Sa ne prefacem ca s-a intamplat deja…

Visam mereu la o iubire completa, apocaliptica. La o dragoste imensa care sa ne cuprinda ca un taifun, sa ne rostogoleasca cand salbatic prin zilele si noptile anilor ce ne-au mai ramas, cand dulce-amagitor prin dimineti cu aroma de el, cel ales. Ne-o imaginam cea mai puternica dintre iubirile posibile. Si doar a noastra. Ne- am tatua iubirea in suflet si-am dori sa ne vedem defiland o eternitate pe aleele ei.

“Bucuria iubirii pe care am trait-o impreuna….nu o mai pot arunca si abia mai pot sa o alung din gandurile mele. Pot sa merg incotro mi se indreapta pasii, imaginile ei imi danseaza in fata ochilor. Chiar si in momentele de ruga se inghesuie aceste  fantasme si imi cuprind sarmanul meu suflet”. Femeia ce scria aceasta scrisoare a fost o calugarita. Heloise se indragosteste pentru totdeauna de profesorul ei, renumitul teolog Peter Abaelard (1079 – 1142). Un profesor privat ce intretine relatii intime cu eleva sa -legatura imposibila, privita in sec. al XII-lea (ca si acum de altfel) ca o anomalie sociala.

Pentru ca Heloise purta in pantece un baiat (indragostitii fiind de altfel si casatoriti in secret), cei doi sunt despartiti cu violenta de catre unchiul fetei:  Abaelard este castrat, luand drumul calugariei. Heloise, va gasi dupa nasterea baiatului adapost la benedictine. Mai tarziu va deveni chiar stareta. Dupa 12 ani, timp in care nu au contact unul cu altul,vechii iubiti incep din nou sa schimbe scrisori….si atat. La 21. 04. 1142 Abaelard moare in manastirea de la Cluny. Heloise i supravietuieste inca 22 de ani! Sunt inmormantati impreuna in Cimitirul Pere-Lachaise din Paris. Legenda spune ca iubitul si-a intins mainile pentru a-si imbratisa in sfarsit, in liniste, aleasa.

Despre Abaelard se spune ca era rece, retinut. Dar foarte citit, un ganditor profund si un orator inflacarat. Heloise, pe de alta parte, a fost asa cum este fiecare femeie indragostita. Scria inflacarat, scria din inima, scria promisiuni de dragoste eterna.

De ce mi-am amintit chiar acum despre ei? Poate ca o astfel de iubire reflecta crunt jocurile mintii si ale disperarii prin care au trecut cei doi. Si da, a fost o iubire imposibila si in consecinta, una trista. Cu siguranta a fost o iubire masurata in ani amari de despartire, in clipe traite in singuratatea unei chilii. La ei a fost o chilie reala, din cativa pasi la stanga si la dreapta si poate cu o fereastra ce bloca cerul. Dar unele femei traiesc in celule psihice. Ele sunt libere  sa paseasca, sa vada campul si imensitatea albastrului pe fundalul unei ferestre larg deschise. Dar ele nu se bucura de acest firesc al existentei. Pentru ca sunt femei care duc si ele vieti paralele, care poate se intalnesc cu un el in gradina imaginaraori de cate ori amintirea revine mai navalnic. Sunt si ele femei care se fac ca uita, care-si vad mai departe de viata si aduc pe lume pui frumosi. Dar totusi poarta iubiri ce le tin prizoniere. Sunt sigura ca si barbatii traiesc iubiri masurate in ritm de doua vieti – una reala si alta imaginata, acea viata din “gradina lor secreta”. Numai ca poate ei au invatat sa se prefaca mai bine. Dar nu asta doream sa scriu acum. Ma gandeam insa ca…..

ar putea oare ele scapa de lanturile iubirii “ce nu a fost sa fie” daca pur si simplu, printr-un exercitiu de imaginatie, si-ar spune (si le-ar sopti si iubitului imaginar incet) poate in gand…..”hai dragul meu sa ne prefacem ca s-a intamplat deja”…sa ne imaginam ca pe degetul meu a fost inelul ce ma leaga de tine, ca am crescut copii frumosi, ca am simtit impreuna fiorul marii si vantul si pacea…si am mers impreuna pana la sfarsit prin lumina inefabila. Si poate asa ne eliberam de plumbul din suflet. Sa traim linistite mai departe,sa ne zambim noua cu siguranta unui experiente intamplate. Doar ne prefacem ca a fost….si sa vedem marea si cerul si valea.

