“Cu un strop de iubire as construi pentru tine tot Universul”
Anii trec si noi ne transformam deseori fara sa simtim. Mda, propozitia contine o banalitate pentru ca …e normal sa ne schimbam ati spune, nu-i asa? Sa mergem mai departe, sa evoluam, sa traim pur si simplu prezentul. Incorsetati de multe ori intr-un cotidian ce contine sarcini de serviciu, copii de hranit si educat, vase si haine de spalat, plase de carat…..uitam de noi si de anii ce se duc. Dar uneori, in seri petrecute in singuratati nostalgice, mi-e dor de mine cea de la prima iubire. Sau poate mi-e dor de simplitatea acelei prime iubiri: fara intrebari inutile, fara frici ca el nu tine la tine (se pare ca astfel de intrebari vin mai tarziu). Incerc sa reconstituiesc mental acel tremur- când te gândeşti că e ora două şi deseară te vei întâlni cu el. Si timpul ala nu trece odata!!! Si faci si tu ca si vulpea micului Print, te pregatesti inca de pe la orele pranzului pentru portia de fericire de seara.
In noaptea asta vreau sa-mi aduc aminte de prima iubire. Si voi imi veti da voie sa fiu mai romantica si sa-mi permit putin de kitsch adolescentin. Permisiune acceptata, nu-i asa?
El era un zeu cu ochi verzi adanci, cu par lung, bocanci si blugi rupti. Acel gen de “prima dragoste” la care orice mama isi da ochii peste cap. Era un artist, un muzican. Atingea cu degetele lui fine pianul şi contrabasul. Iar eu stăteam vrăjită ore în şir să-i ascult ariile sufletului. Imi canta doar mie in nopti de vara cu usi deschise.
E singurul care mi-a scris iubirea lui pentru mine. Iar eu nu eram pentru el o oarecare pământeancă. Eram acea zeiţă aspră care nu se lăsa uşor sedusă, pentru care tebuia să cucereşti continente şi să învingi balauri. Imi placea sa joc acest rol.O faceam cu o oarecare usurinta pe care, nu stiu de ce, am pierdut-o mai tarziu in iubirea mea matura.
Şi el mi-a scris: “cu un strop iubire aş construi pentru tine Universul, lumea fără de frontiere sau acea lume a iubirii într-un castel de oglinzi de dimensiuni astronomice care să-ţi oglindească doar chipul tău până la sfarşit. De acolo ţi-aş şopti cuvinte sacre. Te iubesc, viaţa mea fără tine ar fi un paradox fără sens sau o lume fără oameni. Te iubesc atât de mult încât dragostea mea ar putea îmbrăţişa dintr-o dată toată galaxia”. Si eu nu l-am crezut. Am fost magulita, recunosc. Am si zambit putin citindu-i randurile.
Cu el am urcat munţi, am fost în călătorii prin ţinuturi ascunse, pe culmi în care doar ecoul nostru unit se auzea, doar noi doi şi cerul. Cu el am simţit seara in munte si cu el cantam „buzele tale au miros de flori şi de fructe”. Stiti cantecul acela? L-ati cantat si voi la prima iubire? “Seară la mare seară la mare, pielea ta are miros de sare”…şi focurile imense de tabara, şi coroniţe impletite din flori galbene ne insoteau cantecul.
Visam impreuna să vin şi să –i ascult concertele la operă, să le arăt copiilor noştri- uite, acolo pe scenă e tatăl tău. El e de fapt regele, nu domnul acela ce cântă în costum, el e de fapt zeu în mica noastra galaxie. Mda, visuri de prima iubire inocenta. Ce putere imaginativa avem la inceputul calatoriei noastre pe taramul iubirii, nu? Ce usor ne este sa ne gandim la familii fericite…iar mai apoi nici nu indraznim a visa…
Şi mai ţin minte şi acum primul sărut, ascuzându-ne de ploaie, cu tricourile ude şi cu adolescenţa pe faţă. Mda, zeul meu avea părul lung şi negru, purta bocanci cu jensi rupti si fuma….iar braţele lui mă ţineau la el ore în şir, strânsă lângă bătaia stelelor, acolo pe acoperiş (pentru că nu aveam bani de distracţii dar şi pentru că preferam să avem mica noastră lume).
