Delia R. Hornfeck

Ati avut ocazia sa vedeti filmul All about Steve cu Sandra Bullock  in rolul lui Mary? Eu nu prea merg prin cinematografe, preferand comoditatea caminului, dar de data aceasta am facut o exceptie si intr-o seara (dupa ce am fost sigura ca mi-a trecut raceala pacatoasa ce m-a impiedicat in ultima saptamana sa-mi sfarsesc coerent vreun gand) ne-am indreptat la pas voios, pana in mana spre cinematograful din cartier.

Pentru cine n-a avut timp, chef sau a fost impiedicat/a stiu eu din ce motive rebele va spun care e ideea principala ce trebuie retinuta din acest film: noi femeile suntem pe cuvantul meu, nebune! Filmul nu a fost nu stiu ce mare arta cinematografica dar pentru mine a actionat ca o mica revelatie! Sandra Bullock alias Mary Harowitz este o tipa super cool, desteapta, haioasa; cam vorbeste ea fara sa ia o gura de aer, dar asta nu e nici pe departe cel mai mare defect al ei. Fiti atente: dupa numai o prima intalnire cu “ocupatul” Steve  eroina noastra este convinsa ca si-a gasit iubirea vietii. Si o singura replica de-a acestuia (”mi-ar fi placut sa ma poti insoti”- spusa by the way doar din politete si la repezeala) i este de ajuns ca sa goneasca in urma lui prin toata America! Probabil ca Sandra Bullock nu a auzit de proverbul romanesc “dragoste cu sila nu se poate” si doreste cu orice pret sa-l convinga pe cameramanul Steve de realitatea dragostei lor!

Nici in momentul in care Steve spune singurul adevar masculin “Sunt un barbat, noi barbatii spunem lucruri pe care nici noi nu le credem”, Mary nu se trezeste din basmul al carui autor este si gaseste mii de scuze pentru a motiva comportamentul sarmanului barbat.

Nici nu vreau sa-mi imaginez cate dintre noi am ptrecut prin boala numita “pierderea acuta a contactului cu  realitatea” si nu stiu cate dintre noi s-au si vindecat de aceasta plaga. Si uite ca asa traim cu iluzia ” ma iubeste da nu stie sa mi-o arate” si facem tot felul de chestii nebune: citim mesaje, interpretam filozofic mailuri (si le mai dam si forward prieteniei pentru a le citi) iar in faza acuta ne transformam in adevarate detective care stiu pana la cel mai mic detaliu programul amaratului, al rudelor apropiate si indepartate.

Mai mult- pentru ca am fost hranite din biberon cu povestile fratilor Grimm ne imaginam ca dragostea adevarata trebuie sa treaca prin nespuse incercari , prin adevarate drumuri initiatice. In alte cazuri organizam sesiuni complicate de vanatoare. Si din cauza ca vanatoarea produce multa adrenalina ametim rapid si ne imaginam ca asta e iubirea cea mare. Credem ca un tip care “e greu de avut” e si buuunnnn. Cat e el de bun ni se arata numai la urma, dupa ce vanatoarea e incheiata si festinul a fost cam amar si s-a cauzat cu probleme de digestie.

Unele dintre noi sunt incurabile romantice si asteapta repetat si la interval variabil ca in sfarsit tipul sa ajunga la sentimente mai bune in ceea ce le priveste.  Ca si cand ai astepta in fiecare an dupa Mos Craciun. Numai ca, nu-i asa la un moment dat in copilarie am invatat ca Mos Craciun nu exista. Si parca nu ne-a durut asa de tare impactul cu pamantul, sau?

De multe ori am simtit un impuls ascutit sa-mi fac bagajul si sa-mi iau un bilet pentru…oriunde. Cine stie poate e de vina dorul meu de indepartare si de necunoscut.

