Intre iubire si neiubire intre viata si moarte
Posted by Delia on Jun 3, 2010 in Cotidian, iubire, Pescari de luna, Relatii intre sexe, sentimente | 18 comments
Un coridor lung desparte sectia de terapie intensiva de cea de nasteri. In timp ce o viata se duce in tacere dupa un chin indelung o alta viata isi striga prezenta. Viata si moartea, fiinta si nefiinta sunt legate de un coridor lung pe care trec amestecate agonia si extazul.
Un suflet pleaca in umbra. Departe de lumea pe care noi printr-un act verbal de luare in posesie o numim “a noastra”, “printre barbari meteoriti”. Poate se naste din nou la cativa pasi, mai incolo, dupa ce treci de coridorul ingust.
Martor neputincios, priveam cum un cuplu isi lua ramas bun dupa 47 de ani intr-un drum parcurs impreuna. Am inteles ce este iubirea. Iubirea simpla, iubirea care nu are nevoie de prea multe metafore. Sa stai la capul omului iubit intr-o camera sterila de spital, sa-i numeri cu spaima fiecare incercare disperata de a respira. Sa-l privesti indelung constientizand ca sunt ultimele momente in care il vei mai auzi, vedea, in care -i vei mai simti caldura respiratiei. In care poate va reveni din haul in care a cazut si-ti va rosti pentru o ultima oara numele. O singura data, pe un totdeauna numarat in viata de om. Poate vor fi momente in care ea isi va gasi cu greutate drumul de acum singur. Sigur vor fi zile in care viata i se va parea insipida. Cu siguranta va fi mereu o tresarire.
Dar mai presus de toate acestea, mai adanc decat putem noi sa pricepem este faptul ca ai avut sansa sa intalnesti un om pereche, un suflet bun ce te-a cunoscut in momente de viata, bune, rele asa cum sunt ele. Si poate asta este acea unitate despre care vorbesc inteleptii lumii.
Eu cu tine. Poate asta este magia iubirii. Ca ai langa tine pe cineva caruia ii pasa. Simplu, fara artificii. Poate asta este masura oricarei iubiri. Faptul ca iti pasa, ca te doare. Nu-ti pasa deci nu iubesti.
Si am sa-mi strang de fiecare data iubirea in brate ca si cand ar fi ultimul moment ce ne este noua permis.
Pentru ca intre fiinta si nefiinta, intre iubire si neiubire sta simplu, fara ornamente verbul “a-ti pasa”.
Draga Delia, m-ai facut sa pling!
Citi dintre noi, generatiile mai tinere, vor sta unul linga altul 47 de ani, cu respect, cu devotament! Cu dragoste!Din ce in ce mai putini, sint asa de multe frecusurile vietii si noi sintem fara rabdare.Si ei au avut necazurile lor,copii de crescut, rate de platit, dar sint convinsa ca au avut mai multa rabdare unul cu altul.Acum totul e repede, viata trece mai repede, copii ne cresc mai repede, iubirea trece mai repede…..Viata trece mai repede…
Cu drag,
Manu
Delia, am sperat mereu ca intr-un exercitiu de infinita dragoste, ca cei pe care ii am in inima mea, dar nu imi gasesc vreme sa le spun asta, sa simta, sa stie chiar si din tacerile mele…
Am avut ocazia sa traiesc sentimentul acesta ,de a simti cui ii pasa cu adevarat de mine.Si tu stii de ce am eu marile mele indoieli,tot zbuciumul meu interior.Pentru ca stiu cine ar sta langa mine la sfarsit.
Pe de alta parte,ai reusit sa simti momentul special,aparte dintre doua lumi,dintre doua repere mari.Si intr-un asemenea moment,daca ai reusit sa aduci inapoi pe cineva traiesti unele emotii care te apropie enorm de cei din jurul tau.Te fac sa privesti lumea cu alti ochi,sa-ti schimbi putin scara valorilor,sa-ti revizuiesti optiunile.Dar te incarca foarte mult,te epuizeaza.In schimb,descoperi adevaruri profunde care te imbogatesc.
