Cu noua schimbare are sa fie totul altfel!
Posted by Delia on Jul 25, 2010 in Cotidian, Locuri, Pescari de luna | 23 comments
(sau fragmente noi de posibila carte) poze Lenoid Tishkov si Boris Bendikov
Postmodernizarea asta dusă la extrem duce la aparitia de locuri goale; sau locuri inexistente. Pentru că, cum poate un om să reziste unui singur loc când în el arde dorința de a cunoaște pluralitatea spațiilor?
Așa pe neismțite se așterne curiozitatea de a vedea și altceva, de a cunoaște și o altă lume, apoi apare setea și încăpățânarea de a te integra printre acei oameni și mândria că ai reușit. Și apoi, când toate nevoile ce au fost acoperite apare o altă redută de cucerit, un alt om de întâlnit. Ne folosim de locuri, de frânturi de viață și de oameni pentru a ne satisface criza existențială provocată de postmoderinzare. Dorim să trăim în buricul lumii dar suntem cumva izolați de adevărata cunoaștere a celuilalt. Înlocuim scrisul de mână, clad, înclinat cu albeața serioasă, de tabula rasa a hârtiei electronice. Ne scriem din depărtare cuvinte de dor și jale și inimă rănită dar poate o facem și de plictiseală, că noul loc și zâmbăreța persoană de lângă tine nu e așa cum ți le-au descris neliniștitul spirit de aventură! Zâmbim tâmp prin camera video la cei rămași undeva în urmă, în alt spațiu, pentru că noi am ales să ne despartă mări și țări și fețe de oameni necunoscuți, sperând că, în câțiva ani ne vom regăsi in noul eu integrat. Când situația ne- a devenit de nesuportat, pentru că moneda interplanetară a crescut și parcă mai în sud există fețe mai haioase, ne luăm cele șapte lucruri adunate, ne punem inima la pachet și schimbăm foaia. Asta numai ca să nu ne descoperim pe noi cei așa cum suntem în realitate, sperând că fricile și gândurile negre se vor schimba odată cu peisajul. Trecem prin spații, intalnim la coajă superficială oameni, ascultam cu o ureche povești vii de viață și cu cealaltă interioară ne imaginăm știri despre un tărâm unde sigur îți va fi bine. Ne clădim presupus adevărate scene de viață pe un poate si cândva. Așa devenim un “modern om al lumii” intr-o continua deplasare, intr-o cautare necontenita, fără loc și spațiu alocat.
Și atunci de unde atâta naivitate când ne imaginăm că iubirea poate să țină față marii răscoliri existențiale? De unde atâta curaj atunci când afirmăm cu glas tare că iubirea noastră venită ca o binecuvîntare va tine peste viata si timp, va rodi copii și va sădi pomi cu mugur devenit floare?
Sau nerușinați, ne alocăm dreptul de a cunoaște ce se întâmplă cu sufletul și punem egal între dragoste, tranzit și mișcare atunci când vrem ca situația să fie de partea noastră și fuga din relație mai ușoară. Afirmăm că ne-am integrat complet și fără echivoc în timpurile postmoderne atunci când încăpățânata iubire a celuilalt nu vrea să înțeleagă nici în ruptul inimii că s-a terminat și că tu în noul loc închiriat până la următoarea mutare nu ai nevoie de balast sentimental!
