Oamenii care stau mereu la coada
Posted by Delia on Jul 5, 2010 in Cotidian, Relatii intre sexe, sentimente | 32 comments
Statul la coada era mai demult sportul national al Romaniei. Locuiam intr-o cladire veche ce a supravietuit razboiului, inconjurata acum de colosi comunisti de beton. Strada se trezea cu noaptea-n geana, purtand pasii primilor pensionari veniti la piata. Isi aduceau si scaunelul cu ei, se asezau si-si exersau rabdarea. Erau altii care veneau in momentul deschiderii laptariei si trecand fara respect pe langa scaunele asezate in linie de asteptare beneficiau fara ratie de avantajele impertinentei.
Sunt mereu oameni care stau la coada, sunt mereu altii care o igora. Nimic din ce-am facut pana acum nu a venit “asa deodata”. Nimic nu a iesit din prima. Am invatat zile si nopti in sir crezand naiv in dezvoltare personala, in sansa care ti se va da atunci cand excelezi intr-un domeniu … si asta prin merit personal! Acum cativa ani am luat viata de la capat si dintr-o incapatanare (poate prosteasca) nu am lasat pe cei apropiati ”sa ma ajute” punandu-ma in legatura cu posturi ravnite si de multi altii. M-am luat la tranta cu sistemul german, masinarie cu roti unse. Atunci cand nu am mai putut sa cred in “drumul e interesant, tinta e cuprinsa in drum” am plans pe furis cu fata in perna si am plans iar in vazul lumii straine de limba si mentalitate. Si spun sincer i-am invidiat pe cei care invarteau roata in sensul ce-i avantaja pe ei. Si mi-am jurat de mii de ori ca viata mea se va desfasura pe coordonatele ratiunii. Cumva nu a mers, am recidivat mereu in lumea sentimentelor.
Am prietene care detin la activ doua facultati – terminate “pe bune” si asta cu magna cum laude. Dar ce le foloseste cand sunt altele ce-si expun farmecele – si asta direct cu dosul pe biroul sefului (de preferat sa fie vreun strain!!!) oferindu – le la inceput o boaba de strugure, trecand apoi la urmatorul stadiu, cel cu mar rosu.
Cu toate acestea cozile infinite au fost cele ale sufletului. Aici a trebuit sa ma pun repetat la rand chiar daca eram (sau imi placea sa cred asta) printre primele venite. In mintea mea se desfasura magnific un sir lung de cuvinte (intretaiate de taceri suspendate) toate acestea amestecate in jurul unui singur EL: unde o fi EL acum, unde in orasul asta comun isi poarta pasii?, ce face eEL? isi mai aminteste cum eram noi doi impreuna? e oare bine? ….
Teoria ca teoria dar practica ne omoara pe noi femeile care am invatat fara dorinta de apel sa stam la coada! Pentru ca in teorie suntem constiente ca acel fir nestemat ce ne leaga de EL se poate foarte rapid preschimba intr-o funie. Si asta atunci cand statul in rand a devenit singura noastra ratiune de a fi. Existam doar, suntem acolo in preajma lui, a barbatului, …un minim gest al lui… si suntem fericite. Umbre in implorarea iubirii.
De cate ori nu am “omorat timpul” intre doua intalniri cu el (la distante de zile si un singur telefon cu voce masculina) ocupandu-ma cu chestii care de fapt nu ma interesau! Mi-am folosit prietenele ca si puncte statistice intre doua atingeri de maini si cuvinte, am invatat sa gatesc supa buna numai ca sa-l impresionez pe el sperand ca dragostea-i va trece prin stomac, am dadacit copiii vecinilor pregatindu-ma pentru presupusii nostri copii! Devenisem o campioana a asteptarii in pole position. Astfel ca am descoperit o noua notiune a timpului: cea intre timp. In care gandurile imi erau libere…goale ar fi mai potrivit, goale pentru a mi le putea umple cu el.
Dar un barbat care este de parere ca trei zile ne sunt mai mult decat suficiente pentru a ne imparti iubirea in jumatati unice nu este in niciun caz solutia iubirii pline. Am realizat tarziu asta. Dupa nopti de umplut timpul cu vizualizarea de cuvinte nescrise pe albi pereti. Cu pasi lipsiti de sens inspre locuinta lui (si a mea din cand in cand mai ales in nopti de vara, dar asta numai dupa chemarea lui).
M-am desprins intr-un final- de iubire mai mult imaginata…am adus disciplina in haosul sentimental. Am anticipat momentul care va veni doar pentru mine. Si m-am redescoperit.
