Bye-bye, Bad Boy!
Posted by Delia on Jul 30, 2010 in Cotidian, Relatii intre sexe, sentimente | 38 comments
Sa luam un scenariu simplu: ea, sa o numim Ana ca pe prima femeie! Moderna, desteapta, frumoasa intr-un fel aparte. Cu o facultate (sau doua) la activ, cu angajati in subordine. Nu castiga tocmai rau – atat incat sa aiba grija de ea si sa-si permita din cand in cand un weekend rasfatat intr-un oras frumos al lumii. E neaparat inteligenta. Nu o toapa ci o tipa complexa si interesanta. Conduce bine (obligatoriu la fel de bine ca un barbat)! Cu picioarele adanc infipte in pamant in ceea ce priveste slujba dar cu visuri romantice in ceea ce-l priveste pe el. Cam pe la 30 de ani.
Un EL nu exista – sau inca nu l-a gasit, desi de la un timp a renuntat la idealuri si e dispusa la cateva (nu foarte multe) compromisuri. A mai avut relatii, poate a trecut si printr-o iubire mai cu tenta de mutat fierul de calcat si televizorul impreuna. Dar pana acum orice relatie a ei s-a dovedit a functiona dupa principiul “atat de grozava si adio!” iar barbatii s-au dovedit a fi adevarati “bad boys”.
De ce o femeie ca Ana, care are sub control toate celelalte domenii ale vietii ei, da tot timpul peste tipul neprotrivit?O fi pur si simplu ghinion? Sau intamplare? Ori Cupidon are sageata cam tocita?
Sau isi poarta femeile vina activa, fiind recidiviste cu cazier in gasirea barbatului greu educabil? Poate ca, fiind ele insele cu o cariera infloritoare si ducand greul zilei de una singura, isi cauta parteneri la fel de rasfatati de reusita, parteneri inconjurati de o aura de incredere in sine! Numai ca acestia de obicei “stiu ce ofera” publicului feminin si isi inchipuie ca nu vor sta mult pe uscat pana o alta apare- atunci de ce sa se mai dea peste cap sa le satisfaca si altcumva decit orizontal? Barbatii siguri pe ei au alte griji – de exemplu schimbarea masinii de culoare neagra cu una de culoare rosie si cu mai multi cai putere ca e pe cale sa imbatraneasca si mai trebuie sa impresioneze si cu altceva cand acel ceva nu mai functioneaza la o simpla apasare (poate nu stiu ca o femeie matura nu poate fi impresionata asa de usor (numai) cu un Porsche?!)…sau de exemplu nadusesc la urcatul pe scara abrupta a carierei de manager sau mai rau…sunt preocupati de cate goluri a inscris Poli Timisoara in meciul de ieri…barbatii zilelor moderne au program foarte incarcat!
Nu cred ca femeile, dragele de ele, se uita prima data la cat de blond e alesul inimii si cum calareste el voincel valul si nici nu cauta musai vreun brunet “latin lover”. Cred ca mai mult caracteristicile psihice sunt alea ce le dau peste cap sau in functie de caz, pe spate!
Vina o poarta, spun psihologii, modelele de relatii sexuale avute anterior. De exemplu prima mare iubire care s-a incheiat (fix) in punctul maxim al desfasurarii ei sau colegul de banca care nu te-a bagat in seama nicidecum. Sau modul de relationare al parintilor are de-a face cu relatiile tale esuate (psihologii astia merg non-stop pe aceleasi linii)! Si de aici se pare ca se naste dorinta ca din tipul pus pe flirt sa iasa un tatic model si relatia sa continue pana intr-un totdeuana femeiesc.
Se pare insa ca femeile aflate intr-o astfel de situatie gen “fata buna intalneste baiatul rebel” pot chiar sa atinga idealul de relatie dorit. Asta numai daca urmeaza sfaturile terapeutului relational si isi planifica minutios fiecare pas de amor. Astfel analiza la rece a celorlalte relatii esuate ar trebui sa stea la rang de punct 1 (Dr. Michelle R. Callahan in Are you …Ms Typed?). Un alt specialist in relatii (Dr . Stefan Woinoff) e convins ca femeile oricit de moderne si emancipate ar fi, isi pastreaza inca o imagine invechita si naiva a partenerului ideal ….cea din primii ani ai adolescentei, in care se visa la cai verzi pe pereti…pardon – la cavalerul pe cal alb si la o never ending story.