“Ne scriem din depărtare cuvinte de dor și jale și inimă rănită dar poate o facem și de plictiseală”…cred ca e pacat cand facem asta, desi ni se intampla, tuturor, macar o data…Sunt contrariata de viata mea traita neinteles nici macar de mine…oricum, mi se pare ca a trecut prea repede, viata asta m-a trait prea repede. Tocmai am terminat de citit – cum spuneam in casuta lui Alice – “Vinovat de iubire” a lui Adrian Paunescu. Sunt inca sub puterea primei impresii…nu stiu de ce – cum spuneam si dincolo – m-a durut cartea. As fi vrut sa aflu, sa imi confirme marele Poet, ca exista dragostea aceea, asa cum m-am entuziasmat sa cred toti anii astia, rotunda si intreaga…Se pare insa – poate ma insel – asa cum a spus intr-o imprejurare Stefan Iordache, ca exista momente de prietenie, ca viata intreaga tot incearca sa ma convinga ca exista doar momente de iubire…si totusi, imi rasuna in minte, spus de Alice, ce-i drept, versurile Ninei Cassian, ca o muzica: “Exista indragostiti fericiti! Auziti, auziti!” Acum ma intreb daca starea rezista, si invinsa imi raspund singura ca se pare ca nu…
Da, schimbarea sigur aduce ceva nou si altfel, insa, nu neaparat si bine, frumos, clar, corespunzator, oportun…..pana la urma cred ca in nebunia asta intensa a postmodernismului care ne fura timpul din ce in ce mai mult si ni-l aloca, fara sa apucam sa subscriem, societatii materialiste si superficiale, trebuie sa ramanem cu ceva, trebuie sa furam chiar si cateva clipe de viata, pana la urma suma acestor clipe ne dau convingerea ca drumul in viteza, dorul de noi si altii, experienta clipei traite pe muchie alcatuiesc propria viata. Asa ca din valtoarea ametitoare zic eu avem abilitatea sa extragem si un pic din esenta care ne implineste, oricat de exclusivista ar parea ea, ca noi suntem prea ocupati sa ne “asezam” cum trebuie intr-un loc in societate, de unde ne indepartam uneori de ea!
I detect some anger… hai in Vancouver la un Martini
.
Subscriu si eu la un Martini, daca mai e loc
Je draga mea, inca nu am citit cartea lui Adrian Paunescu dar m-ai facut tare curioasa. Discutiille despre marea iubire cea rotunda imi par uneori ca depasesc puterea noastra de intelegere si da inclin si eu sa cred ca exista momente separate de iubire la fel ca momente separate in timp de fericire sau jale sau entuziasm sau mici bucurii cotidiene. Poate e minunat sa intalnesti o mare iubire sa “simti cum se simte” dar cred ca e sta in puterea noastra a fiecaruia sa mergem mai departe, sa trecem, sa inchidem ochii atunci cand momentul de iubire nu vrea sa ramana un pic mai mult. Si poate ar trebui sa devenim mai “globalizati” si sa ne cautam urmatorul moment de fericire, urmatorul de iubire, urmatorul de mica bucurie.
Cristina frumoasa mea Cristina – in materialismul asta nebun, in schimbarea tot mai rapida trebuie sa ne oprim putin cum spui si tu si sa ne gasim propriile valori, propriul nostru motor ce ne face sa functionam o zi si o alta.
Catintherain , propunerea ta e perfecta. As lua avionul si as bea cu tine, Cristina si fetele un martini (sau orice altceva) in metropola. Da asta ar fi o minunata idee de a cunoaste o persoana interesanta (pe tine) si un alt loc mondial:)
Nu am sa inteleg de unde vine placerea jocului unei minti inteligente dar sadice care te amageste cu cuvinte intelegatoare si chematoare , staruitoare, multe zile, multe luni pe calea virtualului. Ce-o mana in acest joc pe aceasta fiinta? Cred ca doar gandul la perplexitatea in care-l lasa pe celalat , cel amagit cu cuvantul sacru “prietenie’, atunci cand hataraste ca e timpul sa-i dea cu tifla in mod trufas, drept in inima.
Tocmai am citit si eu “Vinovat de Iubire” si….inchizand cartea, n-as putea spune ca am avut vreo stare de beatitudine. Mai degraba, un gust amar. Mi-as fi dorit un alt sfarsit, unul mai putin ambigu care sa-mi confirme ca dupa ce a trecut prin toate tavalelile ( chiar n-am gasit alt cuvant sa se potriveasca) cam primitve si brute pe alocuri, eroul isi gaseste si se implineste printr-o mare si unica iubire.
Ce mi-e clar, e ca orice relatie are un timp al ei iar garantii pe viata ( desi asa mult mi-as dori ) nu ne ofera nimeni.