De abia atunci viata mea a inceput sa cunoasca adevaratele valente ale lui “aici” si “acum”. Si am invatat ca iubirea e singura care nu sta la coada ci primeste locurile cele mai bune din fata.
Draga si vechea mea prietena Delia, imi place “noua” Delia, despre care vorbesti. Este Delia pe care eu am cunoscut-o cu ani in urma, care m-a cucerit iremediabil, de la inceput cu vointa, taria de caracter si optimismul pe care il raspandea in jurul ei. Acum redescopar si eu o Delia, care reuseste in tot ceea ce doreste, cu toate ca nu e aproape de familie, de prieteni si ca “nu mai sta la coada”, pe meleaguri indepartate. “Sistemul” nu este de neinvins, trebuie doar sa ne adaptam putin noi, adica sa il “pacalim” si cred ca tu vei reusi cu succes! Esti pe drumul cel bun si nu uita ” TOTUL ESTE IN MINTEA NOASTRA”, asa ca imi permit sa citez “Mintea nu este un vas care trebuie umplut, ci un foc care trebuie aprins”
O zi superba iti doresc!
Oameni care stau mereu la coada ……. interesanta abordare ….. incerc sa ma gandesc bine …..
Cred ca toata viata omului e alcatuita dintr-un mare numar de cozi , in fata fiecareia se da/se ia , cate ceva mai mult sau mai putin important . Unii dintre noi stam cuminti, disciplinati , muncim pe rupte , suntem corecti si dam din noi tot ce e mai bun asteptand sa ne vina randul la apreciere, consacrare , plata pe masura . Dar ce te faci cand vin unii care ignora “coada” si intra in fata de unde primesc usor si repede ceea ce tu ai visat si pentru care ai muncit pe branci , ai facut sacrificii, n-ai avut weekend-uri , n-au avut concedii ?
Eu una , pot spune ca sufar si ca am suferit toata viata de sindromul “statului la coada” sau si mai bine zis de sindromul locului doi . Inca din frageda copilarie , in scoala primara fiind – pe care am facut-o undeva la tara – , desi invatam pe rupte , in fiecare an nu am luat decat premiul II pentru ca cel I era predestinat unei colege blonde cu ochi albastri al carui tata era primar in comuna (adevarat ca faptul ca lua note pe functia tatalui s-a vazut ulterior in viata , a ramas in comuna , s-a maritat de foarte tanara si actualmente e vanzatoare ). In urmatorii ani de scoala , la Bucuresti fiind , n-am reusit sa trec pe locul I desi mi l-am dorit . Educatia mea primita de la bunica si parintii mei a fost una foarte dura , in sensul bun al cuvantului si niciodata nu m-am folosit de alte tertipuri pentru a ajunge in fata . Am asteptat cuminte la coada , sa mai cresc . Dupa definitivarea studiilor mi se spunea ca trebuie sa astept ca sa capat o functie sau un salariu pe masura , eram sufocati noi tinerii de “somitati” de cele mai multe ori nu datorita capacitatii profesionale ci mai degraba varstei .
Au venit anii ’90 , eu déjà aveam 30 de ani . A fost perioada in care m-am luptat cu barbatii . Era de neconceput – si in unele locuri inca mai este – ca o femeie sa fie sef peste barbati . Practic conduceam si faceam toata munca departamentului de afaceri externe a unei mari firme de constructii , directorul general discuta doar cu mine tot ce se intampla , incepand cu semnarea contractelor , obtinerea aprobarilor , derularea pana in cel mai mic amanunt a contractelor externe , situatii financiare la ultimul pfening (erau DM atunci in Germania) dar scriptic aveam un sef , un barbat care habar nu avea de nimic dar avea un salariu dublu decat al meu si mergea in delegatii in strainatate unde nu facea nimic altceva decat cumparaturi . In anii 2000 am devenit asociata intr-o firma cu lucrari in strainatate , dar pentru ca nu am stiut niciodata sa ma vand scump , sau mai bine zis nu m-am apreciat cum ar fi trebuit m-am ales tot cu un afurisit de loc II desi toata munca era pe mine . A fost de-a rasul – plansul cand un muncitor mai nou , la o vizita a mea pe santier a afirmat despre directorul general ca e soferul meu .
In prezent mi-am asumat cu buna stiinta un loc doi , nu mai am entuziasmul tineretii , nici motivatia , nici puterea sa lupt cu tinerele care isi expun farmecele direct cu decolteul in ochii sefului si la care lungimea fustei e direct proportionala cu cea a mintii . Sunt asistenta managerului unei firme germane in Romania si desi e roman nu a dorit o tanara cu picioare lungi , fusta scurta si decolteul la buric .