Destinatar: “fostului”

Va mai aduceti aminte de momentele acelea disperate in care asteptati ca el sa sune? Sau sa-ti trimita (macar) un mesaj! Sau ok, poate sarmanul nu avea timp sa-si reincarce cartela (ca bineinteles era foarte …retinut) da macar sa-ti dea cumva un semn:  ca nu te-a uitat, ca se gandeste si la tine oleaca (atunci cand mintea nu-i ocupata de Playboy , de Formula 1 sau de Campionatul European, Mondial si Planetar)! Si ce daca afara era soare, daca pasarea iti canta voioasa la geam, daca magazinul preferat avea fix atunci astronomice reduceri? Ce te interesa pe tine asta? Tu nu-ti doreai decat sa tragi obloanele si sa sune odata “mama lui de telefon ” (“oare nu era stricat?”)!

Ba chiar, la un moment dat, Maica Tereza si sora medicala din tine ieseau la iveala si incepeau sa-si faca griji legate de sanatatea insului – ca poate saracul s-a inecat la micul dejun cu un colt de paine uscata sau cine stie, mai rau,  l-o fi muscat o furnica?! Orasul asta e plin de pericole ce te pasc la tot coltul!

De fapt romanta era pentru el gata. “Misterul” schimbase fila, ba mai mult sarise deja la un alt capitol! Ti-a si aratat el de cateva ori cand nici macar nu te-a mai bagat in seama la ultimul chef preferand sa schimbe replici inteligente cu miros de bere, avand ca active partenere  blondine sexy! Sau cand iti povestea asa finut (a se cauta va rog antonimul) cat de talentata e noua colega de lucru! Iar tu inca te gandeai ca baiatul e doar extrem de sociabil?

Si inainte ca toata istorioara de amor dintre voi sa fie prea departe si prea tarzie ca sa mai intreprinzi ceva, te convingeai ca oare ce ocazie ti se va mai oferi ca sa iesi onorabil din viata nataraului care nu si-a dat nici pana acum seama ce piatra pretioasa a tinut in (scuzati)- pe palme! Un ultim dans dezmatat pe o masa de bar, fara retineri,  combinat cu muuuult alcool, dansat in ritmuri de “acum sau niciodata” … ar fi fost prea decadent pentru o doamna ca tine asa ca, “prada unui impuls” (de fapt te-ai gandit tu premeditat) ai inceput sa scrii o “ultima” scrisoare! Si ai scris foi intregi explicandu-i tot ce a insemnat pentru tine intalnirea cu el, facand disperat apel la memoria lui (de scurta durata de altfel) amintindu-i de momentele in care va plimbati de mana sub clar de luna ascultand cum canta greierii (doar pentru voi, bineinteles). Ai scris de parca n-ar fi existat un maine: o scrisoare excelenta  (credeai tu), un ravas sincer, detaliat. Dar din pacate a existat un maine …dimineata…si el ti-a gasit scrisoarea prea sincera si prea detaliata. Chiar i-a si stat coltul ala de paine in gat a doua zi la micul dejun,  cand ti-a citit-o. S-a mai si enervat si s-a batut singur pe umeri ca a “scapat de o isterica”!