Delia mea, tare mi-a placut ideea cu balastul sentimental, stau inca si rasucesc pe toate partile intelesuri/ nuante
Superb scris. Abia astept cartea. O sa scot o revista, o sa ti-o trimit, si aseara, in timp ce-mi chinuiam mintea cu un editorial destept, am ales hartia si pixul in locul hartiei electronice. Cuvintele veneau altfel, mult mai curgator si am ales intotdeauna stiloul, in detrimentul tastaturii.
Nu stiu daca cuplurile proaspat separate pot aduce starea de prietenie. E nevoie de ani, iertari, compromisuri, daca a fost dragoste, iar daca nu a fost, nici nu mai conteaza.
Lotusul meu cu gand de oras iubit – poate suntem niste romantice incurabile carora un alt timp mai domol le-ar fi stat mai bine. Pentru ca si eu uneori ma simt ca apartinand altor vremuri, uneori exist prea straina de peisajul framantelilor amoroase moderne. Poate ca suntem o mana de persoane ce cred in implinirea “printr-o mare si unica iubire”.Poate e bine ca suntem asa, mai naive idealiste. Sau uneori nu e. Nici nu mai stiu. pentru ca mi-ar fi placut sa fiu mai infipta si sigura pe mine i farmecele mele. Pentru ca se pare ca societatea asta numai de asa indragostiti are nevoie.
Garantiile pe viata nu exista. Poate si asta e farecul. Si aparatul meu foto ce-mi “produce” atatea bucrii are o garantie de 3 ani. Ca iubirea parca, nu?:)
Sper ca nu ti-am dat prea multa bataie de cap cu balastul sentimental, te vreau odihnita si zambareata.
http://www.youtube.com/watch?v=YSflDD9BSRM&feature=related
Alexandra multumesc de apreciere. O sa apara (daca) cand i-a venit timpul NU ma grabesc:). O sa scoti o revista? Despre ce e vorba? Abia astept. Sa ne spui tuturor celor de aici sunt sigura ca si fetele (a si putinii baieti necurajosi sa scrie) sunt curiosi sa vada despre ce e vorba.
cu vantul si marea in spate:) Of ce romantica sunt azi:)
In alta ordine de idei, eu scriu foarte mult de mana – gandurile mele isi vad fata scrisa intr-un caiet gen carte cu coperta groasa, veche.
Imi imaginez ce ritualuri adevarate aveau loc cand alte domnite le scriau alesilor inimii scrisori – cum le trecea o zi intreaga:) Cred ca si faceau un ceai si se asezau la un birou superb, masiv, isi alegeau o hartie parfumata (neaparat roz) si si marturiseau toata dragostea. Iar ei le citeau scrisorile neaparat intr-un peisaj englezesc
Cat priveste fostele cupluri – ai dreptate uneori nu mai conteaza!
Va imbratisez, sper ca pe mai tarziu!
Tres romantique daca imi dai voie. Nu cred ca aveau hartie roz pe vremea aceea, doar pana cred ca putea fi de la un flamingo. Iar marea sigur era vijelioasa cu valuri mari care se sparg de stancile de pe mal, musai.
Revista e despre si pentru promovarea medierii in Romania si se numeste MEDIEREA INTRE TEHNICA SI ARTA. Sper sa iasa bine si sa aiba impactul pe care-l doresc.
Delia mea, tare multumesc de piesa, e frumoasa
Nu-ti fa griji, imi plac bataile de cap iar in ce priveste balastul sentimental, chiar trebuie sa cuget la el pentru ca stiu ca odata rezolvat, drumul inainte e mai usor
Deci chiar m-am distrat de ideea cu aparatul tau foto si garantia lui pe trei ani
Alexandra am si eu pe cineva din Timi care se ocupa de asa ceva si e foarte entuziasmata si buna in ceea ce face. Te pot pune in contact. Poate iese ceva.
O ce rau ca nu aveau hartie roz. Mi-ai ucis toate inchipuirile romantice:)
Astept revista.
Lotusul – ma bucur ca ti a placut. Asa e. Cumva bataile astea de cap referitoare la balast sentimental ne fac (intr-un final cand nu te mai astepti) viata mai usoara:)
Ideea mi – a venit asa deodata ca tot vorbeam de tehnologie si relatiii:)
Delia, da-i mailul meu si abia astept sa ma contacteze. Sambata plec in vacanta, dar sper sa mearga net-ul.