Si atunci ce ramane de facut intreb eu in fata surplusului de carti ce sfatuiesc care mai de care si obligatoriu planificat?! (parca nu functiona chestia cu “in dragoste si razboi nu exista reguli??!!!)
Sa ne analizam propriul eu modern, sa ne gandim ce tip de relatie am vrea si care sunt pasii de parcurs, sa fim mai realiste si dispuse la compromis spun de la distanta invatatii relatiilor .
Chiar si asa, apeland la efort psihic si ratiune, drumul pare insa cam alunecos si nesigur pentru femeile ce dau mereu de un alt “bad boy”. La urma urmei, nu cumperi o masina ca sa te ghidezi dupa criterii germanice de genul consumului redus, al pretului mic si al sigurantei. Femeile mai vor si o floare sau doua desenate pe capota, nu?
Da, Delia, bineinteles ca vrem si o floare, doua desenate pe capota, dar si aici exista o discutie: ce culoare sa fie florile, ce marime, ce forma si mai putem continua
).
Nu exista “bad boys” si “good girls”, desi am crezut si eu in teoria asta, mai degraba apreciez ca exista chimie completata cu simtul comunicarii si al respectului, uite o reteta ca poate duce la un rezultat bun, zic eu, iubire. Si mai cred ca exista “potriveala” “gasirea” un ceva ce simti din prima, TOTUL este asa cum trebuie, magic, chiar si conversatiile rationale par magice …dar…..nu se consuma sau nu se finalizeaza…..probabil lipsa de curaj, sau indisponibilitatea de a trai ceva atat de adevarat intr-o lume atat de superficiala, in care se ofera atatea chiar daca trebuie sa aduni mai multe pentru a compune un intreg.
Esti o inspirata de-a dreptul!
Touche!
Am ras cand am citit primul paragraf, am ras putin si la al doilea, dar dupa aceea mi-a picat fata la propriu.
Nu am 30 de ani, ci 36 si am in plus am norocul sa am un copil. Sunt un dezastru relational, deaorece am facut alegeri proaste, bazate pe instinct si inima,iar ratiunea am tinut-o undeva pe scaun si cu pretiosul meu fund pestea ea.
Am citit un articol ieri pe o agentie de stiri, unde tipul de barbat la moda, e neosexualul, care e brunet, inalt, subtirel(nu slab, dar fara pachete de muscHi), sensibil si copilaros. De unde or ajunge la tipologiile astea, mi-e greu sa deslusesc, dar ma distreaza teribil si incerc sa caut in minte cine oare s-ar incadra la tipologiile acestea.
De un singur lucru insa sunt sigura. Prefer un bad boy, decat un complexat, frustrat si cu creierul cat o nuca, macar am parte de adrenalina.
spun si eu cum scrie Anda la comentariul Cristinei – touche!
Si spun inca da da da – asa este “a trai ceva adevarat”. Numai ca suntem singurele care credem in asa ceva?
In zilele urmatoare voi avea acces redus la internet de aceea va salut voios de acum (mai intru repede repejor mai incolo) dar va urez distractie placuta si sa va simtit bine! Si va dau voie sa faceti si petrecere dupa principiul “cand pisica nu i acasa joaca pisicutele pe masa” …numai sa fie curatenie cand vin, va rog!
Alexandra sper ca ti a picat de bine fata! Te felicit pentru copilul tau si stiu ca e minunat. Stiu ca apartinem aceleiasi zodii si stiu ca suntem femei “alpha”. desi uneori eu ma simt psihic mai mult ca una de la capatul alfabetului! Stiu ca ne dorim mult de la relatii ca perfectiunea de care dam noi dovada
(sau o incercam) vrem sa o dovedeasca si celalalt.
M-ai distrat copios cu anuntul tipului. “Sensibil si copilaros”. Cauta o babysitter?
Stii asa intre noi, tipul bad-boy ma atragea si pe mine:) de aia citind cartea tipei citate mai sus am simtit cumva ca intr-un trecut mi-ar fi fost scrisa mie.