Din pacate nici la cozile sufletului nu am stat mai bine . M-am ales tot timpul tot cu un nenorocit de loc II ocricat am iubit ,oricat am daruit , oricat am ars pentru relatia respectiva . Poate ca asa a fost sa fie toata viata mea , in umbra locului II . Nici macar pentru mine nu am fost niciodata pe locul I , dimpotriva, la coada in fata mea au fost totdeauna toti cei pe care i-am iubit , parinti, copii, frati ,surori , prieteni . …..
nu m-am gandit niciodata ca am stat la coada. si nu am privit investitia in cunoastere, in mod naiv, ci ca pe cea mai buna investitie pe care pot sa o fac. si pe care o mai fac si acum. mai invat si acum, chiar daca jume galese si de-a dreptul proaste au locurile din fata si zambetele sefilor.
poate ca sunt prea egocentrica si traiesc totul prin sita genelor mele inchise. dar as face orice si oricat pentru oamenii dragi, m-as lasa pe mine la ultima urma pentru cei care sunt familia mea, viata mea, prietenii mei, inima mea.
pescarul meu de luna, se pare ca ai ajuns la un liman cald si bun. te imbratisez!
Desi nu am mai comentat de ceva vreme aici, stii ca am urmarit mereu scrierile tale…..si eu mi-am pus multe din intrebarile acelea si, dupa ceva ani de aplicat ratiune, bun simt si profesionalism, imi doresc sa fi fost in stare sa incep cu un banal bob de strugure inghitit languros miscandu-mi funduletul pe biroul sefului
, dar uite, ca dupa atatia ani de scoala si munca inca nu mi-am insusit momentul cu strugurele….offf si imi raman tot celelalte valori pe care prea putini le mai observa ca sa nu mai comentam cum e cu apreciatul…
Te pup si mult mult mult succes!
Este o problema pe care o intalnim si la femei si la barbati… in momentu in care singura noastra ratiune de a exista devine un el sau o ea atunci e clar ca avem o problema. Viata este alcatuita dintr-o multitudine de planuri, iar dragostea e doar unul din acestea; daca vrem sa fim cu adevarat fericiti trebuie sa stim sa impletim dragostea cu cariera, cu prietenii, cu pasiunile noastre si cu multe altele.
Sincer mie relatiile in care locuiesti impreuna cu persoana iubita si stai toata ziua “bot in bot” mi se par obositoare… ii apreciez pe acei oameni care chiar si dupa ce se casatoresc aleg cel putin sa doarma in camere separate.
Am stat si eu mereu la coada in cate o iubire – tot asa, mai mult imaginata…am lasat sa treaca inaintea mea vreun job, vreo dorinta care trebuia musai implinita – a lui, fireste, a adoratului, vreo problema pe care eu nu as fi putut-o intelege, vreo alta femeie – mai slaba – “nu asa puternica precum esti tu” – puternica fiind eu, de buna seama, si uneori chiar vreo nevasta…Mi s-a parut ca e de mai mult bun simt sa stau sa astept – la coada – sa se aseze lucrurile, sa se limpezeasca, sa treaca timpul…si uite asa a trecut nu numai timpul, ci chiar si viata mea.
Buna seara dragele si dragii mei. Delia L. bine ai revenit, Cristina ma bucur ca ai mai dat si tu pe aici si ca urmariti discutiile de aici.
DeliaL citatul tau e foarte adevarat. Cumva trebuie noi sa “pacalim sistemul” si sa nu de dam obositi, sa ne urmarim telurile si visurile. Cu toate acestea, uneori suntem atat de la pamant incat ne ia mai mult timp sa ne adunam fortele. Ce bine ca avem in aceste momente prieteni de nadejde! Mai vino pe aici.
Marina m-a tulburat putin povestea ta. M-am gandit si ieri dupa ce ne-am “discutat”. Eu nu cred ca ai fost pe locul 2. Eu cred ca meriti un loc prim pentru tot ce ai facut pana acum si pentru cum te-ai straduit / si inca o faci pt tine si copiii tai. Probabil ca atunci cand inaintam prin viata devenim mai realisti!! si reununtam intr-un fel la lupta (ce sa mai vorbesc de aia cu fetele cu fuste scurte). Dar eu nu cred ca tu te-ai dat batuta….simt eu asa.