Sunt aproape cu gandul si sufletul de voi.Se spune ca e bine acolo…asa o fii.
Draga Delia,
Si eu iti scriu acum printre lacrimi….Esti minunata. Iti multumesc. Iti recomand, daca nu l-ai vazut inca, filmul “The Notebook” – cea mai frumoasa poveste de dragoste asa cum ai descris-o tu mai sus.
Delia draga, ori e din cauza ploii ce nu se mai opreste, ori e din cauza atat de simplului “a-ti pasa” pe care atat de frumos l-ai descris, incat acum sunt un lotus inlacrimat
de fapt, ai surprins esenta….
as suporta chiar si o despartire , chiar si o tradare dar nu stiu de ce simt ca ar fi peste masura mea, sa duc moartea omului ce l-am si m-a iubit;
Fete bune si dragi revin in aceasta seara dupa zile triste, zile amare. Despartirea de omul cel drag a avut loc azi. Era socrul meu. Desi n-am avut tot timpul o relatie perfecta (cine are in ziua de azi)am avut totusi momente perfecte…si m-a durut durerea sotului meu, a mamei lui care si-au luat adio.
Va multumesc ca sunteti aici si ca ati scris atat de frumos.
Manu sterge-ti lacrimile, zeitele nu plang. Asa este, in zilele astea globalizate totul se desfasoara intr-un ritm incredibil de rapid. Prieteniile, zilele….uneori am impresia ca apartin altui timp.
Je sunt sigura ca cei dragi inteleg chiar si din tacerile tale ca-ti pasa.
Dorulet, iti multumesc. Asa este, te incarca uneori foarte mult daca pui totul la suflet. Numai ca noi, cele de aici, nu putem altcumva. Nu e asa?
Mizza bine ai venit aici. Si iti multumesc si tie. Nu am vazut filmul dar recuperez, recuperez. Va zic sincer nu ma uit prea mult la televizor sau la filme. Nu stiu de ce, nu am rabdarea necesara sa ma uit dar pe de alta parte pentru citit am rabdare. Nici nu urmaresc stirile dar in schimb le citesc dis de dimineata pe net. Ar trebui sa-mi fac o lista cu filme de vizionat. (Filmele ce le urmaresc sunt de obicei “foarte” aparte- v-am spus, mai repet:) sa nu pierdeti cumva 5X2 de Francois Ozon- va astept parerile).
Lotusul meu, ploua peste Timisoara? Aici in schimb am avut, in ciuda tristetii doua zile frumoase de vara. Profit de ele ca nu-s multe pe acest teritoriu scladat de ploile si vantul ce vin de la Marea Nordului. Lotusul meu drag si mie mi se pare foarte foarte greu sa te desparti de oamenii iubiti. Dar imi zic tot timpul ca trebuie sa ne bucuram de timpul ce ne-a fost dat. Daca nu l-ai /ai fi cunoscut-o niciodata?? Si gandindu-te asa parca lucrurile devin mai clare.
Va doresc o noapte buna si zile frumoase de week end. Si ploaia sa inceteze.
Alexandra iti raspund aici- acum ti-am vazut mesajul de la cealalta postare. Am aflat si eu zilele trecute. Sper si eu ca tine. te imbratisez.