De ce ne cuprinde subit aceasta nebunie de a “ne lamuri” cu celalalt, atunci cand totul e pe gata? De ce nu ne retragem in liniste in coltisorul nostru? (sa ne lingem ranile, nu de alta). Suntem bantuite oare de nevoia de a ne hrani propriul ego, de a arata celuilalt “ce-a avut si ce-a pierdut”? Parca am vrea sa spunem “uite vezi tantalocule cat te-am iubit eu si cate sacrificii am facut pentru a mentine vie flacara pasiunii? mai pupi tu una asa ca mine?” Sau? Credem ca il putem reintoarce din capitol- asa ca in filmele delicios de “chicioase” de la Bollywood in care el in ciuda familiei naravase, a diferentei de clasa dintre ei, in ciuda drumurilor cu gropi si a trenurilor fara incalzire iarna, lasa totul la o parte si se intoarce sa ne cante o serenada la fereastra si sa ne ofere inelul cu piatra pacatos de scumpa (introdus in pahar de sampanie)- “trait-au pana la adanci batranete si cu siguranta nu mai traiesc si acum”! (cel putin nu impreuna)

Realitatea arata ca ultima scrisoare nu (prea) schimba mare lucru. Dus a fost si dus a ramas! Si amar de sufletul nostru cand, dupa scrisoarea patimasa nu urmeaza nici o mica reactie de la destinatar! Mai tineti minte noptile de dupa? Parca tot era mai bine un dans dezmatat pe tejgheaua unui bar! Nu-i asa?

Imi amintesc ca in momentul “iluminarii” mi-am aruncat  stilourile din casa, am ars plicurile, timbrele si mi-am facut un sertar special unde stau frumos asezate toate “ultimele scrisori”. Le citesc amuzata la un pahar de vin in serile cand ma cuprind nostalgii de dor si patima! Dar vai, ce pacat ca exista acea mica cutiuta electronica numita email!!!

Model expirat

“Frumoasa nu e in primul rand frumusetea, ci frumusetea usor atinsa de nefrumusete” (L. Blaga).

Fiind in tara, am fost mereu supusa privirilor si intrebarilor iscoditoare: “ai mai slabit?”, “sau parca totusi te-ai ingrasat?!!” Si asta nu o singura data ci repetat, ori de cate ori intalneam vreo doamna sau domnisoara pe care n-am avut deosebita placere sa o intalnesc de ceva timp. Si clar ca dupa aceeea urma un “na lasa, ce mai conteaza, esti deja casatorita, dai tu jos”. Marturisesc ca eu ma simt foarte bine cu rotunjimile mele si n-am nici cea mai mica intentie “sa dau ceva jos” (Barbatii insa erau mai potoliti in intrebari legate de greutate, privirea lor preferand sa alunece prin alte parti “fara probleme”). Mai mult decat atat, orice intalnire intre reprezentantele sexului frumos deriva inevitabil la kg in plus iar fetele suspinau cu naduf si-si aratau colaceii (pusi bine-inteles cu ocazia minunata a Craciunului, sa nu va ganditi cumva ca erau de mai mult timp pe acolo – asa, ca sa ne intelegem!!!).

Nu e de mirare ca grija pentru kilogramele in plus bantuie obsesiv mintile romancelor! La televizor, oriunde te ghideaza telecomanda, dai de binevoitoare domnite in rochii foarte scurte (asa ca sa se vada ca ele n-au celulita, Doamne fereste) care iti povestesc pana in cel mai mic detaliu despre “cum au dat ele jos” (si se jura ca n-a mai “pus la loc”); pe langa asta, Romania e tara unde saloanele de infrumusetare (dotate cu tot felul de aparate care sa netezeasca, sa tonifice, sa modeleze) nu vor da niciodata faliment, e Paradisul retetelor pentru slabit, iar de cumparat gasesti tot felul de produse minune  (fara a face vreun efort ce te determina sa transpiri vreun strop la un enervant exercitiu de abdomen)! Aparente, aparente, doamnele mele, pentru ca se pare ca inteligenta se cantareste mai nou in kg (minus) nu in neuroni, nu?

