La Multi Ani…intr-o speranta

John William Waterhouse, Traieste clipa

“Criza asta a schimbat in rau populatia- o ia lumea razna” aud in ultimul timp peste tot! “Ne scufundam din ce in ce mai mult in nepasare” spun altii.  Prin oras soferii claxoneaza, te injura, iti arata tot felul de gesturi cat se poate de triviale. Pietonii trec grabiti cu priviri departate. Barbatii si femeile orasului sunt in cautare de senzatii tari: domnisoarele din mall, lenevite la o cafea, isi masoara iubirile barbatilor in masini si vile. Si uneori le merge: femei care-si vindeau farmecele perverse ca si plata in natura, pentru a “urca pe scara sociala”, au devenit doamne respectate in societate, cu preocupari “intelectuale” si cu  conturi de mii de euro. Altele isi folosesc plozii veniti pe lume ”exact la timp” pentru a-l tine langa ele pe natangul devenit sot. Junii primi vor siloconate care sa-si tina gura – sa o deschida!!!,  clar, da numai la comanda!  Afaceristii dezumflati de caderea ametitoare a valorii terenurilor, cumparate cu ravna de imbogatire blitz,  injura timpurile potrivnice.

 Cautam solutii miraculoase la orice tip de probleme. Ascultam cu gura cascata retete ce functioneaza “la minut”. Daca se poate acum, cat mai repede, ca “uita-te e ala snob si burtos dar are mamaaaaaaaa la bani!!” Banii fac si desfac. Intocmim liste complicate ce l-ar face sa ameteasca si pe cel mai avizat consilier de afaceri! Banalizam cuvintele “sa devenim mai buni, mai caldurosi, mai oameni!”

Si in toata aceasta goana superficiala am uitat ce inseamna emotia anticiparii, intensitatea si unicitatea momentului, forta evocarii. Bucuria revederii. Claritatea gandului.

La capat de 2009 nu-mi doresc decat un LA MULTI ANI pentru o speranta! Una singura. Ca nu-i asa? “Speranta moare ultima!”

“Anii mei tineri au sunat a cantec…”

…. (Lorelei, Ionel Teodoreanu)

Am cautat mereu dragostea. Acea dragoste completa, plina, rotunda. Un cerc, ca un inel al simturilor, turnat dintr-un singur strop de metal pretios. Nu-mi trebuiau pietrele nestemate. Am dorit-o simpla, pura. O dragoste cu care sa te prezinti ca un nou nascut in fata lumii. O dragoste care sa fie a mea si numai a mea. Si a lui.  O iubire ca o dimineata linistita de sarbatoare. O iubire care sa te faca sa te simti completa, implinita. Sa zambesti in fata maretiei ei. Si atat…

Am asteptat-o in usa, sau m-am asezat  umila pe scaunelul de lemn din odaie, iar cand intarzierea era prea pustie am grabit venirea ei. Si atunci am alergat in intampinare, am pulsat, am tremurat, am plans lacrimi de deznadejde. Am cautat cand cu speranta cand implorand patimas sa-i inteleg ritmul miscarii. Am plecat urechea la cel mai mic semn incercand sa-i dau noi si nou interpretari.

De cateva ori s-a facut ca vine, dar s-a dovedit a fi doar adierea ei. M-a amagit usor. Iar eu am mers mai departe, mai poticnita, mai amarata. Dar la urmatorea aura am sperat din nou, mi-am intins aripile imaginare spre noul el. O data m-am parjolit si m-am uscat. Asa, inefabil pentru altii, tarandu-mi umbra de femeie pe trotuarul fostilor pasi. Infasurata in mantie de doliu imi boceam moartea unei iubiri ce ar fi putut sa fie … imensa, solara, atotoputernica. Si am afirmat si eu ca o Lorelei “Sunt ceea ce-i dincolo de fereastra odaii tale:departarea. (…) Privirea ta nu ma va gasi nicaieri. Amintirea ta nu are unde sa ma afle.”

Cand a venit a batut finut la fereastra, atat de usor incat m-am trezit din buimaceala aproape prea tarziu. Incapabila de gesturi de bun venit, era sa o pierd. Dragostea e aici. Dar dupa atata cadere sunt paralizata, ma zbat sa o tin langa mine. Pentru ca in unele zile sunt prea departe eu de mine. Nu ma mai regasesc. Pentru ca in unele nopti abisul grav al altor iubiri ma trage spre el.

Si ca o alta Lorelei din negura  fluviului, continui neputinciosa, ca intr-un blestem, sa-mi  fredonez cantecul sprand  ca versurile lui sa nu-l inspaimante pe marinarul ce goneste spre mine. “Sunt pe acolo si intr-acolo, fara fiinta, o apropiere si o indepartare in preajma ta”.

Danceuse Etoile

Repetto Paris (via flickr)

Imi amintesc si acum primele port de bras in sala mare, in fata unei oglinzi imense care te determina sa dezvolti un complex narcisist, fiind posibil sa te privesti din toate partile. Mergeam seara, de doua ori pe saptamana – asta fiind unul dintre putinele rasfaturi posibile in perioada comunista. Acordurile de pian pierdut in sala imensa si neincalzita ma faceau sa visez la indepartate victorii pe scenele lumii. Rochia alba, de viitoare balerina, cumparata de mama cu sacrificii pe care numai o mama le poate face, imi invaluia corpul iar eu ma straduiam sa urmez sarguincios indicatiile severe ale profesoarei de balet. Oare toate instructoarele din lumea asta au aceeasi hotarare in voce? Afara in seara ce se apropia, barbati si femei isi traiau propriile povesti.