Pisica mea, investitia in tine e clar un lucru bine facut. Numai ca in unele situatii de viata te intrebi la ce ti-a folosit. “Poate ti-era mai bine fara atata stiinta in capsor”- doar e lume aplina de exemple ale zambaretelor galese. Nu cred ca esti egocentrica, ai incredere in tine si esti (uneori, cand nu scrii de parfumuri:) ) cu picioarele pe pamant. Limanul e aproape, il simt:) si eu te imbratisez si mai vino aici.
Cristina, sa nu ti para rau. NU cred ca ti-ar sta bine cu strugurele n gura folosit in alte scopuri decat cel uzual:) si noi eu iti observam valorile. NU esti singura aici, suntem cu tine!
Bogdan in primul rand ma bucur ca esti din nou aici printre atatea fete bune. Faptul ca iti dorsesti camere separate ma face sa ma intreb….daca ai fost vreodata cu adevarat indragostit…ba nu mai corect daca ai iubit pana la uitare de sine si inapoi…..????
Je cat ne asemanam noi! Numai vreau sa ti spun ceva si s anu o iei ca “invatatura”. Ci asa, ca intre prietene: NU Ai PIERDUT VIATA TA! ai crezut pur si simplu in iubirea aia de care vorbesc poetii si filozofii. Poate iubirea pe care o asteptam toate si ea uneori vine si nu vine. Cred ca trebuie sa te simti fericita. Ca ai putut sa iubetsi in acest fel, sa te pui pe tine pe locul 2 si pe el pe primul. La urma urmei, ce poate sa fie mai frumos? Acum, cand “ai invatat” din asta, cand pti din nou sa iubesti cauta pe cineva care sa ti ofere 2 locuri unul langa altul, in fata scenei. Promiti?
Lars Eggert Pick up Artist, wer bist du, und was ist genauer “wow, nice”? Auf Deutsch darfst du ja auch
schreiben!:)
Am ajuns sa cred ca, atunci cand e sa fie, e simplu. Fara temeri si asteptari dureroase, fara indoieli, fara cersit momente de afectiune, fara jocuri de putere – hai sa vedem care se preface mai bine ca nu-i pasa de celalalt, fara umbre din trecut. Nu mai cred in a munci pentru dragoste, sau, cum foarte bine zici tu, a sta la coada. Muncesti ca sa mentii dragostea si fericirea in cuplu, asta e normal, dar daca trebuie sa muncesti ca sa smulgi dragostea aceea de la cineva, atunci nu merita. Dupa ani de rationalizari tembele si gasit scuze (de la copilaria nefericita a respectivilor la fostele care le-au distrus increderea in femei – bullshit!), am ajuns tot la adevarul bunica-mii: barbatul care te vrea, te cauta el. Barbatii care se angajeaza dupa lupte indelungate nu o fac din suflet; pur si simplu, obosesc si cedeaza. Daca nu te cauta, nu te vrea! A trebuit sa-mi spun asta in oglinda de o mie de ori, dar, in final, mi-a intrat in cap.
) si impartit facturile. L-am abonat instant la dus gunoiul, spalat vasele si facut patul, el mi-a explicat cum prefera mancarea (tot cum stiu eu o fac, dar asta e partea a doua), de parca eram casatoriti de 20 de ani. Parca nu-mi venea sa cred ca il cunosc pe omul asta de mai putin de o saptamana si ii spun “aduci storcatorul de fructe, vezi nu uita sacii de aspirator, oala aia mare o vreau, cuierul ala de pantofi sa nu-l vad etc etc”. Acum, dupa cateva luni bune, suntem la faza de declaratii, biletele, flori si tot restul, mie imi sare inima in gat de emotie cand il aud rasucind cheia in usa, el iese de nebun la 2 noaptea sa-mi ia suc si ciocolata, parca ne-am tampit. Se pare ca si modelul victorian merge uneori 
. Asa ca, doamnelor, cand vedeti un barbat care v-ar placea, nu il intrebati ce e dincolo de ultima poarta a sufletului lui; intrebati ce putere are aspiratorul lui si daca poti sa bagi marul intreg in storcatorul de fructe, ca la teleshopping. 
Ca sa zic si eu o poveste: mi-am cunoscut actualul logodnic cand imi propusesem sa las iubirea la o parte si sa ma ocup un pic de mine. Am acceptat sa ies la o intalnire mai mult de plictiseala. Dupa intalnire mi-a spus ca vrea ceva serios si a facut planuri de week-end sa ma duca in excursie intr-un loc unde nu-mi permisesem sa merg. La a doua intalnire a venit la mine si n-a mai plecat niciodata. Asta stiu foarte putini, varianta oficiala a fost ca ne cunoastem de 6 luni, ca sa nu ne sara binevoitorii in cap. Si inca au fost destui care au zis ca 6 luni e prea repede. A fost un risc mare, stiu, dar ma saturasem sa tot stau la coada si sa treaca viata pe langa mine.