Mai demut modelelor si divelor “le era permis” sa aiba  personalitate. Sophia Loren, Brigitte Bardot sunt numai doua exemple de femei cu rotunjimi ce inflacarau imaginatia milioanelor de barbati. Sigure pe ele, cu picioarele pe pamant, moderne, senzuale (in ciuda curbelor) erau femei normale, ce aratau sanatos, ce-si permiteau si cate un dejun copios (nepierzindu-si deloc din feminitate). Si cel mai important- le era permis sa si arate ca niste femei. …

Stiati ca intre timp : masura “ideala” – 60 ( 90-60-90) corespunde actual taliei medii al unui copil de 4-5 ani?…. raportat la  global, cele mai multe dintre femei au masuri intre 38, 40 sau 42?…. cu 30 de ani in urma, un manechin cantarea cu doar 8 % mai mult decat o muritoare, azi cantareste cu ingrijoratoare 23% mai mult,….. studiile arata ca multe dintre manechinelor “de top” au tulburari grave de nutritie, fiind la limita infometarii?…o cariera a unui model incepea la 16- 18 ani iar azi deja la 13??? (Intre timp spaniolii au interzis manechinelor slabe,  sub 16 ani sa apara pe podium, pentru a nu trasmite un mesaj eronat adolescentelor.)

In ultimii ani presa straina vuia de cazuri ale modelelor ce si-au pierdut viata in urma atacurilor de cord cauzate de anorexie! Mai nou, se resimte un val de schimbare si manechinele bulimice nu mai sunt rasfatatele sortii: tot mai multe case de moda celebre apeleaza la femei ca mine si ca tine! O actiune de laudat, pentru ca nu-i asa? moda trebuie sa fie inspirata din viata reala! Pe cine mai fascineaza la urma urmei fosneala fara fond a manechinelor schelete de pe podiumul din Paris sau New York? Perfectiunea lor bine gandita e doar o strategie depasita de marketing!

Slabii au visat mereu a fi grasi pufosi, grasii s-au visat slabanogi fericiti (dar cu muschi va rog!). Cu secole in urma, frumusetea desertului, pe numele ei Aicha bent Talha, era de fapt o ”grasutza” (cu multa ingaduinta spus grasuta) cu sani darnici! Dar avea niste ochi negri ce l-au innebunit pana la uitare de sine pe bei, care o si scutea de impozit pentru aceste calitati (greutatea sau minunatii ochi??!!), iar admiratorii cadeau lati de extaz in fata ei! Adevarat e ca fiecare secol si-a avut propriul ideal de frumusete. Rubens a pictat superbe nimfe cu burtica- simbol al fertilitatii si al statusului deosebit al femeii in lume! Si atunci de unde toata aceasta nebunie, de unde atata lupta indarjita (si uneori exagerata) impotriva catorva kilograme in plus?

Daca ne uitam bine in jur putem usor observa ca se poarta femeia subiect si nu cea obiect! Ca femeia papusa e rasuflata! Si nici macar boticul bosumflat, alintarile pisicoase si freza ciufulita a femeii – copil nu mai e la moda! Credeti-ma pe cuvant!

Se poarta femeia ce-si alimenteaza singura contul, femeia ce-si creste copiii, ce spala, ce calca, ce face curat, ce merge la serviciu, ce se aranjeaza pentru nunta de sambata – si arata super bine (in ciuda celor 5 kg in plus). Se poarta femeia ce stie sa zica “nu” unei aluzii prea deocheate ( Adevarul e ca de la o anumita varsta devine greu sa impresionezi o astfel de femeie (doar):) cu un Porsche!) Se poarta femeia cu capul pe umeri si picioarele pe pamant! Nu-i asa????

Remember 2009

Nu-mi plac de niciun fel topurile ce se fac la sfarsit de an vechi. Le privesc cu un usor amuzament: cel mai priceput politician, cel mai netalentat om de stat, cea mai tare replica, cea mai sexy femeie, cel mai “musculat” barbat, cea mai scurta rochie….si indiscutabil, lista continua.

