Viata pulseaza
Posted by Delia on Jul 14, 2010 in Cotidian, Culoarea viselor, Pescari de luna | 16 comments
Ca voi toate/toti, am fost cutremurata la citirea vestii despre moartea cantaretei Madalina Manole.
Cu toate acestea am fost ingrozita pana la pielea gaina cand am vazut nenumaratele comentarii si postari care vorbesc despre sinucidere atat de usor…da am avut perioade in care sanatatea mea statea pe muchie de cutit, in care nu aveam niciun ban in buzunar si dragostea uitase de adresa mea. Da, am fost parasita in momentul in care am simtit iubirea. In care soarele zambea prin zambetul lui, in care ochii mei vedeau prin culoarea ochilor lui sau respiratia mea era ingreunata pentru ca respiratia lui era chinuita de boala in timpul noptii. Am fost alungata atunci cand era momentul de fericire cel mai adanc si adevarat din viata mea. Am bocit iubirea, i-am simtit cioburile inauntru in mine si am stiut ca va fi pentru totdeauna. Ca, daca vreo boala nu ma va face sa uit, voi avea mereu o tresarire cand un trecator imi va aminti ceva ce aduce a el. De acum pana-n vecie. Am ingropat iubirea si i-am facut parastas. Si a venit haul si a venit pustiul. Dar cumva, in mine am stiut ca va trece. Ca eu sunt unica responsabila pentru starea mea. Ca niciun parinte si niciun apropiat nu imi va aduce starea de bine, de regasire cu mine. Ca luarea vietii nu este o solutie. Nu este un raspuns oricit de rascolit si de jos esti. Este doar o capitulare fara doar si poate. Si ca niciun el nu merita sacrificul suprem. Pentru ca viata e unica. Pentru ca, stiu atatia oameni bolnavi care respira doar cu ajutorul unui aparat ce le bate in ritm de inima si isi doresc doar o urmatoare zi pentru a vedea cerul si marea si floarea. Pentru ca sunt mame care-si cresc singure copiii doar ca sa-i vada sanatosi si frumosi si la casa lor. Pentru ca o solutie exista tot timpul chiar daca nu e cea “ideala”. Doar moartea nu mai are nicio solutie. Si pentru ca, repet viata pulseaza si apusul soarelui va fi maret maine.
Va iubesc si sunt langa voi.
Delia
Da, Delia si eu am fost ravasita la aflarea vestii . Cel mai mult m-a socat cand am auzit ca e vorba despre sinucidere . Pledez pentru viata , oricum ar fi ea caci moartea oricum vine pentru fiecare intr-o zi , mai devreme sau mai tarziu . Exista insa si oameni fragili , oameni care cad si nu se pot ridica singuri , oameni care trebuie ajutati . Depresia e o boala si odata instalata omul nu mai poate judeca normal , nu-si mai poate gasi resursele si motivatia pentru viata . Toata lumea se intreaba cum a putut sa-si ia viata cand avea un copil de nici doi ani ? Nimic nu mai conteaza , nimic nu mai e important pentru bolnavul de depresie , nu-si mai poate controla sentimentele , nu-si mai poate controla mintea .
E grav si e trist faptul ca desi Madalina a dat semne de depresie de mult timp – tristetea prelungita ,insomniile , tentativa de suicid anterioara – nimeni din apropierea ei nu a fost preocupat de asta . Presupun ca dupa prima tentativa de suicid , medicii au atentionat familia atat despre faptul ca e vorba despre o depresie severa care trebuie tratata cat si despre pericolul a se repeta .
Delia,tu ai dreptate, dar asta nu inseamna sa nu incercam un pic de compasiune.
Mie nu mi-a placut ca oamenii au inceput sa arunce repede cu pietre. Nu e normal sa judecam. Depresia este o boala. Urata. De neinteles. Cand nu ai trecut prin asta sau nu ai avut pe cineva drag care sa fi trecut prin asta, e mai greu de acceptat, dar, macar sa se tina pietrele in buzunar.