Nici n-a fost o pasiune din aia nebuna, sa ne ia mintile, cel putin in cazul meu; pasiunea am inceput s-o simt dupa vreo doua luni de stat impreuna. Am inceput rational si domestic, de la detalii de mutat (tingiri, sahane si castroane – si gadgeturi, desigur
Cumva statul la coada, imi da timpul exercitiilor introspective : am vreme sa despic firul in patru/ sa anticipez/ sa visez. Si atunci cand ajung la rand, stiu exact ce sa cer( asta presupanand ca nu s-a epuizat stocul ; nu ma linsitesc asigurarile de genul : primim marfa in viata viitoare ).
Pe de alta parte, cand am intins mana si am luat , mi-am asumat riscul de a afla peste un timp ca nu intotdeauna lucrurile par ceea ce sunt iar visele se zboara la doua aripi .
Draga mea draga, dupa cum stii, viata mea a fost mereu un stat la coada… Am asteptat mereu sa imi vina si mie randul la o viata mai buna, la dreptate, la tot ce imi doream si mi se parea nedrept sa ma bag in fata si sa imi iau. Poate e din cauza educatiei, cine stie, sau poate a bunului simt excesiv sau, uneori inclin sa cred, chiar din cauza timiditatii. Cert e ca n-am stiut niciodata sa dau din coate ca sa fiu prima. Iar in iubire…din prea multa,enorma iubire m-am asezat mereu la coada, dupa el. Sa-i fie intai lui bine, sa fie fericit, sanatos, sa nu-i lipseasca nimic, stiind ca atunci voi fi si eu fericita.
Nu stiu daca vreodata se va schimba asta, pt ca nu stiu daca ma mai pot schimba eu. Dar ce sper este ca de acum sa intalnesc cat mai multi oameni sensibili, normali,in lzumea carora sa ma regasesc si eu.
Acum am sosit .Mi-a fost dor!!!
Mie imi vine sa rad cand vine vorba de statul la coada. In copilarie, cozile erau prilejul de a ne juca, dar si de a fi responsabili. Cand m-am facut mare, daca mi s-a parut coada prea mare, am intrat in fata pentru a lua ceea ce consideram ca mi se cuvine. In fata dragostei, consider ca nu e nevoie sa stai la coada. Ea exista sau nu, e reciproca sau nu. In viata nimic nu e usor, poate ca unii se dezarmeaza si aleg sa stea la coada, dar mie una, mi se pare pierdere de timp. Inacelasi timp, sa nu uitam ca viata nu e numai grea, ci si scurta si nu as vrea sa ajung la varsta amintirilor, a evaluarilor si sa am o suma de regrete mai mare decat a realizarilor.
am revenit la voi dupa o zi pentru unii torida pentru mine numai bine. Ador caldura si rochiile usoare si soarele-n par. Va salut pe toate/toti cu dor . Dorulet- bine-ai (re)venit la noi. Si noua ne-a fost dor de tine. Sa ne povestesti cum a fost!!!
Catintherain aici avem loc destul pentru tine, nu ne place sa te stim in ploaie…Te-am citit pe blog si te ador cum scrii! Ai mare dreptate cu iubirile astea (m-ai tinut intr-un zambet continuu) – si la mine a venit “nespectacular” dar atat de minunat. Si da !!! si eu l am intrebat cum se folosesc anumite aparate din casa lui inainte de a face primele declaratii. Si te-am iubit de-a dreptul ca ai spus un mare mare adevar: barbatul care te vrea te “ia” el! Desi suntem in acest secol niste amazoane si facem primii pasi (uneori si mai mult) nimic nu s-a schimbat pe frontul iubirii: barbatul incepe initial jocul de-a vanatoarea! Ca la un moment dat tindem sa preluam (pe nevazute si nesimtite )controlul asta-i alta poveste!!! Si aceste tipare ne-au ramas de la strabunici, bunici si vor ramane la fel atunci cand noi nu mai suntem pe aici! Catintherain, mai viziteaza-ne pt ca ne placi!Ai grija ce faci tu prin Vancouver pe acolo:)
Lotusul meu sensibil, ai doua parti care sunt in perfecta in armonie. Si da visul e sublim insotit de 2 batai de aripi. Dar uneori cand a doua aripa inca nu poate zbura e mai bine sa visezi de una singura decat stramb. NU?