Intr-o dimineata, îndreptându-mă spre el cu maci si dorind sa-i aduc începutul de vară in par, l-am găsit cu o alta. O lasase gravidă. Privirea lui speriata si goala cand cealalta mi-a spus vestea mi-a ramas mult timp in fata ochilor. Iubirea mea cu el a fost platonica. Se pare ca nu si cu ea. Stateam toti trei pe scaun si taceam. Mi-a spus apoi cat de rau i pare si m-a rugat sa raman. Isi cerea scuze si eu stiam ca fiecare cuvant e adevarat. Dar m-am ridicat si am plecat. Deodata devenisem matura. Nu ne-am mai intalnit o vreme desi stiam ca uneori seara era in fata casei mele. Nu am putut sa ies si sa-i vorbesc. Ma parasisera cuvintele.
Mi-am intalnit dragostea adolescentina cu ceva ani in urma. Am încercat să ne amintim de noi frumoşi şi zei dar florile galbene din coroniţa dăruită pe mal de apă se uscaseră demult …iar el a devenit pentru mine pământean.
“Vacanta la mare, vacanta la mare, buzele tale au miros de sare, pielea-ti miroase a flori si a fructe, vacanta la munte, vacanta la munte!”
Tags: adolescenti, iubire adolescentina
February 4th, 2010 at 2:55 am
Cristina, ma bucur ca ti-a placut articolul din noul numar.
Pisica mea draga, ce surpriza imi faci sa scrii din nou! Iti multumesc. Si eu vreau sa ne intalnim in pagini tiparite si sa scriem despre cea mai scumpa esenta – cea din care este facuta dragostea! O si – mi spui de Coco Chanel, doar stii ca inima mea e inchisa intr-unul din parfumurile ei!
Si pisica mea, imi pare rau ca nu l-am putu citi pe Marques pana la capat (pacatul meu, vad acum dar nu stiu de ce n-am putut! Ce greu e uneori sa spunem cuvintele magice!)
Dorulet aproape de sufletul meu, daca nu i-am iubi….mda asta e o tema buna de reflectie:) Poate chiar am pierde ceva din noi daca “n am mai fi asa de patimase”, poate aveti dreptate dragele mele. Dar da, cat as vrea sa va stiu fericite!
February 4th, 2010 at 3:13 am
Pentru tine si pentru toti de pa aici, un cadou de la mine
http://www.youtube.com/watch?v=hq8tzfCxShM
Fiindca ne-ai dus in gand inapoi la iubirile pline de vise, la mare, la oamenii pe care i-am iubit un timp si nu ne sunt indiferenti nici acum, pentru toti anii si toate iubirile care au trecut prin sufletul nostru, pentru ca ne-au lasat urme si ne-au facut mai buni si mai iertatori.
Multumesc pentru “filmul” care mi s-a derulat in ochii mintii.
February 4th, 2010 at 3:25 pm
Gandeste-te cu bucurie la acea dragoste. E o experienta pe care multi nu o traiesc sau nu pot sa o identifice. E o experienta. Eu le spun termene de comparatie. ce am avut, ce vreau sa am si ce am acum. Nu ies prea bine, dar prefer sa fiu cu picioarele pe pamant. A fost frumos, dar el a fost curios. Asta e. Povestea cu Adam si eva varianta reinterpretata.
February 4th, 2010 at 3:48 pm
Desi sunt inca la serviciu, si nu vietuiesc singura in birou, mi s-au umplut ochii de lacrimi citind ce ai scris mai spre final, si ma gandesc, ca nu numai in prima iubire, ci asa la finalul iubirii, devenim dintr-o data maturi, iar el devine brusc pamantean (chiar daca ramane macar pt o vreme, cel mai iubit dintre ei, dintre pamanteni).
February 4th, 2010 at 5:22 pm
Anii trec si noi ne schimbam,devenim “oameni seriosi”,ne cufundam in problemele cotidiene,suntem tot mai plictisitori si mai rutinati.Si te trezesti intr-o dimineata mai speciala in care te simti mai nu stiu cum,si viata ti se pare mai frumoasa fiindca un”cineva”ti-a zambit,ti-a facut un compliment sau ti-a trimis o ocheada jucausa.Si-ncepi sa simti din nou un freamat,o neliniste,un pic de gol in stomac.Si parca ai avea din nou jumate din varsta de acum,si-un dram de spontaneitate,un pic de nebunie.Dar nu tine,pentru ca viata vine peste tine,cu tot bagajul tau de om matur si te apostrofeaza.Dar ce minunat a fost pentru o clipa,sa poti retrai,sa te poti intoarce in timp,sa nu-ti pese de “restul lumii” ,doar de voi doi?A-ti trait asa ceva?Si daca da,n-a fost sublim?
