Ati avut ocazia sa vedeti filmul All about Steve cu Sandra Bullock  in rolul lui Mary? Eu nu prea merg prin cinematografe, preferand comoditatea caminului, dar de data aceasta am facut o exceptie si intr-o seara (dupa ce am fost sigura ca mi-a trecut raceala pacatoasa ce m-a impiedicat in ultima saptamana sa-mi sfarsesc coerent vreun gand) ne-am indreptat la pas voios, pana in mana spre cinematograful din cartier.

Pentru cine n-a avut timp, chef sau a fost impiedicat/a stiu eu din ce motive rebele va spun care e ideea principala ce trebuie retinuta din acest film: noi femeile suntem pe cuvantul meu, nebune! Filmul nu a fost nu stiu ce mare arta cinematografica dar pentru mine a actionat ca o mica revelatie! Sandra Bullock alias Mary Harowitz este o tipa super cool, desteapta, haioasa; cam vorbeste ea fara sa ia o gura de aer, dar asta nu e nici pe departe cel mai mare defect al ei. Fiti atente: dupa numai o prima intalnire cu “ocupatul” Steve  eroina noastra este convinsa ca si-a gasit iubirea vietii. Si o singura replica de-a acestuia (“mi-ar fi placut sa ma poti insoti”- spusa by the way doar din politete si la repezeala) i este de ajuns ca sa goneasca in urma lui prin toata America! Probabil ca Sandra Bullock nu a auzit de proverbul romanesc “dragoste cu sila nu se poate” si doreste cu orice pret sa-l convinga pe cameramanul Steve de realitatea dragostei lor!

Nici in momentul in care Steve spune singurul adevar masculin “Sunt un barbat, noi barbatii spunem lucruri pe care nici noi nu le credem”, Mary nu se trezeste din basmul al carui autor este si gaseste mii de scuze pentru a motiva comportamentul sarmanului barbat.

Nici nu vreau sa-mi imaginez cate dintre noi am ptrecut prin boala numita “pierderea acuta a contactului cu  realitatea” si nu stiu cate dintre noi s-au si vindecat de aceasta plaga. Si uite ca asa traim cu iluzia ” ma iubeste da nu stie sa mi-o arate” si facem tot felul de chestii nebune: citim mesaje, interpretam filozofic mailuri (si le mai dam si forward prieteniei pentru a le citi) iar in faza acuta ne transformam in adevarate detective care stiu pana la cel mai mic detaliu programul amaratului, al rudelor apropiate si indepartate.

Mai mult- pentru ca am fost hranite din biberon cu povestile fratilor Grimm ne imaginam ca dragostea adevarata trebuie sa treaca prin nespuse incercari , prin adevarate drumuri initiatice. In alte cazuri organizam sesiuni complicate de vanatoare. Si din cauza ca vanatoarea produce multa adrenalina ametim rapid si ne imaginam ca asta e iubirea cea mare. Credem ca un tip care “e greu de avut” e si buuunnnn. Cat e el de bun ni se arata numai la urma, dupa ce vanatoarea e incheiata si festinul a fost cam amar si s-a cauzat cu probleme de digestie.

Unele dintre noi sunt incurabile romantice si asteapta repetat si la interval variabil ca in sfarsit tipul sa ajunga la sentimente mai bune in ceea ce le priveste.  Ca si cand ai astepta in fiecare an dupa Mos Craciun. Numai ca, nu-i asa la un moment dat in copilarie am invatat ca Mos Craciun nu exista. Si parca nu ne-a durut asa de tare impactul cu pamantul, sau?