Mi se pare ca la noi depresia nu este o boala luata in serios, unii o privesc mai mult ca pe un moft, mai ales cand persoana in cauza nu are probleme aparente (“da’ ce i-a lipsit, draga?” – oare cati spun asta acum despre Madalina?). Depresia e mai mult decat nefericire, cum spunea si Marina mai sus, iti pierzi vointa de a trai si de a lupta. Unii depresivi nu au ceea ce restul considera probleme majore si multi se comporta perfect normal in societate. Dumnezeu s-o odihneasca…
Delia, se poate intampla sa suferi de depresie si sa nici nu stii. Eu am avut un diagnostic de hepatita care nu s-a confirmat pentru ca in final sa mi se spuna ca e depresie.
Depresia este o suferinta fizica si psihica deopotriva care se poate rezolva medical daca cineva din jurul tau te duce la medic (se poate ca cel bolnav sa nu constientizeze ca este bolnav) si daca medicul depisteaza boala si te indruma corect.
Depresia nu trebuie sa aiba neaparat o cauza concreta ci poate fi cauzata de un amalgam de lucruri marunte pe un fond de deficit de vitamine, privare de somn, epuizare fizica.
Daca depresia este o boala, tentativa de suicid sau suicidul sunt legate de boala. Cum sa judeci cu luciditate o stare maladiva?
Aveti toate dreptate. Depresia este in societatea noastra posmoderna o boala ce trebuie luata in serios. Si cum scria catintherain o realitate de prea multe ori ignorata in Romania. Persoana care sufera de asa ceva este persiflata si aratata cu degetul. “ce i-a lipsit draga? “, “uita-te la mine cate probleme am…”Asa este Anemari, depresia este i o suferinta fizica si psihica ce se poate ameliora doar cu ajutorul personalului specializat. Uneori cei de langa sotul familia, copiii nici nu observa ca ceva este “in neregula cu tine”. Anemari e clar ca nu poti judeca cu luciditate o stare maladiva. Nu mai esti in stare chiar daca vrei. Eu am dorit doar sa evidentiez cat de minunata poate fi viata si cat trebuie sa luptam pentru ea.
Pe mai tarziu.
Ce multa dreptate aveti referitor la depresie. Multora li se pare ca e un moft sa o tratezi si ca va trece. Cand unui om i se spune ca are o insuficienta cardiaca si i se dau medicamente le ia fara sa comenteze… la fel si cu diabetul sau alte boli care nu tin de functionarea normala a creireului. La nivelul creierului exista insuficiente care se pot compensa prin medicatie ( vezi insuficienta serotoninei) dar in cultura noastra lumea traduce asta cu ” e nebun/nebuna” si le ignora…pana la urma e o insuficienta chimica care trebuie tratata si care, culmea, se poate trata in zilele noastre.
Numai ea a stiut ce i se intampla si de ce a facut-o si nimeni nu poate judeca din afara.
Pacatul este ca cei din jurul ei puteau sa “vada” la timp si sa incerce sa o ajute.
Dumnezeu sa o odihneasca!
Nu poate nimeni sa inteleaga astfel de gesturi… Mereu vezi oameni uimiti/socati ca un cunoscut de-al lor s-a putut sinucide, ca si cum aceasta posibilitate ar fi scrisa pe frunte.
Prieteni de-ai Madalinei erau convinsi ca e imposibil ca ea sa se fi sinucis – dar ea nu era doar vedeta, era si viitoarea sinucigasa; normal e sa accepti pe cineva si cand cade, nu doar cand straluceste pe scena..
CristinaC poate toate astea se intampla tocmai pentru ca normele si controlul social dicteaza in asa fel. E “daunator societatii sa te abati de la calea prescrisa”. Trebuie sa te arati tanara, slaba, fara cute, fericita, surazatoare, bronzata – sa te prefaci la rau ca-ti merge bine! Salutari pline de caldura acolo la tine peste balta cea mare!