Dar…cand intr-o cafenea ultra moderna, plina ochi si cu o muzica gen budha bar esti intrebata de o pisicuta si un ingeras daca cele trei locuri la masa ta sunt libere ca imediat vine si Mos Craciun, crezi ca ai luat-o razna si primul drum ce-l vei bate la picior e spre sanatoriul din oras.Si uita-te ca stai deodata la masa cu Mos Craciun, cu Pisicutza, cu Ingerasul si cu un Dracusor.Si toate aceste personaje iti zambesc  natural incepand sa discute intre ele despre ultima dragoste esuata.

Nu va speriati, (inca) nu am deviat de la linia normala dar mi se intampla asa ceva o data pe an si asta in februarie. Ori de cate ori co-locatarii mei de tara isi regasesc pe undeva prin dulapul de acasa buna dispozitie si se transforma pret de un week end si de o costumatie in pisicutza, tigrusor, dracusor, catelus, si alta oratanie zambareata. Pana si seful vine la serviciu costumat in zeul Bahus!

E Carnavalul. In timpurile vechi moment de alungare a spiritelor iernii, in timpurle postmoderne moment de eliberare si descatusare a stresului zilnic. Sau singura posibilitate sa te simti cum vrei, fara a te gandi prea mult la incalecarea vreunei norme sociale severe.

Dar se pare ca week-endul asta prelungit va fi foarte plin in evenimente. Pe langa flora si fauna plimbareata, orasul este incarcat de inimioare, baloane roz si ursuleti de plus iar indragostitii-si scriu biletele de amor. Nu ma intelegeti gresit ador sarbatorile indragostitilor dar cu ocazia asta imi amintesc de anii singuri in care unicul ravas ce-mi tulbura Valentinul era al tipului ce venea sa-mi citeasca contorul! Nici o perspectiva surazatoare, credeti-ma!

Cu toate acestea exista si zile mai nasoale. De exemplu, prin iunie- iulie se gaseste cineva sa ma intrebe care e programul meu de Revelion pentru ca “draga mea, trebuie sa ne grabim, deja cabanele sunt aproape complet rezervate!” Si cand te gandesti ca pana la urma tot cu doua zile inainte stiu unde si cu cine voi petrece sarbatoarea dintre ani! Cu toate acestea, de ceva ani treburile s-au mai stabilizat si petrecem sarbatori in pereche cu muzica data  la minimum ca nu cumva sa se trezeasca copiii perechii gazda. Partea matura din mine accepta linistita sarbatoare intre famiilii dar cealalta eu, cea rebela si inca zbenguita se revolta tacit si pentru cateva momente regreta timpul in care cateva bauturi in plus, rock dat la maxim si un dans dezlantuit faceau o petrecere de cinste.

Pe lista neagra a sarbatorilor de ocolit as pune insa vizitele obligatorii la rude de care aproape ca nu-ti mai amintesti. Si parca in comparatie, cateva inimioare roz, niste trandafiri si ursuletii de plus suna mult mai bine.

Anii trec si noi ne transformam deseori fara sa simtim. Mda, propozitia contine o banalitate pentru ca …e normal sa ne schimbam ati spune, nu-i asa? Sa mergem mai departe, sa evoluam, sa traim pur si simplu prezentul. Incorsetati de multe ori intr-un cotidian ce contine sarcini de serviciu, copii de hranit si educat, vase si haine de spalat, plase de carat…..uitam de noi si de anii ce se duc. Dar uneori, in seri petrecute in singuratati nostalgice, mi-e dor de mine cea de la prima iubire. Sau poate mi-e dor de simplitatea acelei prime iubiri: fara intrebari inutile, fara frici ca el nu tine la tine (se pare ca astfel de intrebari vin mai tarziu). Incerc sa reconstituiesc mental acel tremur-  când te gândeşti că e ora două şi deseară te vei întâlni cu el. Si timpul ala nu trece odata!!! Si faci si tu ca si vulpea micului Print, te pregatesti inca de pe la orele pranzului pentru portia de fericire de seara.

In noaptea asta vreau sa-mi aduc aminte de prima iubire. Si voi imi veti da voie sa fiu mai romantica si sa-mi permit putin de kitsch adolescentin. Permisiune acceptata, nu-i asa?