February 4th, 2010 at 5:44 pm
Alexandra,imi place ideea de comparatie:ce-am avut,ce am ,ce am si nu mi-am dorit,si ce nu pot sa am si imi doresc enorm.Nu cred ca intelegi ceva,dar ideea e ca nici eu nu prea ies bine,as prefera sa fiu mai cu picioarele pe pamant, dar nu sunt.Sunt putin cu capul in nori,dar e placut aici,aerul rarefiat iti creaza o stare de beatitudine,prin hipoxie.Si da,ma simt putin mai tanara si mai sugubeata!
February 4th, 2010 at 6:03 pm
Je, imi pari putin trista!Si daca l-ai iubit, ramane din pacate mai mult timp decat ai vrea “cel mai iubit dintre pamanteni”.
Astazi am avut chef de sueta cu fetele, ati observat,nu?
HAIDETI SA FIM DE AZI MAI VESELE,MAI OPTIMISTE!!!
February 4th, 2010 at 6:59 pm
Dorulet, am inteles perfect ce vrei sa spui. E bine sa faci din cand in cand un asa exercitiu. Cat despre optimism, numai de bine.E cazul si timpul sa fim optimiste si recunoscatoare pentru ceea ce suntem. Sincer. Comparati-va cu oricine si veti iesi in castig.
February 4th, 2010 at 9:20 pm
Dorulet, asa e, ramane mai mult timp decat as vrea in gand…
February 4th, 2010 at 9:58 pm
Buna seara dragi prietene!
CristinaC, poti te rog sa-mi spui despre ce cantec e vorba pemtru ca eu aici nu reusesc sa-l vad (nu-mi este permis, dar il pot cauta pe alte canale)
Alexandra – e un exercitiu bun sa comparam. Numai ca nefiind prea buna la matematica si logica ies cumva mereu in minus. Si tu esti fecioara ca mine, am inteles. Cred ca esti partea aceea practica a fecioarei – si eu vreau!!!!
Je draga mea, nu am vrut sa te fac sa plangi – mai ales la serviciu unde ne pasc primejdii de peste tot:) Cum spune Dorulet, ma-va-ne vreau optimiste si surazatoare. Da cred ca asa e, cred ca dupa o relatie pierduta devenim brusc foarte maturi. Tin minte si acum f. bine acele momente repetate de maturitate “cu sila. Sa speram ca odata si odata nepamanteanul tau va cadea de pe postament.
Dorulet, e ciudat cat de sensibile suntem dupa o vreme la un suras, ocheada, atingere de mana. Nu?
Si cu cate emotie traim – si iarasi ca intr-un vartej devenim deodata “adolescente” “imature”.
February 4th, 2010 at 11:59 pm
Heather Nova – Like Lovers Do
February 5th, 2010 at 12:07 am
CristinaC, cantecul e minunat. Am ramas uitandu-ma in gol. Multumesc mult.
February 5th, 2010 at 8:28 pm
Asa e Delia.Poate e spiritul nostru tanar care se revolta impotriva rigorilor impuse de o societate care ne vrea sotii perfecte,mame perfecte,femei de succes si pe deasupra si bune gospodine.Dar se dovedeste deseori prea greu,si ne pierdem pe drum.Uitam sa zambim fiindca avem mai mereu un zambet gata pregatit,uitam sa cerem fiindca tot timpul avem noi ceva de oferit,uitam ca avem si noi nevoie de un ragaz.Si daca se-ntampla un suras,o atingere de mana,o ocheada si nu ramanem indiferente,inseamna ca nu ne-am pierdut de tot,ca mai simtim fiorul altor iubiri,ca ies la suprafata emotii bine asezate in colturi de suflete.Sunt toate trairile care ne-au facut ceea ce suntem astazi,si care-si mai cer uneori dreptul la lumina.
February 5th, 2010 at 8:32 pm
Asa este, cantecul e minunat!