Justine asa e, nimeni din afara nu poate sa inteleaga astfel de gesturi. Si uneori nimeni nu poate sa prevada ce are sa se intample. In alta ordine de idei- iti iubesc blogul. Ce frumos surprinzi tu sentimente in poze, ce frumos transmiti impresii, ganduri emotii. Cuvintele devin la tine de prisos. Mi-am amintit de pozele tale facute in Tmisoara si mi s-a facut dor de alte timpuri de alte vremuri! Vreau ceva poze de la tine pentru camera mea de lucru, sa stii!!!!!
De cele mai multe ori, judecam totul prin prisma experientelor proprii. Nu putem intelege cu adevarat decat ceva ce ni s-a intamplat, ceva ce cunoastem. Nu putem intelege femeile care nu pastreaza o sarcina pentru ca, nu-i asa, NOI ne dorim copii atat de tare; am vrea sa fim in locul celor care sunt casatorite si nu apreciaza asta, pentru ca pe NOI nu ne-a cerut nimeni, niciodata; invidiem femeile care castiga mai bine desi muncesc mai putin, pentru ca NOI am facut facultati si mastere si am citit si ne-am perfectionat.
Nu intelegem cum cineva s-ar putea sinucide pentru ca noi nu ne-am gandit niciodata la asta. Pentru ca structura noastra mintala nu a facut vreodata astfel de conexiuni tulburatoare.
Nu pot pricepe cum e sa-ti doresti atat de tare sa mori, dar pot intelege cum e sa-ti doresti, cu tot sufletul si cu ultima farama de luciditate, sa traiesti o alta viata.
Mai bine de cateva ore de cand am aflat vestea, am respins ipoteza sinuciderii. E adevarat ca era o femeie sensibila, dar era o femeie implinita. Nu are rost sa aratam cu degetul si sa speculam, asa cum face presa, ci sa tragem un semnal de alarma. Depresia e o boala, si trebuie luata in serios. E adevarat ca cei care se gandesc la sinucidere devin foarte smecheri pentru a-si procura cele necesare definitivarii actului, ii pacalesc pe cei din jurul lor, dar, persoanele care nu traiesc in pustiu, ar trebui sa cera ajutor, nu e nicio rusine.
Ma intreb oare de ce oamenii care trec prin diverse traume si necazuri repetate, nu se gandesc la sinucidere, nu cad in depresii?
Am vazut niste comentarii facute de cineva prin care era vina aruncata asupra sotului. Cum adica de ce dormea noaptea? Ce ar fi vrut sa faca? S-o tina legata? Sa nu dam in paranoia si sa nu aratam cu degetul. Nu e frumos.
Da Delia, viata pulseaza in fiecare din noi, doar ca in unii ritmul e calm/ echilibrat , in altii se zbate nebuneste iar la cativa ( nu stiu daca multi sau putini) abia palpie, ca o lumanare lasata in vant.
S-a spus atata despre acest subiect si probabil se va mai spune. N-as vrea sa alunec in speculatii ( desi tentatia exista) pentru ca asta n-ar mai servi la nimic.
Ce mi-e clar e faptul ca o depresie sau orice alta boala ( fizica ori psihica) nu este aleasa. Ca nimeni in lumea asta mare, nu alege in deplina cunostiinta de cauza sa faca o depresie, in detrimentul starii de sanatate fizica si / sau mintala.