El era un zeu cu ochi verzi adanci, cu par lung, bocanci si blugi rupti. Acel gen de “prima dragoste” la care orice mama isi da ochii peste cap. Era un artist, un muzican. Atingea cu degetele lui fine pianul şi contrabasul. Iar eu stăteam vrăjită ore în şir să-i ascult ariile sufletului. Imi canta doar mie in nopti de vara cu usi deschise.

E singurul care mi-a scris iubirea lui pentru mine. Iar eu nu eram pentru el o oarecare pământeancă. Eram acea zeiţă aspră care nu se lăsa uşor sedusă, pentru care tebuia să cucereşti continente şi să învingi balauri. Imi placea sa joc acest rol.O faceam cu o oarecare usurinta pe care, nu stiu de ce, am pierdut-o mai tarziu in iubirea mea matura.

Şi el mi-a scris: “cu un strop iubire aş construi pentru tine Universul, lumea fără de frontiere sau acea lume a iubirii într-un castel de oglinzi de dimensiuni astronomice care să-ţi oglindească doar chipul tău până la sfarşit. De acolo ţi-aş şopti cuvinte sacre. Te iubesc, viaţa mea fără tine ar fi un paradox fără sens sau o lume fără oameni. Te iubesc atât de mult încât dragostea mea ar putea îmbrăţişa dintr-o dată toată galaxia”.  Si eu nu l-am crezut. Am fost magulita, recunosc. Am si zambit putin citindu-i randurile.

Cu el am urcat munţi, am fost în călătorii prin ţinuturi ascunse, pe culmi în care doar ecoul nostru unit se auzea, doar noi doi şi cerul. Cu el am simţit  seara in munte si cu el cantam  „buzele tale au miros de flori şi de fructe”. Stiti cantecul acela? L-ati cantat si voi la prima iubire? “Seară la mare seară la mare, pielea ta are miros de sare”…şi focurile imense de tabara, şi coroniţe impletite din flori galbene ne insoteau cantecul. 

Visam impreuna să  vin şi să –i ascult concertele la operă, să le arăt copiilor noştri- uite, acolo pe scenă e tatăl tău. El e de fapt regele, nu domnul acela ce cântă în costum, el e de fapt zeu în mica noastra galaxie. Mda, visuri de prima iubire inocenta. Ce putere imaginativa avem la inceputul calatoriei noastre pe taramul iubirii, nu? Ce usor ne este sa ne gandim la familii fericite…iar mai apoi nici nu indraznim a visa…

  Şi mai ţin minte şi acum primul sărut, ascuzându-ne de ploaie, cu tricourile ude şi cu adolescenţa pe faţă. Mda, zeul meu avea părul lung şi negru, purta bocanci cu jensi rupti si fuma….iar braţele lui mă ţineau la el ore în şir, strânsă lângă bătaia stelelor, acolo pe acoperiş (pentru că nu aveam bani de distracţii dar şi pentru că preferam să avem mica noastră lume).

Intr-o dimineata,  îndreptându-mă spre el cu maci si dorind sa-i aduc începutul de vară in par, l-am găsit cu o alta. O lasase gravidă. Privirea lui speriata si goala cand cealalta mi-a spus vestea mi-a ramas mult timp in fata ochilor. Iubirea mea cu el a fost platonica. Se pare ca nu si cu ea.  Stateam toti trei pe scaun si taceam. Mi-a spus apoi cat de rau i pare si m-a rugat sa raman. Isi cerea scuze si eu stiam ca fiecare cuvant e adevarat. Dar m-am ridicat si am plecat. Deodata devenisem matura. Nu ne-am mai intalnit o vreme desi stiam ca uneori seara era in fata casei mele. Nu am putut sa ies si sa-i vorbesc. Ma parasisera cuvintele.

Mi-am intalnit dragostea adolescentina cu ceva ani in urma. Am încercat să ne amintim de noi frumoşi şi zei dar florile galbene din coroniţa dăruită pe mal de apă se uscaseră demult …iar el a devenit pentru mine pământean.

“Vacanta la mare, vacanta  la mare, buzele tale au miros de sare, pielea-ti miroase a flori si a fructe, vacanta la munte, vacanta la munte!”