Simone stii ce cred eu…sper ca nu o sa te plictisesti de cate ori (iti) voi repeta: dragostea nu are voie sa stea la coada. Si da e normal sa ti doresti pentru cel drag tot binele din lume, sa pui binele lui inaintea celui al tau, dar nu (mai) cred ca e bine “sa mori din dragoste ranita”. E minunat sa ti dai seama ca poti sa daruiesti, ca poti sa simti in acest fel. Ti/v-am zis e plin de atatea nenorocite pe strada care nu au simtit ce-i iubirea, ce-i disperarea, ce-i golul in urma plecarii lui. Cu toate acestea cred in reciprocitate. Cum spune si catintherain cand barbatul ne vrea, face orice ca sa ne aiba. Si mai ales pune lucrurile in ordine. Pentru a lasa loc sentimentelor sa se materializeze.
Blanca ma bucur sa te citesc din nou. Unori ne amagim cu iubirea, intr-adevar. Dar ai mare dreptate si ai scris atat de superb: “La naiba, meritam sa stam in lumina!” …si sa-i zambim iubirii, nu sa plangem!
Alexandra imi place hotararea ta si raza ta de bunadispozitie ce o aduci aici de fiecare data. Si asa e, viata e scurta si cand a venit timpul listei cu pro si contra nici eu nu vreau sa am mai multe minusuri si regrete. Cum spunea Anda intr-o postare. “Sunt prea tanara pentru niciodata”. Si mai ales suntem prea tinere (chiar cand biologic nu mai suntem:) ) pentru iubiri imposibile! Sa traim realul, sa tarim posibilul!
Si acum va imbratisez tare tare peste noapte. Mai veniti si maine, da?
delia, stii doar ca sunt la un click departare.
apar eu, din cand in cand. tot apar. doar ca acum sunt trista, ca si mark, cu siguranta. mannschaft-ul si-a frant zborul. si caracatita paul asta, ce de dusmani si-a facut!!!
hiii, buna dimineata pisica. m-a amuzat copios treaba cu caracatita paul! si in legatura cu necistigarea meciului….cine nu joaca bine, nu castiga…
Da Delia mea, asa este, decat un vis stramb mai bine unul cu o singura aripa
Mi-a placut treaba cu cine te vrea te cauta. Cine nu are batrani, sa-i cumpere. Chiar daca uneori am ales sa stau in spatele cuiva mai puternic ca mine, mi-am asumat aceasta pozitie, am invatat de la el ce era bun de invatat, dar nu m-am simtit la coada. Uneori esti mai puternic decat cei care isi asuma primul loc(sau si-l atribuie).
Delia treaba cu statul la coada mi-a adus in minte intamplari hazlii. Cand eram insarcinata cu Robert, luasem 35 de kg, si era criza de paine. Se gasea greu si erau cozi interminabile, iar daca stateam pe langa coada, ma lua un nenea sau tanti de mana si ma duceau la vanzatoare sa iau paine, fara ca nimeni sa protesteze. Mi-e dor de vremurile alea in care ma puteam face cat casa fara sa aud cuvantul dieta, radiam si eram frumoasa si mai presus de toate, eram o rasfatata.
:=) Alexandra asa e cu gravidutele! LI se ofera mereu locuri in mijlocele de transport, la paine si lapte:). Pe mine ma incomodeaza cele care se folosesc de viitorii copii si implicit de “statusul” lor special pentru a – l acapara pe vreunu. Aici e 2 noaptea, sa nu radeti da am facut pana acuma curat:) Asa ma apuca chestii ciudate tot noaptea….
Mie mi-a placut expresia”La naiba,meritam sa stam in lumina!”Am venit cu sentimentul acesta si din vacanta,am avut timp sa vad rasarit de soare,zambete de copii fericiti,zambete de adulti(probabil mai formale)dar totusi zambete…si peste toate multa curatenie si straduinta unor oameni de a-ti oferi confort si relaxare.Cu regret spun ca nu s-a intamplat acest lucru in tara.
Cu statul la coada n-am nimic de obiectat atata timp cat scopul final e unul nobil,notabil.Dispun de o perseverenta si tenacitate care-mi permit acest lucru.Cred ca nu hotaram noi,asa,gata de maine nu mai stau la coada,o sa-mi iau ce cred ca mi se cuvine.Cred ca tine mai mult de valori implementate de-a lungul timpului,de increderea in sine,de conjuncturi pana la urma.Dar putem hatari in schimb daca merita efortul de a astepta,daca nu te depersonalizeaza statul in umbra cuiva.Putem iesi la lumina daca nu ne mai recunoastem in unele ipostaze.Trebuie doar sa vrem acest lucru.