Apoi, Delia, sa stii ca nepamanteanul a devenit pamantean, dar unul dintre cei mai iubiti, evident…nu mai e pe piedestal demult, si nu mai plang demult pentru el, dar uneori – ca atunci cand tu scrii asa de frumos, de exemplu – nu ma pot opri sa ma intreb cum ar fi fost daca ar mai fi fost.
February 6th, 2010 at 12:17 pm
A fost sau nu a fost…aceasta-i intrebarea. Am terminat cartea si trebuie sa recunosc ca finalul ei m-a pus pe ganduri. Imi placea Gudrun, poate ca daca ar fi fost o continuare a cartii, am fi vazut-o chinuindu-se, pentru ca-l iubea pe Gerald intr-un mod egoist si orgolios. Era geloasa si nesigura si a preferat sa fie cruda. Pacat. sora ei, Ursula, va fi incompleta, asa imi lasa senzatia. Tie ce impresie ti-a lasat?
February 6th, 2010 at 10:27 pm
Buna seara dragele mele!
Draga mea Alexandra, te felict ca ai terminat cartea! Eu am citit-o acum cativa ani si am reluat-o de cand am propus-o la “disecat”. Si pe mine m-a intrigat Gudrun. Mi s-a parut complexa, plina de contraste. Mereu in cautare, mereu in retragere si avant. Cum spunea si ea, intoarcerea ei acasa inseamna un pas inapoi pentru ca noul salt, in lumea larga, sa fie dintr-o bucata. Pe de o parte e rebela si pune sub semnul intrebarii normele societatii in care traieste (ai vazut, e sa zicem o “feminista” dar nu activa – la inceput e “geloasa” ca barbatii pot sa traiasca asa cum vor ei aruncandu-si pur si simplu hainele si inotand gol in lac (Gerald), pe cand unei femei nefiindu-i permis acest gest. Dar pe de alta parte, desi calculata, actiunile e sunt sincere. Mai mult decat atat e constienta ca e frumoasa si de aceea isi imagineaza ca poate controla inima lui Gerald. Pe mine m-a uimit lupta care se da intre ei. Mi s-a parut ca nu a mai fost o relatie de iubire, ci fiecare incerca sa-i demonstreze ceva celuilalt. Si aceasta lupta permanenta a dus la ura, si chiar la moarte. Cred ca pentru ea, faptul ca nu poate sa controleze relatia ar fi insemnat un esec. Mi s-a parut ca, desi artista, ea era cea mai critica”, limitata in a vedea oamenii doar din propria perspectiva. In contrast cu Ursula, care il lasa pe Birkin sa-si exprime propria individualitate. Ursula isi punea si ea intrebari, dar e oarecum “liniara” si desi se intreaba care e rostul casatoriei accepta (dupa nu prea multe ganduri) cererea lui Birkin. E cumva “asezata” si “old fashion”, avand doar niste pulsatii de “libertate”. Pe tine de ce te-a pus pe ganduri? Desi pare un bun roman de dragoste a fost mai mult o carte psihologica, nu? Pe mine stii de ce m-a pus cartea pe ganduri? Ma gandeam daca e bine sa facem ca si Gudrun- sa ne punem atatea intrebari si sa incercam sa controlam mersul lucrurilor!?
February 6th, 2010 at 10:37 pm
Dragele mele, draga Je (pentru ca scrii asa frumos despre mine:)) )- pentru pamanteanul tau si al nostru tuturor- am in seara asta un cantec care mi-e in gande de cateva zile si-l fredonez in timp ce conduc: pastreaza ultimul dans pentru mine
http://www.youtube.com/watch?v=Ix8QBOCWQtA
Va imbratisez pe toate, o seara minunata
February 7th, 2010 at 12:52 pm
Multumesc pt cantec, Delia!
Apoi, scriu frumos despre tine, pt ca tu scrii atat de frumos, si imi luminezi gandurile dezlusind amintiri sublime, pe care eu nu as sti sa le pun in cuvinte.
February 7th, 2010 at 1:06 pm
Gata,mi-ati starnit interesul sa citesc cartea.Alexandra,stii unde o pot comanda online?Mi se pare ca e editura corint?Vreau sa citesc carti despre femei puternice ,care stiu ce vor si care reusesc sa-si respecte principiile chiar cu pretul unor dezamagiri efemere.Vreau sa redevin omul integru,vreau sa nu mai acord credit asa de usor,sa accept ca lumea-i asa cum e nu cum as vrea-o eu.Si mai vreau sa pricep odata pentru totdeauna ca barbatii sunt niste mediocrii in foarte multe actiuni ale lor!