Ma faci sa ma distrez la modul fain citind “frustat si cu creierul cat o nuca”. Oh si ce adrenalina:)
Imi plac bratarile care atunci cand misti mana scot un clinchet cristalin. Aveam in facultate o profesoara care ne preda ceva legat de gandirea pozitiva, iar cand ajungea la sintagma “ok, ok, totul este ok ” mana ei gesticula intr-un fel anume, imposibil de descris iar sunetul scos de bratarile insirate pe brat, ma hipnotiza de-a dreptul. Sasaitul sarpelui Kaa, ademenindu-l pe Mowgli, intr-o propozitie
Am incercat de-a lungul timpului, sa-mi modulez gandirea pe acel “ok, ok”, sa-mi asez ideile/ gandurile/ asteptarile/ visele pe-un palier rational, sa le dramuiesc/ sa le ajustez si conform doctrinei pozitive, toate acestea ar fi trebuit sa duca la rezultate cotate de la 10 in sus.
Inutil sa adaug ca n-am reusit decat ca, din cauza sfortarii si incrancenarii sa-mi dau singura un picior stiti voi unde
..
Revelatia am avut-o in momentul in care am realizat ca functionarea mea este preponderent emotionala si atunci acel “ok, ok” nu rezona cu forul meu intim.
..
In ciuda cartilor citite, a cursurilor parcurse, chiar pot spune cu mana pe inima ca “stiu ca nu stiu nimic”.
..Si cel mai putin stiu despre modul de functionare a relatiilor. Pentru ca in ciuda unor teorii absolut de bun simt,n -am gasit -o inca pe aceea care sa-mi explice de ce o fata extraordinara intalneste un baiat doar ordinar si fara extra.
Nici macar propria alegere ce-am facut-o la un anumit moment dat in tineretiile mele, fascinata fiind de un baiat cu adevarat rau, nu mi-o pot explica.
..
Cum intre timp am mai crescut ( ar mai fi cateva masele de minte ce se incapataneaza sa nu iasa dar e vreme), imi scutur imaginar bratarile si-mi spun ca e “ok, ok ” sa traiesc pur si simplu
Si eu cred ca exista chimie,potriveala cum spune Cristina si mai ales oameni care-ti apar in viata la momentul (ne)potrivit.Atunci nu mai exista reguli,sfaturi auzite si citite,baieti rai sau fete bune.Care dintre noi,indragostite lulea de un asa zis bad boy,ar accepta sfaturi mai mult sau mai putin binevoitoare?Ba cred ca am face tot ce ne sta in putinta sa demonstram lumii intregi si mai ales noua ca toate defectele lui sunt defapt calitati pe care ceilalti nu vor sa le vada.Cu atat mai mult daca dam peste un tip sarmant,care cunoaste putin psihologia femeii,si mai aduce si cate o floare din cand in cand.Si mai stiu ca functioneaza al naibii de bine recunoasterea spasita a vinovatiei,si tot bagajul de declaratii,surprize sau atentii cu care ne coplesesc doar doar obtin o noua sansa.Cand toata lumea e impotriva lui,tu nu poti decat sa zambesti,fiindca nimeni nu-l cunoaste asa ca tine.Pentru ca exista chimie,pentru ca tie iti place exact asa cum e,iar el n-ar schimba nimic la tine.Pur si simplu ii place totul.
Cand vine vorba de relatii si indragosteala, niciun sfat, nicio carte nu ne ajuta, pentru ca ni se pare ca situatia noastra e altfel, ca noua nu ne poate fi rau. Cand o sa ma fac mare, o sa iau partea buna din relatii si o sa uit de partea urata; acum inca sunt un copil rasfatat(de mine). Delia, noi fecioarele, din cauza perfectionismului suntem catalogate ca zodie a celibatarelor. Cred ca au dreptate specialistii astia in astrologie. Maine plec in concediu si sper sa ma intorc cu bateriile incarcate, asta daca nu ma ignora fi-miu si nu ma transforma in bancomat si atat. Stiti cum e sa ragusesti de tacere pe plaja? Eu stiu.