Pe de alta parte, stiu ca este posibil ca nimeni de langa noi sa nu vada acest lucru. Si nu pentru ca nu ne-ar iubi sau nu i-ar pasa. Ci pentru ca ruptura se produce inainte de toate undeva in adanc, se creeaza un spatiu tot mai mare intre Eul nostru intim ( bantuit/ chinuit) si realitatea exterioara unde o vreme, functionarea poate fi in parametrii relativ normali. In plus, simptomele sunt uneori atat de vagi, atat de greu de identificat sau atat de simplu de mascat incat chiar se poate ca celalalt sa nu observe. Desi nu exclud acele capacitati extra si ultra intuitive de a-l simti pe celalalt, nu uit ca cel mai adesea iubirea cea cantata de poeti, e construita in baza unui scenariu frumos in care fiecare vine cu vise/ dorinte si nu intotdeauna cu realitate.
Personal, nu invinovatesc pe nimeni din anturajul vreunui sinucigas. Mai degraba, au intreaga mea compasiune pentru ca stiu cat e de greu uneori sa-ti gestionezi propria culpa ( nu neaparat si adevarata) legata de un astfel de gest ( “daca as fi fost mai atent” , ” daca…” ).
Imi doresc doar ca sufletul Madalinei oriunde ar fi sa se afle acum, sa-si gaseasca linistea daca sensul nu mai e posibil. Si-mi doresc ca sotul ei, parintii si toti cei ce au iubit-o sa-si afle in interior resursele pentru a se repara si a putea merge mai departe. Pentru ca acel pui mic are nevoie de ei .
m-am ferit cat am putut sa aflu, sa vad, sa comentez stirea ca madalina nu mai este, pentru ca asa a decis ea. m-am ferit sa judec, pentru ca nu am cum sa inteleg acest gest si nu am eu dreptul de a judeca.
dar pot comenta oripilata tot circul mediatic creat. il pot judeca. pentru ca brusc se trezesc fanii plansi, asa zisii prieteni, specialistii in psihologie si alte minunatii, si da, si presa, care vad in aceasta imensa disperare si durere doar un fapt bun de crescut ratingul, o ocazie de a mai aparea pe sticla, pentru ca da bine…
si spun doar: Dumnezeu sa o ierte. Dumnezeu sa-i apere si sa-i ocroteasca pruncul, ramas atat de fraged orfan.
Mi-au ramas in minte cuvintele unei bunicute referitor la eveniment “Maica,cine poate stii ce-i in sufletul fiecaruia!”.Si cred ca a fost cel mai pertinent comentariu la aceasta tragedie.
Da, chiar, “cine o stii ce e in sufletul fiecaruia”…….nu stim inca nici ce este sufletul in sine…. ma intriga toate comentariile dupa sinuciderea unei perosane (fie ea vedeta sau nu), dar pana in momentul tragic nu se oboseste nimeni sa inteleaga cu adevarat pe nimeni, sau sa ii fie alaturi, orice ar fi (oricum acestea sunt exceptiile cand se intampla si aceia sunt oameni fericiti ca si-au gasit prieteni reali).
Dumnezeu sa o ierte!
Dragele mele, asa este.
Cristina, mai nou, in societatea asta pusa pe graba nimeni nu mai isi ia timpul sa te intrebe cum ti-e. Ti-e bine, rau, urasti, iubesti, esti trista, zurzi de fericire? Cata nepasare, cate stereotipii.
Andaa, ma simtit vorbele tale pana in adancul sufletului: “nu pot sa pricep cum e sa e sa-ti doresti atat de tare sa mori, dar pot intelege cum e sa-ti doresti, cu tot sufletul si cu ultima farama de luciditate, sa traiesti o alta viata.” Si aceasta stare e uneori mai puternica si mai “de netrecut” ca orice moarte.
Alexandra asta m a mirat si pe mine- cat de repede catalogheaza oamenii, cat de repede fac prezumtii si invinovatesc.
Pisica, cred ca atitudinea ta e cea mai potrivita.
Dorulet – cine nu are batrani sa-si cumpere, nu?
Ne-am mutat pe late meleaguri mai insorite, acolo unde tristetile, supararile si dorurile sunt cantate in ritm de jazz. Va rog insotiti-ma la urmatoare postare!
Va astept