Superb- iti ador stilul si am citit cu placere o descriere realistic-poetica a lumii in care ma gasesc si eu deseori. Te imbratisez. Am iesit din tacerea mea de catva timp, slovele tale m-au tras de suflet…!
Corina ma bucur nespus ca te-am tras de suflet. Si ma bucur nespus ca ai ai ales din nou sa ne intalnim (deocamdata) aici in spatiul gol al internetului. Dar uite ca incercam sa-l umplem cu prietenie si gand bun. Dam suflet lumii acesteia modernizate. Merci ca esti cu noi si ca te cunosc.
a:) si merci pentru apreciere.
Blanca dulce – nu am raspuns pana acum comentariului tau pentru ca m-ai psu rau pe ganduri. Pentru ca te-am simtit ranita si cu multe intrebari (poate referitoare la o prietenie /iubire virtuala?).
Si ti-am intins mana pentru ca si eu m-am chinuit demulte ori cu aceasta intrebare care nu si a gasit raspuns final. Eu cred ca ai drepatte – cred ca aceste chemari amagitoare sunt produsul oribil al unei minti bolnave, plictisite. A unor oameni schizofreni- ca sa spun asa dur. Unor oameni care se plictisesc in viata lor aflata pe linie dreapta, plictisitoare si folosesc internetul in scopuri misele. Si daca ai trecut prin asa ceva draga mea sa stii ca sunt/suntem aici si avem nespusa intelegere si prietenie (chiar daca pe moment virtuala – dar adevarata) de oferit.
Delia, multumesc din inima pentru cuvintele tale ce-mi sunt alinare si impacare;Impacare cu firea mea naiva. A fost vorba de o prietenie intre doua fete, ce a inceput uimitor in virtual si s-a terminat intr-un ocean de nedumeriri.
Partea buna a acestei intamplari e ca am reusit sa inteleg ca totusi pot sa ma ridic si singura, am gasit putere undeva in adancul fiintei mele sa privesc lucid si sa stiu ca in ciuda unor asemenea accidente, prietenia totusi exista, asa floare rara cum e ea.
Multumesc, multumesc
Blanca suntem aici chiar daca virtual. Si credem in prietenie!
Draga Blanca e bine ca te-ai impacat cu tine si ti-ai gasit linistea. Eu am fost amagita virtual mai demult, parca in alta viata, de un reprezentant al sexului masculin. Cred ac astfel de relatii difera ca cele intre fete. Prieteniile fie ele online sau in viata reala pot dainui sau nu. Eu am avut norocul anul trecut sa cunosc tot aici pe blog o fata minunata ce mi-a devenit prietena buna. Cu toate aceasta, nimeni nu ne da (din pacate) garantia prieteniei. Cine stie ce factori despart: distanta, frabturile de viata diferite….
Blanca iti intind si eu zambetul meu
. Ce bine ar fi ca Marele Regizor sa ofere si relatiilor dintre pamanteni un soi de garantie…
Si iarasi repet ( obsesiv? ) ca garantii nu ne ofera nimeni. Macar aparatul foto al Deliei are de la prducator asigurat o durata de viata de 3 ani
..
Personal, nu cred ca relatiile de prietenie sau iubire desfasurate in plan virtual sunt mult diferite de cele din plan real. Evident, fiecare din ele, au si plusuri si minusuri. Ambele pot duce la revelatii interioare superbe ori la dezamagiri crunte.
Se pare ca privitul ochi in ochi, si mersul mana in mana nu ne garanteaza ca-l vom si cunoaste pe celalalt. Dupa cum, nici dezvaluirile facute din spatele unui monitor, nu ne asigura decat cunoasterea a ceea ce vrea celalalt sa fie cunoscut despre el.
..
Din pacate, se minte atat de mult. E constatarea mea personala. Ii mintim pe altii, ne mintim pe noi, suntem mintiti. Desi explicatii stiintifice am, ele nu-mi tin de cald decat la nivel rational.
..
Lotusul drag te imbratisez, ai mare mare dreptate- aparatul meu foto nu ma minte:) ne intalnim pe cealalta postare.