Alexandra,iti doresc concediu placut!Si nu stiu de ce(ba da si stiti si voi)va iubesc eu pe voi “fecioarele”asa critice si tipicare cum sunteti!Cel putin asa spun astrele si fecioarele dragi sufletului meu nu se abat de la regula.Si sa te intorci relaxata,zambareata si un pic mai inteleapta in ale inimii.
Si eu iti doresc un concediu placut Alexandra. Si eu stiu cum e sa ragusesti de tacere. Cumva trist dar si interesant. Uenele dintre cele mai frumoase momente contemplative le-am avut singura …si ragusita.
Va sarut petrecere placuta, incerc sa va citesc cat pot de repede.
Va pup fetelor. Dorulet, nu am uitat de fecioara ta.
Sunteti teribil de simpatice, the best!
Am observat si eu ca multe femei inteligente si de cariera sunt atrase de astfel de barbati. Prin “bad boy” am intelees ca te referi mai degraba la James Bond decat la James Dean, sper ca nu m-am inselat.
Cred ca un factor important e si imaginea lor, a femeilor respective, faptul ca isi doresc un anume tip de barbat care atrage respect si invidie in societate, un “power player”. Ele asteapta un barbat cu calitati cel putin egale cu ale lor, uitand ca succesul modeleaza diferit barbatii si femeile. Acelasi lucru care face o femeie puternica si increzatoare poate face un barbat rasfatat si egoist. In plus, el isi permite sa astepte sa vada daca-i pica ceva mai bun (George Clooney?), dar o femeie e mult mai constransa de factorul biologic. Adrenalina e si ea un factor, cum s-a spus mai sus, dar nu cred ca e cel mai important.
Mie mi se pare o investitie foarte proasta. Stiu ca din proprie experienta ca intensitatea trairii poate fi fantastica, dar, pe termen lung, durerea urateste si ofileste prematur o femeie (si nu numai fizic). La un moment dat, amaraciunea si dezamagirile ti se sapa pe fata si iti sting stralucirea din ochi. Mi s-a intamplat candva sa ma sperii de imaginea din oglinda, dincolo de defectele fizice, sa ma sperii de cat de imbatranita imi era expresia si cat de lipsita de viata imi era privirea, la doar 25 de ani. Efectul unui sir de bad boys (unii deghizati in good boys). Si atunci vezi ca cele care au ales calea cu mai putina adrenalina si mai multa seriozitate sunt mai proaspete, mai energice, mai putin “mancate de viata”, ca sa ma exprim vulgar. Poate e doar experienta mea, nu stiu.
Ce am invatat din asta e ca un barbat “valabil” nu e neaparat un partener valabil. Nu e atat de important ce cariera are, cati bani are, cat a citit, cat a calatorit, cat de sarmant este etc, ci cat de mult e dispus sa imparta cu tine din toate astea. Am ajuns la concluzia ca prefer resurse mai modeste si disponibilitate mai mare. Pot trai fara extravagante romantice, dar fara dragoste si loialitate nu pot.
Problema nu e ca un bad boy nu se va aseza niciodata la casa lui. Unii chiar devin soti si tatici model. Problema e ca o va face exact atunci cand vrea el, nu cand vrei tu. Si o va face doar cu femeia care i-a sucit mintile cel mai tare (excluzand casatoriile din interes, santaj etc), nu cu femeia care l-a iubit cel mai mult. Si ma intreb daca avem dreptul sa ne plangem de asta, pentru ca e foarte probabil ca si noi sa fi fost, macar o data, o “bad girl” pentru un barbat care era gata sa ne dea totul.
Ce ramane de facut e sa ne schimbam prioritatile si sa ne reevaluam asteptarile, sa renuntam la portretele-robot care ne saboteaza fericirea. Suntem prea dopate cu mituri, cred ca psihologul acela de care ai scris are dreptate. Nici noi nu putem oferi tot ce pretindem de la barbati, suntem femei reale cu defecte reale, nu printese. Intr-o zi poate vom realiza ca exista doua categorii de barbati, cei care ne suporta si cei care nu, si ca la asta se reduc, de fapt, optiunile noastre.