Am ascultat si cantecul,frumos…
February 7th, 2010 at 4:37 pm
Dorulet am comandat-o de la un anticariat online, pentru ca la toate editurile era indisponibila. Am mai luat si POvestea vietii mele, scrisa de George Sand.
Delia, gelozia Gudrunei nu era numai asupra faptului ca nu avea libertatea unui barbat, ci si asupra faptului ca felul de a fi al lui Gerald il facea iubit de celelalte femei. Sculptorul care o fascina nu poate fi relatia ei viitoare, pentru ca o atragea din cauza moduui in care o trata, iar de dorit tot pe Gerald il dorea. Cred ca in Gudrun era ascuns profilul barbatului din zilele noastre. Nu te lasa nici sa mori, nici sa traiesti. Ursula e atat de usor de dominat. Ea-si doreste sa fie iubita, sa apartina unui barbat si atat. In schimb Gudrun e atat de complexa, de greu de descifrat, de instabila, incat e greu sa stii ce va face. Cred ca daca Gerald nu s-ar fi sinucis, atunci ei ar fi avut o relatie lunga si razboinica.
February 8th, 2010 at 12:15 am
Dorulet, eu nu cred ca ti-ai pierdut integritatea. Nici o clipa! Poate asa suntem noi mai sensibile si inca mai credem in sinceritate. Poate suntem prea naive. In ceea ce priveste barbatii – e cunoscut si unanim acceptat ca sunt foarte lasi. Mi-a spus odata cineva – “nepamanteanul” meu, ca eu gandesc prea mult si nu iau lucrurile asa cum vin….sau cum nu vin. Ca sunt prea complicata (eu prefer sa spun complexa):) ….
Je esti cea mai dragutza:) Ma bucur ca ti-a placut melodia.
Alexandra si eu cred ca ar fi avut o relatie tumultoasa. Cred ca ar fi fost acea relatie in care nici cu el dar nici fara el.
In seara asta am ceva pentru visele voastre:
http://www.youtube.com/watch?v=YKn6h2×5IcY
February 8th, 2010 at 2:29 pm
Draga mea, cred ca “iubirea” este cel mai bun subiect pentru tine…….reusesti sa o dezvolti si sa o cresti pana in cer si inapoi……habar nu am de ce, dar nu mai reusesc sa cred in cea pe care o descrii tu, desi eram si eu o visatoare candva…
)
Nu mai cred dar as vrea sa o traiesc….Ar fi ceva, nu???
Pupici!
February 8th, 2010 at 9:03 pm
Hmm, Delia, si mie mi-a spus un barbat pe care l-am iubit destul – dar nu nepamanteanul – ca sunt prea complicata, ca ar trebui sa iau lucrurile asa cum sunt…Si nu stiu de ce, acum cand am vazut ca ai scris asta, am retrait scena aceea, imi amintesc si in ce zi eram, in ce loc, aproape si ce timp…si parca a folosit aceleasi cuvinte…Cumva toti se ascund in spatele acelorasi scuze cand nu sunt hotarati. Si cred ca nu sunt hotarati cand nu iubesc destul. Sau se gandesc prea tarziu ca atunci… da, era iubire.
February 8th, 2010 at 9:47 pm
Cristina draga mea, cred ca nu ne mai ramane decat sa o traim…chiar daca nu mai credem. Stii cum e, foamea vine mancand:)..
Je si eu imi amintesc perfect peisajul si scenariul. Ciudat, eu cred ca sunt nehotarati cand iubesc:) atunci se tem de marile decizii.
Va imbratisez, cum a fost ziua voastra?
February 8th, 2010 at 10:21 pm
imi aminteam in seara asta de niste versuri: Mai miros a tine, mai miroşi a mine,
o să vină vremea să ne şteargă ea,
încercare aspră, misiune grea,
nouă, niciodată, nu ne va fi bine
…………….
Mai miros a tine, ochii mei sunt plini
de-ale tale lacrimi până în călcâie,
dragoste finală, moartea mea dintâie,
floare-n gelozia sectelor de spini.
Mai vorbesc cu tine- trist şi dureros
prin al cărnii noastre-mpreunat miros.”
Bineinteles- Paunescu
February 9th, 2010 at 5:20 pm
Delia…ce faci cu mintea noastra?
