului nordic port cu mine in minte minte o pictura a lui Toorop (1858 – 1928), rasfatatul artist al Art Nouveau-lui si ma opresc indelung in fata vilei “Carmen Sylvei” – marturie a trecerii pe aici a pretioasei noastre, Regina Elisabetha a Romaniei (1843 – 1916). Intr-un tarziu sub un soare de apus nordic o pornesc spre casa in gand cu oameni si imagini parca dintr-o alta viata traita candva, nu asa de demult. Sper ca am sa revin in tara marii atunci cand in septembrie, marea se va rascoli in ritm de jazz.

How can you mend a broken heart

Cred ca dupa o mare dragoste…cred ca o dupa o mare dezamagire -accident fatal al unei de iubiri necastigate, nu mai vine nimic.

Este doar o poveste ce nu a stiut sa-si gaseasca drumul prin cotidian, ce poate nu-si va afla niciodata sfarsitul. Nimc altceva decat o intrebare “cum ar fi fost daca ar fi fost pentru totdeauna”… dar totdeauna se preschimba in relative “momente” de viata dorita, de viata imaginata…

Sunt doar prapastii adanci de suflete, sunt doar ingheturi absolute.

Este doar o paralizie ce tine de vieti arse; un mers lin, prea lin ca sa-i mai simti tremurul…

Unii trec mai departe si chiar atunci ….sunt amorteli si zile nesfarsite in fiorul unei maini atingandu-ti fata undeva pe cararea unui peisaj mental al carui culori ochii tai se incapataneaza sa nu le piarda… si sunt iarasi nopti lungi in care astepti nerabdatoare fantomele iubirii sa-ti transforme doar pret de un vis viata, sa te bantuie, sa te miluiasca in nerabdatoarea asteptare, sa te eliberze de obsedanta frica a neaparitiei lor .

Si atunci va intreb
“cum poti sa vindeci o inima ranita, …cum poti opri caderea ploii sau stralucirea soarelui”…? (Bee Gees)

Pentru acum si aici, pentru acel retoric “intotdeauna”..

Bee Gees – How can you mend a broken heart

Read More