Delia, Draga Delia, anul trecut, cam pe timpul asta, a murit bunica mea – am mai spus asta cred, in diverse imprejurari…mi-a parut atat de rau pt toate momentele “neperfecte” pe care le-am avut datorita impulsivitatii si lipsei mele de intelepciune, datorita problemelor prin care nu stiam cum sa trec…Atunci cand imi mergea rau – si in anul in care a murit am avut numai evenimente destramatoare – nu stiam cum sa ma port, nici nu le spuneam acasa cat de rau imi merge si ce lucruri urate mi se intampla, dar eram un ghemotoc de nervi si ma desfasuram de cate ori nu imi puteam tine nervii sub control…Ca am iubit-o foarte mult, cred / sper ca stia…tocmai de asta ma duceam pe acasa, ca stiam ca timpul nu mai e de partea ei, avea peste 80 de ani, si vroiam sa o mai vad, sa mai prind momente langa ea…Atfel, atat de destramata fiind, as fi stat probabil la bucuresti, sa nu mi se stie amarul…ma gandeam ca daca vor sti si ei, se vor necaji si oricum lucrurile nu vor lua o turnura mai fericita…Asa ca ii vizitam numai cu gandul asta, sa mai prind momente, mai ales ca bunica era cea care ma crescuse, locuiam in aceeasi casa si a fost probabil cea mai inteleapta femeie pe care o cunosc…Mi-a parut atat de rau cand i s-au terminat zilele aici, mai ales ca nu a prins si momentul cand viata mea s- a mai limpezit un pic, spre sfarsitul anului in care ea plecase…
Cu riscul de a fi suspectata ca sunt “dusa”, am vorbit cu ea, asa la nivelul gandurilor, de atatea ori, cerandu-i iertare pt comportamentul meu, pt lipsa mea de rabdare, trasmitandu-i cat de mult am iubit-o…Ma duceam la tara de fiecare data cu un aparat foto, si am surprins-o in ipostaze de care imi e dor sa o mai vad acum…Asta mi se intampla, sa imi para rau ca intre iubire si neiubire, daca nu esti atent, e o limita atat de subtire, la fel ca intre viata si moarte…Sper mereu, ca ei, oamenii dragi pe care ii iubesc – fie ca mai sunt aici sau au trecut deja dincolo – sa simta asta, indiferent de tacerile sau nerabdarile mele…
Imi pare rau de pierderea suferita. E greu pentru sotul tau, dar timpul va mai atenua din durere. Cu toate am pierdut persoane dragi si stim ce inseamna. Eu intotdeauna am spus ca prefer sa plec odata cu ei, decat sa stau si sa-mi fie dor de ei. Tatal meu si Bunia au murit la scurt timp unul dupa celalalt si inca mi-e dor de ei, inca maivorbesc” cu ei, inca ma mai intreb ce sfat mi-ar da pentru situatiile diverse in care ma gasesc. E greu, dar face parte din ciclul vietii.
draga mea, cei buni, cei dragi traiesc mereu in sufletele noastre daca nu-i uitam. sunt alaturi de tine si de mark si ma rog ca Dumnezeu sa va dea putere sa treceti peste aceasta despartire si putere sa va amintiti mereu ca omul care astazi nu va mai este fizic alaturi, va trai mereu in inimile voastre.
bunicii mei din partea mamei s-au casatorit in 2 iunie 1933 si s-au despartit in 23 ianuarie 1998, cand ingerii l-au luat in ceruri pe bunicul. astazi, bunica mea care locuieste cu mine, la 94 de ani, inca mai plange pe ascuns dupa cel care ii este in suflet. au avut ani buni si ani grei, si-au vazut averea si pamanturile furate, si-au vazut copii crescand si au dansat la nuntile nepotilor si s-au iubit pana la capat, in ciuda a tot si a toate.
Delia draga, de aici din Timisoara mea si-a ta, iti trimit o imbratisare calda; desi nu te cunosc si totusi te cunosc, stiu ca tu ai sa intelegi ca in fond e doar vorba de verbul acela, a-ti pasa;
Dragele mele, e atata durere in noi toate de aici, e atata tristete si totusi atata unitate. Revin maine cu mai multe comentarii, va imbratisez, va salut, va strang la inima.
Delia , eu cred in destin si stiu ca noi oricat am vrea nu putem sa-l schimbam . Imi pare rau de pierderea suferita ; dar ma bucur ca stii, ca in imbratisarea ta sotul tau va trece mai usor peste aceasta durere. Va doresc o saptamana linistita!