Delia, nu stiu cum se face, dar aproape toate femeile apropiate mie sunt Fecioare (eu sunt Leu). Aveti voi un lipici aparte
.
P.S. Nu stiu de ce, dar articolul tau mi-a adus in minte romanul “Arta conversatiei”.
delia, nu numai psihologii ci şi viaţa demonstrează că ne alegem partenerul după un tipar. şi că perseverăm într-o greşeală până învăţăm lecţia. uneori dureros.
şi mai cred că femeile sigure pe ele, care au stabilitate financiară, un drum clar, o anume independenţă, au nevoie de partener pe măsură. la fel de puternic şi egal ei. şi astfel de parteneri exista.
într-un articol al d-nei liiceanu am citit cândva o frază care spunea că atragem în jurul nostru oameni pe măsura sufletului şi a trăirilor noastre. şi eu cred.
Marea mea iubire (si ultima) asa era, un “bad boy” …evident ca nu am fost in stare sa il fac sa ramana cu mine, desi mintea si sufletul mi-o luasera razna facand planuri pt toata viata si pt toata moartea…Nu ma certati, ca nu i le-am spus si lui…dar simteam ca el e acela…si acum cred ca pt el am plans cel mai mult si am suferit cel mai cel…evident ca nu o fi meritat, acum nici nu mai stiu.
Eram atunci o femeie “de succes”, nu prea exotica, ce-i drept, dar o mica lume se invartea in jurul meu, si el era mandru de asta…baiatul rau lucra in aceeasi zona cu mine…ma rog, nu foarte aproape, dar ne-a daunat si asa…sau cine stie, poate s-ar fi destramat oricum.
A venit la mine cand a vrut el, si a plecat la fel. Daca stiam si puteam sa fac fata oricarei provocari de serviciu, cu el nu m-am descurcat nicicum. Dar atunci am fost teribil de fericita.
Alice zice ceva pe blogul de cafea despre cele mai intense momente…m-am gandit fara sa ezit ca pt mine, cele mai intense momente au fost in perioada aceea de fericire nebuna…Desi atat am plans cand fericirea nebuna sau macar asa cuminte, nu a mai existat, ca aproape mi-am dorit o vreme sa nu fi trait niciodata asta. Cu timpul suferinta s-a stins, cum cred ca s-a stins si o parte din mine. Nici azi nu inteleg cum i s-au rescris sentimentele.
Dragele mele drumurile mele m-au adus cu bine la destinatie desi am trait ieri niste aventuri cu adrenalina multa (nu provocate de barbati- am unul ce mi-ajunge la cat catalizator emotional prorduce, ci de sosele abrupte pe coasta de munte si in salbaticie).
O salut pe Gaby- multumim ca ne-ai scris, ca iti place sa ne citesti si daca doresti mai revino “in casa noastra mica”:)
Pisica – asa este, femeile de succes au nevoie de barbati la fel de norocosi si muncitori (?!) in cariera. Din pacate nu stiu ce sa spun de barbatii de succes?! Modelele existente pe piata romaneasca nu prea ne sustin teoria!
Je – citindu-te cred ca ai trait si iubit la intensitate maxima. Si cred ca a fost o dragoste pe “pe viata si moarte” . Pana cand unul dintre voi s-a transformat in cenusa. Si cred ca ai fost tu, sau? Nu stiu ce sa zic concret..dar, cred ca desi ai mers pe coarda sentimentala fara sa ai linii de siguranta, esti o fericita. Pentru ca ai cunoscut iubirea. Tot spun mereu: stii cate amarate exista pe strada fara sa fi avut aceasta sansa?
Draga mea Catintherain – cred ca ma refeream la o combinatie intre James Bond si James Dean. Si uneori si la George Clooney:) Si eu sunt de aceeasi parere – ca o femeie se consuma mai mult, pune lucrurile altcumva la inima si traieste totulmai intens, mai colorat. Am observat si eu femei care aleg calea ratiunii si sunt (cel putin la suprafata) foarte zambarete si odihnite emotional. Nu stiu cum e mai bine. Poate nu o sa aflu niciodata pentru ca eu sunt un vulcan de sentimente:)
Si iar iti dau dreptate: unii devin barbati modeli si tatici interesati …dar iarasi cred ca la suprafata. “lupúl isi schimba parul dar naravul ba”. Sau?? Sau cand “a venit timpul” si o iau pe prima “amarata” care-i prin preajma. Si raman soti exemplari cand i tine interesul sau diferite frici …sa nu-i plateasca prea mult sotiei pensie, sa nu mai aiba pe cineva care sa-i spele si calce…ok exista si barbati exemplari-”auziti! auziti”.sau gresesc eu????