Parca asa as spune si eu,”bineinteles”.Si ma incearca niste sentimente contradictorii,stii…Si ziua de ieri a fost prima zi din restul zilelor mele,azi am luat-o de la capat. A fost intr-un anume fel.Cred ca e cazul sa mergem mai departe,ce zici? Postezi ceva nou?
February 9th, 2010 at 10:47 pm
draga Dorulet, clar ca mergem mai departe. nu se poate altcumva.
De postat postez tot timpul ceva nou:)
February 9th, 2010 at 10:54 pm
ce e mai frumos din astfel de momente e ca pentru o clipa am simtit limitele universului, ca o persoana poate fi o lume si tu la randul tat, poti fi doar lumea lui. ca totul are un sfarsit e de asteptat, ca nu e intotdeauna fericit, e tot o asteptare ce viata incearca sa ne-o insufle. cel mai important, din punctul meu de vedere e sentimentul, e trairea de atunci si faptul ca nici o experienta nu se poate compara cu alta, ca nici un iubit nu va fi la fel ca primul sau ca ultimul, ca fiecare iti va aduce la iveala o alta parte din tine. sa fim oare noi doar partile aduse la iveala sau cele dintre ele?
February 10th, 2010 at 10:46 am
andreea, este foarte intelept sa gandesti asa. Sa vezi partea fericita a unei relatii. numai ca unele relatii iti lasa asa un gust amar.
February 10th, 2010 at 4:37 pm
Astazi, o proaspata casatorita imi spunea ca are gandul din cea de-a doua zi a nuntii, la o dragoste neimplinita. Am incercat sa fiu diplomata si i-am spus ca poate subconstientul percepe o lipsa la adresa sotului. Asteptarile ne fac sa ne facem iluzii si dezamagirile nu vin decat de acolo unde am avut vise si sperante.
February 10th, 2010 at 7:29 pm
Totdeauna iti ramane in suflet o dragoste neimplinita.O simti ca pe un esec la inceput,apoi ramane un gol pe care nu reusesti sa-l faci sa dispara.Dupa un timp se atenueaza durerea,ai impresia ca e sedimentata bine de tot,si intr-o zi e de ajuns un iz de parfum ,un cuvant,o privire fugara sa-ti ravaseasca din nou gandurile.Asa-i cu iubirile neimplinite.Sau cum scria Delia,noua niciodata nu ne va fii bine!
Astazi sunt mai sensibila,am dezbatut o tema despre cum ar fii bine sa reactionam:instinctiv sau rational ,sa gandesti cu inima sau sa pui in balanta beneficiile si pierderile.Ce te-ar face pana la urma fericita?Si la scurt timp,intr-o situatie de criza am actionat instinctiv.Sunt sigura si acum la rece ca a fost decizia corecta,dar nu mi-a adus beneficii decat de ordin moral,fiind insotite de invidii mai mult sau mai putin voalate.Faptul ca pot pune capul linistita pe perna oare o sa estompeze gustul amar al insinuarilor?
February 10th, 2010 at 8:39 pm
Paunescu are niste versuri care imi plac atat de mult, ca nici macar nu sunt in stare sa leg un mic comentariu referitor la ele. Cand am iubit prima data in viata mea – primul barbat, caci altfel mai avusesem o “iubire” materializata in persoana cainelui meu Ursu – stiam mai toate versurile marelui poet. Poate ca nu stiu cum amorul acela se potrivea cu stilul versurilor lui, poate ca si amorul meu avea o simpatie pt Poet, nu mai stiu cum, dar iubirea aceea nebuna si un pic sarita, am trait-o sub semnul asta.
February 10th, 2010 at 9:33 pm
Dorulet eu cred ca sunt oameni care decid de obicei cu sufletul si oameni care decid mai tot timpul rational. Eu as dori sa pot fi mai rationala sa trag clar linii rosii – dar cumva nu mi iese.
Je si eu am o “dragoste mare” – cainele meu Sonic sede chiar acum langa mine:).
February 11th, 2010 at 3:13 pm
Buna Delia,
si pentru mine, dupa un timp, el , prima mea iubire, a devenit pamintean, dar nu am putut sa-l scot niciodata din gindurile mele! Citeam undeva ca iubirile de pe urma sint cautarea umbrei celei dintii .
Ne intilnim si acum , din timp in timp, ca fosti colegi de liceu.