Cu toate acestea, in miez de noapte, atunci cand lumea din jur e preocupata sa ciocneasca pahare cu prea plin alcool (sau mai nou dupa moda timpului sa trimita nesfirstite randuri de sms-uri), atunci imi iau un mental ragaz si-mi fac propria lista: cu ce trebuia sa fac si n-am (mai) ajuns, cu ce mi-am propus si n-am (mai) realizat- e, si la anu e timp!!, cu ce mi-am dorit si (nu) s-a indeplinit, cu ce-am iubit si ce-am lasat! Si anul acesta mi-am continuat lista mentala si dupa un rapid calcul mi-am dat seama ca 2009 nu a fost chiar asa de catastrofal cum se anuntase. Ok, n-am castigat la Loto ca sa ma pot muta direct, rapid si fara a misca de doua ori din geana pe Coasta de Azur si sa va chem acolo pe toate,(sa traim fara griji sub soare francez intre dealuri cu miros de parfum), n-am inceput cartea pe care o am in minte (e, si la anu´e timp berechet), nu am strans indeajuns de multi bani incat sa-mi iau ceasul ala … superbul ala de ceas  din magazinul vintage (inca mai e in vitrina deci partida nu e inca jucata), dar…..pe langa examene date si date si date….am realizat ceva mult mai mult…!!!

Alice a noastra spunea ca 2009 e anul marilor iubiri. La ea s-a dovedit a fi asa: la sfarsitul acestui an s-a nascut o mica zeita! Pentru mine 2009 s-a dovedit a fi anul marilor prietenii. Un an superb – mi-am inceput relatia legata din cuvinte si basme cu Tango.  Asa mi s-a permis o alta mare realizare: v-am cunoscut pe voi! Si ne intalnim aici in seri fermecate. Si gandul la voi imi lumineaza orele tarzii de serviciu iar eu zambesc imperceptibil pentru elevii mei cand stiu ca voi conduce spre casa si va voi intalni. La fel, asa cum doar marile minuni se intampla, am cunoscut-o pe Simona. Blanda, superba mea prietena, cu o inima imensa si cu un farmec ce rivalizeaza cu cel al Simonettei Vespucci, marea frumusete a Renasterii italiene! Am petrecut pe tereasa ei cu vedere spre apus cel mai nepamantean moment din mai! Pe-atunci inima imi era sfasaiata de nesiguranta- si Simona cu rabdarea ei nesfarsita mi-a ascultat pasul! Spre sfarsitul acestui an am avut cel mai frumos  week end in Düsseldorf cu draga mea Cristina. Orasul in care stau de cativa ani a zambit in ritmul pasilor nostri. Cristina, iti mai amintesti cuplul acela de batranei din vechea cofetarie ce sa saruta ca la prima dragoste adolescentina? Dragele mele, ne uitam fermecate dar si amuzate la ei (stiu, stiu nu-i frumos dar batraneii aia erau teribili). Si tot cu Cristina am discutat pana tarziuuuuuu in noapte, la …pahare de vin, de ce fetelor inteligente si cuminti li se aplica “atat de frumoasa si adio”??? Raspuns n-am gasit inca- dar eeee!…si la anu e timp!!!

Anul s-a incheiat impreuna cu parintii mei, iubitii mei parinti, in camera ticsita de carti, camera in care mai demult ma inchideam sa-mi plang iubirea pierduta, examenul dragostei picat. Si prietenii mei nevorbitori imi alinau gandul rau si-mi dadeau printre litere udate noi sperante ca pe uneva pe acolo e si zburatorul meu. Trebuie doar sa am rabdare si sa nu incetez a crede.

Tot 2009 mi-a readus in fata ochilor o veche iubire. Una pe care mi-o imaginam solara! Si marea iubire imi povestea (prea mult) si prea agitata, de viata ei de acum. Prea mult ca sa fie adevarat tot ce-mi spunea (clar, numai de bine). Si prea neconvingator, de parca dorea sa-si explice singur…”de ce?!” Imi povestea despre o viata pe care eu, mai demult, mi-o dorisem doar impreuna. Dar ochii acestei iubiri erau acum tristi si goi. Isi pierdusera stralucirea si charmul de alta data. Sau poate eu am coborat imaginea ei de pe postament Pentru ca dragostea cea mare, cea adevarata  era aici langa mine, ma tinea de mana. Si dragele mele, acea dragoste nu o sa va paraseasca bantuita de frici si neputinte de a forma cuplul, acea dragoste o sa va stea langa “la bine si la rau”.

Acea dragoste o sa va vegheze zilele si noptile si o sa va spuna mereu cat sunteti de minunate!

Si poate totusi 2009 a fost anul marilor iubiri!