Dorulet ti-ai incarcat bateriile?
Delia, asa suntem noi fecioarele cu fixurile si mai ales cu ordinea. Nici eu nu sunt de acord cu cele care-si transforma copii in marfa tranzactionabila.
Delia, am iubit suficient de mult incat si acum, la 12 ani dupa ce iubita mea a murit sa nu pot sau sa vreau sa ma uit dupa alte femei si sa raman loial singurei mele iubiri adevarate (da, eu sunt unul din idiotii aia care cred in idei cu suflete pereche si ideea ca nu poti iubi de mai multe ori cu adevarat), deci da cred ca pot sa spun ca “am fost vreodata cu adevarat indragostit”.
Cu toate acestea nu cred ca dragostea trebuie sa fie oarba, ci cred ca trebuie sa aiba atat o doza de nebunie, cat si o doza de luciditate. Iar atunci cand am spus ca mi se pare cel mai bine ca si dupa casatorie sotii sa aiba dormitoare separate am avut in vedere urmatorul aspecte:
1. Nu stiu voi cum sunteti, dar noi barbatii suntem vanatori prin insasi natura noastra; odata ce am cucerit complet o reduta nu ne mai atrage nimic in aceas directie (indiferent ca este vorba de o femeie, un job, un munte sau orice altceva) si asta este unul din motivele pentru care dupa o anumita perioada de la casatorie apare plictiseala, dezinteresul, etc si nu de putine ori barbatii isi cauta “fericirea” in bratele altei femei din simplul motiv ca acea femeie trebuie sa fie inca cucerita. Iar atunci cand imparti noapte de noapte patul conjugal cu conseoarta pe care ti-ai ales-o (cu tot ceea ce implica asta) nu are cum sa nu apara plictiseala; pe cand daca stii ca pentru a avea parte de o noapte nebuna trebuie sa-ti dai un pic interesul si sa-ti recuceresti de fiecare data sotia ai si tu o alt amotivatie si are si ea parte de un comportament mult mai atent.
2. Nu imi plac si nu mi-au placut niciodata femeile neingrijite; nu pot sa bag mana in foc pentru alti barbati dar cred ca nici altii nu sunt incantati sa-si vada sotia intr-un trening lalau, cu parul ciufulit in toate partile si fara sa fi facut un dus in acea dimineata – asa ca da, daca ar fi sa fiu castorit as prefera ca atunci cand imi vad sotia dimineata sa fi avut intai fiecare din noi timpul sa ne aranjam macar putin si sa nu aparem unul in fata altuia la fel cum apareau acum nshpe mii de ani tarzan si jane de neandherthal.
Gresesc?
Bogdan, cand am citit prima fraza a postarii tale mi-ai rascolit sufletul. Nu pot sa nu-ti dau dreptate la cele doua postulate- ai perfecta dreptate, dar sa stii ca s-a dezvoltat o noua capacitate la femei, si anume aceea de a cuceri ele barbatul vizat(easy work) dar si de a face in acelasi timp ca barbatul de langa ele sa trebuiasca sa le cucereasca in fiecare zi. E urata monotonia, rutina omoara pasiunea, dar sunt atat de multe forme incat sa tii un barbat in priza, incat numai cine nu vrea, nu poate face asta.
Si cu aranjatul ai dreptate.
Mai mult de atat Alexandra,cum spunea Delia am facut si putina ordine in sentimente.Asta cred pana la proba contrarie.
Din prisma celor spuse de Bogdan,cred ca femeile se pot grupa in doua tabere:cele care stiu acest lucru,care se reinventeaza periodic si cele care se complac in rutina zilnica.Si intre cele doua tabere mereu vor fii dispute tacite,rautati,barfe.
Cel mai neplacut e cand stai la o alta coada decat cea la care trebuie. Perfect inzestrata cu rabdare, politete si altruism, cu ani de dat si vise de sfaramat, te chinui sa ajungi in pole position si sa iei startul intr-o cursa dupa care invingatorul nu primeste, de fapt, nici un trofeu. Doar ne imaginam noi, asa, ca dupa prea lunga lupta si prea trudita izbanda ar trebui sa fie ceva de primit.
Buna seara tuturor.