Si pentru ca stiu ca e acolo ma straduiesc din timp sa am o rochie frumoasa, sa nu ma ingras prea tare, sa….si sa….. De ce?
Dupa ani, am primit una din cele mai frumoase declaratii de dragoste de la el : “te astept de atita timp”! Si a trecut atita timp!
Va imbratisez cu drag,
Manu
February 11th, 2010 at 6:23 pm
Dorulet, lasa-i sa fie insinuanti, atata pot, atata fac. Tu sa fi multumita. Gura lumii nici pamantul n-o astupa.
February 11th, 2010 at 11:15 pm
Consider ca intodeauna va fi un semn de intrebare asupra iubirilor ce au pierit, asupra oamenilor ce i-am cunoscut si asupra faptului ca eram altfel candva( mai fericiti, mai tineri, mai nebuni, mai romantici, etc.). dar cred ca nu ajuta cu nimic sa te gandesti la cum ar fi fost de declaratia lui era acum doar o soapta de “buna dimineata”, sau daca iubitul acela rebel din liceu ar fi acum barbatul ce-ti deschide seara usa si te intampina in sanul familiei tale. poate ca ar fi fost mai frumos, poate ca viata cu acea persoana ar fi mai inedita, poate ca… toate aceste “poate ca” aduc acel gust amar in suflet. si degeaba incercam sa inviem ceva ce a murit candva. stiu, ratiunea imi zice ca asa suntem noi, femeile, mereu ne gandim la prea multe sentimente ce nu au fost traite, le exploatam pe cele simtite. dar cu cele ce le fiintam acum alaturi de cei dragi ce facem? le nelijam pentru un trecut?
si da, ai dreptate Delia, uneori ramai cu un gust amar, dar sincera sa fiu uneori mai e nevoie de amar pentru a descoperi dulcele. si vorba aceea: viata e un pic intepatoare!
February 13th, 2010 at 12:13 am
andreea desi raspunsul meu vine cu intarziere, sunt bucuroasa sa te stiu ca scrii aici. si ti multumesc pentru luciditatea ta si ti multumesc pentru intelepciunea si doza buna de realism ce o aduci. am nevoie de asa ceva.
Noapte buna, a fost o saptamana foarte stresanta.
February 13th, 2010 at 12:06 pm
Cred ca ne punem un semn vesnic de intrebare asupra iubirilor care nu mai sunt, cand relatia de acum schioapata sau cand nu e deloc…abia atunci avem timp si suflet sa ne gandim cum ar fi fost daca ar mai fi fost. Trebuie sa recunosc ca de cate ori am fost implicata intr-o iubire limpede sau chiar chinuita, nu m-am intrebat cum mi-ar fi fost daca langa mine era altcineva…gandurile astea imi dau tarcoale numai cand sunt singura, cand viata mea nu are cum sa nu fie bantuita de intrebarile trecutului. Asta mi se intampla mie. Iar celor care au pe langa ele pe cineva, dar se intreaba totusi cum ar fi fost …altfel, cred ca li se intampla asta, pt ca relatia nu e aceea care ar fi trebuit. Ca doar ni se intampla mereu sa ne aruncam in tot felul de evenimente pt a evita singuratatea sau a incerca sa scapam de ea.
Dar acum, nu stiu de ce, imi tot vin in minte scene din Pe aripile vantului, si imi dau seama ca lucrurile pot fi mai complicate de atat.
Delia, si eu am avut o saptamana grea, si mai ales ziua de ieri. Apoi inainte de a intra sub asternuturi, am sunat-o pe mama, pe care o repezisem la telefon in cursul zilei, si fiind necajita ca tocmai pe ea am gasit sa imi vars nervii, pt ca am vorbit cu ea si am rugat-o sa nu fie suparata, am adormit imediat. Acum ma uit pe geam si abia astept sa vina vara, ca primavara sigur o sa treaca fara sa apuc sa imi dau seama ca a fost.
Iti doresc un sfarsit de saptamana frumos si senin.
February 13th, 2010 at 9:04 pm
Je si eu astept cu nerabdare primavara. Mai bine vara, ai dreptate. E atat de frig si atat de pustiu. Si toate hainele astea pe mine cu straturile:)
Nici eu nu pot uita trecutul. Pot sa traiesc prezentul dar trecutul ramane mereu in mine ca o prezenta rabdatoare.