O da si eu am fost bad girl. Zambesc cand imi amintesc din trecut. Dar cumva se intorc toate. Cum e cu voi? Fete rele sau cuminti cuminti?:)
Va imbratisez de acolo unde miroase aerul a levantica. Revin revin
Delia, si eu am fost mereu un vulcan de sentimente…cred ca la fel sunt si acum, desi de-a lungul timpului am mai murit cate putin…
Mereu am iubit fara plasa de siguranta a sufletului…evident ca dupa ce povestea s-a terminat, eu am fost cea facuta scrum. Baiatul rau era – ca am uitat sa iti spun, cu vre0 5-6 ani mai tanar decat mine…nu m-am simtit complexata cu nimic din pricina acestui lucru, dar o fi fost pana la urma vreun impediment pt el…cred ca nici azi nu si-a gasit linistea alaturi de vreo cea visata, iar eu am visat la el multa vreme dupa aceea.
Dar, asa cum zici tu, am fost norocoasa ca am iubit chiar si asa cu cata tristete a urmat. Desi sunt toate esuate, pana la urma ma simt, nu stiu de ce, suma iubirilor mele.
Je, ai dat o superba definitie : ” pana la urma ma simt, nu stiu de ce, suma iubirilor mele” ..
Frumos tare
Din linistea Deltei, va citesc si rad-nu de voi, ci de ceea ce se intampla cu noi, in general. Ne indragostim, dar nu intotdeauna de cine trebuie, dar ne place sa traim ca fluturii putin si intens, decat sa ne coclosim intr-un ambient caldut, fara adrenalina, fara emotii. Sunt bad girls, pt ca altfel nu i-am atrage pe bad boys si oricum, pana ne-au facut ei viata amara, nici noi nu cred ca ne-am lasat mai prejos. Vara asta mi-am propus cu cea mai buna prietena a mea, ca la 50 de ani sa fugim la New York si sa traim mirajul big apple cu un cockteil si fluturat din gene. Suntem bad girls sau visatoare? Devenim good girl atunci cand ne gasim un good boys sau cand domolim un bad boys?
Je ai scris intr-adevar foarte frumos- suma iubirilor mele. E bine de retinut. Eu cred ca mereu va fi o tresarire atunci cand iti vei aminti de cum a fost sa te faci scrum. si peste ani chiar daca sentimentele vor fi asezate intr un sertar. Si nu cred ca si-a gasit ceea ce a cautat pentru ca in astfel de iubiri trairile sunt reciproce., Sau asa ne place noua sa ne imaginam?
Lotusule cu tine cum e? Ai fost o bad girl?:)mai esti??:)
Alexandra, tu ne citesti din Delta (trebuie neaparat sa ajung acolo eu va citesc din munti. Si cu marea in departare. Si cu greieri ce mi spun la fereastra povesti.
Ideea cu New York-ul nu e rea deloc. Cred ca suntem amandoua impreuna. Visatoare fete rele:)
In ceea ce priveste domesticirea fetelor rele..c.red ca se intampla atunci cand…pur si simplu …iubesc. Bad sau good boys, mai conteaza?:)
Delia, cred ca de cele mai multe ori asa ne place noua sa visam, ca e valabila si reciproca…Nu cred ca m-a iubit pe cat a insemnat el pt mine, nu asta s-a petrecut, deloc…chiar daca au fost poate momente cand am vibrat la fel…Ca nu si-a gasit fata cea mai visata, tine poate de nenorocul lui, de neputinta lui de a fi fericit pana la capat…
Dar cred ca eu mi-l voi aminti mereu…asta daca nu cumva se va mai intampla sa am norocul unei alte mari iubiri, care sa ma faca sa uit, care sa ma faca sa sper…si nici atunci probabil ca nu il voi fi uitat de tot, pentru ca sunt – cum am spus – suma iubirilor mele…
Delia mea, eu am fost fascinata de un baiat rau. Atat de atrasa, incat am dedicat sase ani din viata pentru a-l pune pe drumul cel bun. Imi vine sa rad acum
. Evident ca n-am reusit nimic. El a ramas la fel de rau. Iar eu, dupa un timp dedicat reparatiilor interioare, am gasit pe cineva de care m-am indragostit caldut dar loial. Si care a devenit sotul meu. E drept, nu stiu pentru cat timp, ca deh, perioada de garantie de trei ani tocmai ce-a expirat deci s-ar zice ca acum sunt la mana cuiva care joaca zaruri. Sau la mana alegerilor mele ?. Sau ale alegerilor lui care a descoperit ca capacitatea de a iubi e limitata ?