Bogdan, te-am citit si m-am simtit trista. Imi pare nespus de rau. Imi cer scuze daca te-am “invinuit” de neiubire. Nu stiu ce sa zic. As dori sa-ti spun ca va veni din nou ea, iubirea dar uneori cred ca e mai greu sa simti la fel asa.
Si ai intr-un fel dreptate. Noi ca femei trebuie sa mai pastram anumite secrete. Uneori misterul ne tine spiritul treaz. Pe de alta parte, cum scrie si Alexandra, in ultimul timp si femeile au deveni amazoane razboinice in de-ale amorului si intind arcul in tintirea dragostei. Sau amuzamentului… Apoi ….da chiar nimeni nu vrea sa-si vada partenerul intr-un halat sleios dar poate si in asta consta dragostea- sa l iubesti pe celalalt chiar si cand nu e in cele mai bune faze si ti aapre ciufulit. Apropo…ce crezi de femeile care pornesc in cucerirea tipului? E ceva acceptabil, “modern” sau e de preferat sa astepte sa sune el?
Dorulet bine ai venit! Si da e trist ca aceste zambete nu le ai primit la noi in tara si e deplorabil de trist (ca sa zic asa) ca nu pe taramul frumoasei patrii si-au dat oamenii silinta sa va simtiti bine. Dar important e ca v-ati relaxat si asta egal unde!O femeile si “grupurile de discutie”- sa le numim asa modern:) asta e o tema lunga si lata de discutie!
Alexandra eu oscilez intre dezordine organizata:) , chaos si “ordine nemteasca”. Greu de impacat intre ele …noroc ca se arata la intervale repetate:)
Anda asa e. Noi suntem primele/primii care ne imaginam ca meritam un premiu dupa lungul stat la coada. Iar in ceea ce priveste statul la alta coada decat cea care trebuie…asta e chiar culmea cozii! sau a vietii?
Va imbratisez in noapte.
E OK, Delia, stai linistita… eu unul ma consider un om norocos; am avut sansa sa cunosc dragostea adevarata si chiar daca nu a fost sa tina o eternitate sunt mai bogat decat multi alti oameni care traiesc o viata intreaga doar cu iluzia dragostei.
Legat de intrebarea ta despre “amazoane” presupun ca depinde de la barbat la barbat; pe mine unul nu m-ar atrage deloc genul asta de femeie, dar iarasi eu imi asum faptul ca m-am nascut intr-o epoca gresita – conceptiile mele sunt destul de old fashioned – mi se pare normal ca femeia sa fie virgina in noaptea nuntii, cred in chestia aia cu “pana cand moartea ne va desparti” indiferent de consecint (cu alte cuvinte masoara de 20 de ori si taie o data) si alte asemenea lucruri care in conceptia moderna sunt doar dovezi de prostie.
Bogdan, sunt de toate pentru toti pe lumea asta. Am cunoscut si fete care au fost virgine pana la 25-30 de ani, fara sa fie nimic in neregula cu ele. Asa au simtit, asa au facut (adica n-au facut). Si am cunoscut si barbati abstinenti de multi ani care nu erau nici incuiati la minte, nici scarbiti de femei. Eu nu impartasesc aceste idei, dar nu cred ca oamenii ar trebui sa traiasca asa cum li se dicteaza, ci asa cum simt.
Delia, multumesc pentru cuvintele frumoase, si iti doresc toata fericirea din lume. Suntem dopati constant cu idealuri imposibil de atins si “realitati” editate si purificate de tot ce e omenesc (thank you, Hollywood!), dar cred ca trebuie sa stim sa vedem iubirea dincolo de kitsch-ul sentimental care ni se baga pe gat.
). Din pacate, acest tip de kitsch a devenit aspiratie romantica pentru multi si e mai periculos decat kitsch-ul pitipoancelor si al cocalarilor, pentru ca nici nu poti sa razi de el. Sa ne prefacem ca nu avem digestie, menstruatie, sa plangem fara secretii nazale ca actritele din telenovele, sa aratam ca scoase din cutie la prima ora (si look-ul natural trebuie studiat bine in ziua de azi) etc etc. Nu stiu cine ar vrea sa fie manechin in propria viata, sau ce iubire merita asa ceva. Cine spera la un mister constant intr-o relatie care sa-l (sa o) protejeze de realitatile mai putin elegante ale vietii in doi… sa faca bine sa aiba o casa mare cu bai antifonate, ca misterul ala costa 
.
Ca sa dau un citat aproximativ din Kundera, “kitsch is the ideal in which shit is denied and everyone acts as though it did not exist” (ca n-am citit cartea in romana, de aia