Stii,imi incep ziua de lucru cu intrebarea”cum esti?esti bine?”si-apoi urmeaza invariabil replica”dar tu?ma bucur mult ca esti bine”.Si in toata simplitatea conversatiei gasesc acea punte de legatura dintre noi,acel echilibru pentru restul de amanunte ale vietii.Sau uneori acelasi schimb de replici este inlocuit de marunta si tainica privire dintre noi,cea mai restransa arie vizuala. Si stiu ca-i pasa.
Imi cer scuze ca va raspund de abia acum. Au fost zile pline..
Camellia si eu cred in destin…au fost dati cand am incercat sa schimb soarta si nu mi-a reusit. M-am zbatutu, mi-am activat toate fortele de muritoare….”nu a vrut sa fie asa”. Mai demult le randeam in fata celor care veneau cu asa o teorie. I credeam de pe alta planeta.
Dorulet e un mare lucru sa ai aceasta confirmare. Uneori nu avem nevoie de vorbe complicate. Uneori si un simplu- cum mai esti sau o privire ajunge.
Nu e mereu asa de simplu,Delia.De cate ori n-am avut indoieli si tot de atatea ori mi le-a spulberat incet,incet.De cate ori s-o fii indoit si el de mine,pe astea parca sa zic ca le-am simtit.E mereu un fel de-a soarecele si pisica,parca am vrea pe rand sa abandonam,sa scapam.Ironia sau jocul sortii face ca sa fim mereu in contratimp,prelungind astfel ceea ce avem.Sau poate tocmai asta o fii jocul inimii,in contratimp cu jocul mintii.
Draga mea draga, tu stii… momentul in care l-am pierdut pe tatal meu, desi eram copil, mi-a marcat intreaga viata. Ca nu am avut timp sa ii arat cat de mult il iubesc. Ca poate a plecat fara sa stie cat de rau imi parea pentru micile prostioare pe care le faceam. Ca poate l-a durut vreodata ca n-am stiut sa-i arat ce simt.
Acum imi duc zilele incercand sa ma despart de cei dragi cu cuvinte cat mai calde. Sa nu ma cert, pentru ca nu cumva persoana sa dispara si sa nu mai avem ocazia sa ne impacam. Ma stradui sa nu urasc, sa nu ma razbun, sa nu am nici un fel de ganduri negative despre cei apropiati mie, pentru ca nu cumva sa fie prea tarziu maine sa-mi cer iertare…
De multe ori comportamentul meu a fost inteles ca lipsa de atitudine, ca slabiciune sau neputinta de a face fata problemelor. Putini oameni stiu insa ca felul meu de a fi e asa doar pentru ca nu as mai suporta inca o pierdere, fara ca oamenii sa stie ca i-am iubit cu toata fiinta mea.
Draga mea, si tie am sa-ti spun cat pot de des ca voi fi mereu langa tine si ca faci parte adanc din sufletul meu!
Simone mea, Simone a noastra. De fiecare data cand iau foc, asa coleric cum pot numai eu, ma gandesc la tine si-mi zic: “Simone ar fi procedat acum altcumva, ar fi fost mai blanda, mai eleganta in gest”. De fiecare data cand imi vine sa zzic pe sleau dupa principiul ce-i in gusa si-n capusa, fara a calcula consecintele, ma gandesc ca tu ai fi fost mai diplomata. De fiecare data cand cineva ma raneste as fi vrut sa am puterea ta, imensa ta bunatate, frumusetea ta interioara. Ai aparut ca printr-o minune, ne-am cunoscut aici, la Alice pe blog si nu mi-as mai putea imagina zilele mele fara tine. Suna ca o declaratie de dragoste, nu:)? Dar asa e. Si stiu ca ce mi-ai promis in mesaj, ca nu ma vei lasa niciodata intr-o camera straina de spital, stiu ca e adevarat. Si ca te am pentru totdeauna.