Ce complicat e totul uneori, ce alambicat..
Je, Lotusul desi sunt intr-un peisaj de vis si cumva departe de toate durerile lumii sunt in seara asta trista. ceva personal si angoase sufletesti…si v-am citit si pe voi si m-a durut sufletul …poate ca nu trebuie sa fim atat de sensibile. Dar nu putem altcumva, nu? Poate e mai bine sa adoptam o atitudine, rationala, neutrala…si in iubire. Asta ne-ar apara de multe…Je eu sunt sigura ca ti-l vei aminti mereu. Crede-ma…stiu…..Lotusul se zice ca iubirile mari nu se transforma in casatorii pe viata. Poate au un timp al lor atemporal, ca sa ne arate cum e, cum trebuie (sau nu). Si parca chiar iubirea dureaza 3 ani…
Cred ca marile iubiri nu ar exista in povesti daca ele s-ar incheia cu o casatorie. Ce s-ar fi intamplat daca Romeo si Julieta s-ar fi casatorit? ea ar fi facut copii, s-ar fi acrit pt ca el era la razboi, avea amante, dueluri, etc. E bine sa ne aducem aminte de fiorii dati de o iubire intensa, chiar si cu un bad boys. Ce n-a fost sa fie, trebuie luat ca atare, nu e vina noastra, si amintirile placute, ne sterg norii de pe fata atunci cand suntem furtunoase.
Va citesc din Delta, ma bucur de liniste, de frumusete, de simplitate, si mananc ca si cum ziua de maine nu ar exista. Cand voi reveni la civilizatie, va incepe stresul slabitului, dar pana atunci, tot inainte.
Da Delia, unele iubiri se pot transforma in casatorii pe viata cu conditia ca ambii sa traga la vasle. Daca o faci de unul singur, intr-o zi, inevitabil obosesti.
Dar uite, eu vreau sa-ti inseninez ziua cu un zambet
Pana la urma, lucrurile se aseaza, nu ?
Alexandra, bucura te de liniste si de frumusete.
Asa este cred ca Romeo si Julieta s ar fi casatorit, ar fi facut copii si n-ar mai fi fost mare poveste:)
Lotusul meu drag, multumesc de zambet mi a mers mai bine azi. A fost si un soare minunat iar acum in noapte rosmarinul imi miroase la fereastra deschisa. Lucrurile se aseza si ne scuturam bratarile si zicem “ok, ok” – parca asa era, nu?:)
Delia, tot pe plaiuri provencale esti?
VA tot citesc de cateva zile si imi palceti asa de mult ca nu indraznesc sa ma bag.
Exista iubiri ce convietuiesc in buna pace cu liniile fine de pe fata noastra, martore la zambetele , incruntarile si nedumeririle nostre . Aceste iubiri au o temelie adevarata zidita din cele doua promisiuni, din cele doua impartasiri ale dragostei ce a venit o data cu credinta amandorura ca e gata cautarea, ca am venit din timpuri vechi si mergem spre gene de viitor mana in mana , zambind, avand bucuria de a evolua impreuna minunat fara vreo umbra de pliciseala sau regret!
