“Anii mei tineri au sunat a cantec…”
Posted by Delia on Dec 22, 2009 in Culoarea viselor, iubire, Pescari de luna, sentimente, Suflete | 59 comments
…. (Lorelei, Ionel Teodoreanu)
Am cautat mereu dragostea. Acea dragoste completa, plina, rotunda. Un cerc, ca un inel al simturilor, turnat dintr-un singur strop de metal pretios. Nu-mi trebuiau pietrele nestemate. Am dorit-o simpla, pura. O dragoste cu care sa te prezinti ca un nou nascut in fata lumii. O dragoste care sa fie a mea si numai a mea. Si a lui. O iubire ca o dimineata linistita de sarbatoare. O iubire care sa te faca sa te simti completa, implinita. Sa zambesti in fata maretiei ei. Si atat…
Am asteptat-o in usa, sau m-am asezat umila pe scaunelul de lemn din odaie, iar cand intarzierea era prea pustie am grabit venirea ei. Si atunci am alergat in intampinare, am pulsat, am tremurat, am plans lacrimi de deznadejde. Am cautat cand cu speranta cand implorand patimas sa-i inteleg ritmul miscarii. Am plecat urechea la cel mai mic semn incercand sa-i dau noi si nou interpretari.
De cateva ori s-a facut ca vine, dar s-a dovedit a fi doar adierea ei. M-a amagit usor. Iar eu am mers mai departe, mai poticnita, mai amarata. Dar la urmatorea aura am sperat din nou, mi-am intins aripile imaginare spre noul el. O data m-am parjolit si m-am uscat. Asa, inefabil pentru altii, tarandu-mi umbra de femeie pe trotuarul fostilor pasi. Infasurata in mantie de doliu imi boceam moartea unei iubiri ce ar fi putut sa fie … imensa, solara, atotoputernica. Si am afirmat si eu ca o Lorelei “Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale:departarea. (…) Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle.”
Cand a venit a batut finut la fereastra, atat de usor incat m-am trezit din buimaceala aproape prea tarziu. Incapabila de gesturi de bun venit, era sa o pierd. Dragostea e aici. Dar dupa atata cadere sunt paralizata, ma zbat sa o tin langa mine. Pentru ca in unele zile sunt prea departe eu de mine. Nu ma mai regasesc. Pentru ca in unele nopti abisul grav al altor iubiri ma trage spre el.
Si ca o alta Lorelei din negura fluviului, continui neputinciosa, ca intr-un blestem, sa-mi fredonez cantecul sprand ca versurile lui sa nu-l inspaimante pe marinarul ce goneste spre mine. “Sunt pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta”.
Je, bine ai revenit! Ai scris ceva de Timisoara dar vreau, daca e posibil, povestea completa:)
Emotionant!foarte frumos,balsam pentru suflet si in mod special pt al meu.multumesc!Tare bine mi-a facut! Felicitari!
daniele, bine ai venit printre noi. ma bucur ca te-am putut ajuta!:)
Delia, iubesc orasul asta – TM – pur si simplu…dar il iubesc si pentru Decembrie 89, si pentru ca in drumurile mele spre Timisoara am fost atat de indragostita, cel mai indragostita (chiar daca nu de un timisorean)…Si am o intreaga poveste tesuta in jurul iubirii mele pentru orasul tau. Dar eu nu sunt maestra in tesut cuvinte, iar acum cand iti spun toate astea, obrajii mi-au luat foc si inima o simt cumva in gat de emotie.
Draga je, e adevarat ca te poti indragosti nebuneste in/de orasul asta. Cred ca fiecare oras e punctul zero in vreo istorie personala.
Noapte buna.
Buna. am citit acum ceva vreme Lorelei si atunci m-am indragostit nu de personaje, nu de povestea in sine, ci de dragostea singuratatii din cele 5 poeme dedicate profesorului sub tutela unui nume strain: Lorelei.
Acum citind simtirea ta, gandul m-a dus la cat de grea si de angoasa e singuratatea si la cat de mult preamarita este dragostea, a te indragosti sau mai bine zis a gasi pe cineva care sa se indragosteasca de ceea ce esti, poti fii sau vrei sa fii. mi-e greu sa cred ca cineva poate tanji dupa o dragoste asa de mare, asa de speciala, cand nici macar nu a gustat-o vreodata. in viata de zi cu zi avem parte de dragoste in proportii inobservabile, pe care din neglijenta nu stim sa le pretuim. si tanjim dupa ceva ce nici nu stim ce e pana la urma. spre exemplu ma simt indragostita cand astept in statia, iar 1 imi apare doar dupa un minut de inghetat, cand acelasi soare de ieri poposeste si azi pe fata mea, cand prietena mea imi zambeste cald si-mi zice ca urmeaza inca un an impreuna, ca imbatranim, cand fratele ma suna sa-mi trimita poze cu bauta de aseara cu prietenii lui, cand tatal pensionar imi trimite mail pentru a-mi cere carti pentru timp liber, cand mama ma intreaba ce am mai mancat si daca sunt imbracata gros, cand strainul de la coltul cladirii in care lucrez ma intampina in fiecare zi cu acelasi zambet cald, cand sefa imi face observatii si apoi ma anunta ca totusi e mandra de mine, cand ajung acasa si usa nu se inchidea in tacere, cand pot privi spre viitor acompaniata de Kings of leon, cand am griji, am pentru cine sa mi le fac si continui sa mi le fac. sunt indragostita de a fi indragostita in fiecare zi de ceva, de altcineva, pentru alt motiv de fiecare data. aceasta e dragostea pentru mine.
andreea, bine ai venit aici. Comentariul tau m-a impresionat. Si m-a pus pe ganduri. Pentru ca, intr-adevar, deseori raportam dragostea la o anumita persoana. Si cand EL lipseste din viata noastra credem ca suntem pierdute si ramanem neregasite pe veci. Pe tine insa te-am simtit “indragostita de viata”. Si pana sa cautam acea dragoste mare, unica – imaginata de noi trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi, pe cei din jur. Te felicit.
Cred ca de multe ori ne indragostim doar de ideea de dragoste.
multumesc pentru primire.si mie imi pare bine ca poposit pe aici.
apropo de dragoste, aceasta lectie am invatat-o de la oamenii de pe strada, care pot merge zambind oricui, fara a lasa vreun neajuns sa le intunece fata. si am inceput sa o aplic si eu, si am vazut in fiecare zi frumusete, in fiecare om cate o picatura de dragoste, si am adunat si rasturnat, pentru a le putea raspunde cu aceeasi franchete cu dragoste, pentru a le putea zambi inapoi la fel de nestingherit. si da, sunt indragostita de viata si poate ca si ea de mine pentru ca mereu are surprize, mereu ma incanta mentinandu-mi zambetul pe buze si veselia in suflet. va doresc ca in anul acesta sa fim indragostiti de viata si sa o lasam pe ea sa se indragosteasca de noi pentru a ne zambi unii altora si pentru a lasa visele, sperantele sa-si urmeze propriul destin.