, multumesc pentru cuvintele frumoase. Te-am “citit” si pe celelalte bloguri si mi s-a parut ca esti o persoana pe care nimeni nu ar putea sa se supere. Imi pari un om cu multa buna credinta. Citind ce-ai scris mai sus, am simtit o umbra de tristete pa care n-o detectasem inainte la tine. eu cred ca nu trebuie sa luam de buna tot ce scrie in carti cu privile la lungimea unei povesti de iubire . Viata e mult mai complexa 
Lotusule
Delia, vacanta frumoasa. stiu ca peisajul e inobilat de privirea ta cu povesti si personaje din vremuri romantice, indepartate
Da Delia, asa era “ok,ok” . Se simte pana aici mirosul de rosmarin
.
. Da, viata este complexa, eu doar faceam haz de necaz raportandu-ma la unele citite prin carti . Si momentele de tristete sunt parte din existenta mea, alaturi de cele de extaz , asa intr-un joc precum cel al valurilor cu flux si reflux . Iti multumesc si eu pentru gand 
Blanca, iti zambesc
Va imbratisez din departari si cum spune CristinaC (de ce nu te bagi?:)) da, hiii- toujours provence ) sunteti niste superbe. Blanca, ai scris atat de frumos!
Delia,am si eu zile cu tristeti,cu senzatia ca pluteste ceva in aer,o neliniste,un fior care ma face sa ma ridic si sa plec ca si cum asa as putea evita o nefericire.Asa ma simt acum,desi ieri am fost in al noualea cer.Ma simt de parca as cobori mereu pe un montagne-russe,sunt intr-un vartej din care nu stiu cum o sa ies.Poate sa-ti dea o oarecare dependenta descarcarea asta de adrenalina dar foarte probabil si sa obosesti la un moment dat.Am incercat sa merg drept,sa ma opun vietii,chiar mie insami si am ajuns in acelasi punct.Un punct in care fortele care imi gestioneaza traseul par sa se completeze una pe cealalta si eu sa raman in echilibru.Se pare ca nu pot face altfel asa ca o sa las lucrurile sa curga firesc.Sa fie destinul,sa fie o incercare de viata,sa fie o (mare)iubire pe care mi-era scris s-o traiesc?
Dorulet draga mea, trecem prin aceleasi stari. Poate de aceea simt mereu nevoia sa plec departe, sa ma desprind. Sa fiu nomada. De aici din “paradis” is scriam unei prietene bune ca nu stiu cine a inventat ideea de “acasa”. As vrea sa fiu nomada, sa ma duc mai departe si mai departe, tot timpul spre alte zari, alti oameni, alte timpuri. Si totusi las si eu lucrurile sa curga firesc. Inima imi bate in ritm de soare si ma intorc in directia nordului. Si revin mereu…
Cred, nesuferita si inflexibila in chestiunea asta, ca apucatura de a te alatura numai barbatilor nepotriviti e o boala cronica. Nu se poate vindeca, dar se poate controla, potrivit scriptelor medicale. Unele dintre noi reusim s-o controlam, altele omitem si lasam complicatiile sa ne ucida lent. Eu stiu asta fiindca incep sa controlez boala, incep sa tin cont de alte retete, incerc sa-mi schimb dioptria mintii – desi as prefera sa schimb ceva pe la inima, mai degraba.
O,cu cata claritate mentala vad aceste complicatii!Dar mai am de lucru prin alte parti,era o vorba care-mi placea tare(sau imi convenea sa cred asa)”inima cunoaste ratiuni pe care ratiunea nu le recunoaste.”
Inima nu poate fi rationala Dorulet. Doar creierul are functia de a ne face rationali, iar cand iubim, nu prea gandim, de aici si problemele. Eu cred ca putem lucra la ceea ce dorim de la un barbat, de la o relatrie, cum trebuie sa arate, ce anume evaluam la ei. Ratiunea oricum intervine dupa nebunia de inceput.
Simona si eu mi-am schimbat dioptria mintii si parca dupa aceea a venit si schimbarea dioptriei inimii. Nici eu nu cred ca putem schimba nebunia sufletului provocata de barbati rai. Cum spui tu, invatam doar sa o ocolim.
Dorulet cred ca si noi cumva ne imaginam ca “inima are alte ratiuni decat cele ale mintii.
Alexandra eu cred ca exista barbati “greu educabili”.
Revin, revin…..