Mi-am facut debutul cu pasi sovaitori in Spargatorul de Nuci. Si acum mai visez momentul in care luminile scenei s-au aprins, in sala s-a facut liniste si noi, incepatorii, intram cu respiratia tinuta , Un- doi-trei- pirueta! Un minut si apoi totul trecuse atat de repede incat nici nu aveai cand sa te dezmeticiesti!

Nu am ajuns mare balerina si nu am vazut niciuna dintre scenele Parisului sau Romei. Mi-am continuat insa dansul invizibil in vartejul vietii.

Cand l-am intalnit pe el, am inceput sa dansez din nou, trecand de la ariile de opera la cele de jazz unduitor, in prag de seri. Un timp, pasii devenisera siguri pe ei, permitandu-si salturi inalte, perfecte. Piruiete ametitoare, respiratie tinuta pana la abandon. Purtam deja in gand rochia alba cu paiete. Eu, imaginandu-ma unica dansatoare in piesa compusa doar pentru noi, prima balerina dansand pentru el in noapte. Dar si acum ca de alte dati, luminile scenei n-au tinut decat pentru cateva arii. Apoi s-au stins deodata si sala s-a racit subit.

Hoinarind  cu ceva vreme in urma prin orasul luminilor am dat peste un magazin care mi-a adus aminte de mine, copil. Si am resimtit fiorul piruetei pe poante. Un magazin cochet, in care fiecare decor spunea o poveste. Si lumina s-a aprins din nou chiar daca de data aceasta nu era un el anume care sa-mi priveasca zborul. Si acolo incaltata in balerini de strada am inceput sa-mi trasez piruete imaginare. Doar pentru mine!

Poate asa se intampla cu toate fetele ajunse femei. Poate in fiecare dintre ele ramane ceva dintr-o copila dansandu-si timid primii pasi…. sperand tacit sa fie macar o data in viata Danceuse Etoile intr-o arie aleasa anume pentru ea.

Femei iubind

“…Life is a moment in space
when the dream is gone
it’s a lonlier place
I kissed the morning goodbye
but down inside
you know we never know why” (Barbara Streisand, Woman in love)

…

Am intrat in camera goala dupa ce tu ai plecat. M-am asezat pe pat, luand in brate perna, straduindu-ma disperat sa-ti simt parfumul. Inca mai mirosea a tine si o tinem lipita de mine, incercand sa te am mai aproape in absenta, atat de aproape, atat de in mine. M-am ridicat si am mangaiat masa la care acum cateva minute iti fumai nervos o ultima tigara. Ai stins-o cu un gest iute, iritat – care m-a facut sa tresar.

“…The road is narrow and lone
when eyes meet eyes
and the feeling is strong
I turn away from the wall
I stumble and fall
but I give you it all…” (Barbara Streisand, Woman in love)

Am atins usor in treacat cuierul imaginandu-mi cum ti-ai luat haina, cum te-ai privit in oglinda. Cat de crude sunt oglinzile astea! In ea se reflecta acum o femeie cu privire pierduta, cu buzele deschise parca a cuvant. O femeie cu gesturi pustii. Noaptea trecuta, ne-am privit indelung in fata ei mangaindu-ne cu zambete reflectiile. “Esti tu? da, tu esti, te-am simtit inca din prima clipa, in momentul in care privirile noastre s-au intalnit printre miile priviri ale femeilor si barbatilor lumii”.

Probabil ca si tu te-ai uitat pentru o ultima oara in oglinda alungandu-ma cu un gest grabit, ai inchis cu un zgomot sec geamantanul, ai tras dupa tine usa ce ne va desparti de acum incolo.

Undeva in drum spre ea, spre viata ta, mi-ai citit cu ochi tulburatori de albastri scrisoarea.

“…I am a woman in love
and I’d do anything
to get you into my world
and hold you within
it’s a right I defend
over and over again
what do I do?…” (Barbara Streisand, Woman in love)

Mai demult mi-ai spus ca aceasta poveste e doar despre mine si tine. Cu toate aceste, cortina a cazut, actorii principali au parasit scena.

Leaganul UCIGAS

Citesc presa si nu-mi vine a crede ochilor. Simt cum sangele imi clocoteste cum mania nu-mi mai are margini, cum incepe sa mi se faca fizic greata!

Este un articol sinistru. Despre o mama si un tata care-si pierd unicul copil. Un copil sanatos, trimis la joaca cu prietenii din fata blocului! Un copil care peste o luna urma sa-si sarbatoreasca ziua de nastere. Un copil care poate pana in momentul caderii de pe leaganul ucigas radea, vorbea, striga de fericire! Un copil vioi, viguros, energic! O VIATA curmata din neglijenta umana, din prostie, din dezinteres TOTAL!O viata de copil!

Imi cer scuze daca va stric dispozitia. Dar sunt furioasa, sunt revoltata, sunt cutremurata pana la pierderea stapanirii de sine!

In ziar scrie sec: “Un copil de 6 ani a murit in parc la locul de joaca. Copilul a cazut cu tot cu leaganul” care i-a strivit capul! Pentru ca leaganul nu era prins in pamant!!!!!!!!! Eroare umana? IN NICI UN CAZ! NEOMENIE!

Ce a fost in capul celor care au dat in functiune un leagan care nu avea stalpii fixati adanc, cimentati pe veci in pamant!???? Spre ce ne indreptam, de unde atata neglijenta??? Acum cateva saptamani o asistenta UITA in incubator un nou nascut!!!!! Rezultatul: arsuri grave! SI “asistenta” aceea, angajata sa salveze vieti i spune nonslant proaspetei mame “doamna nu v-a murit copilul, s-a ars numai putin”. POFTIM doamna asistenta?Sunteti in toate mintile?

CUM se poate intampla asa ceva? Era prea interesanta barfa din camera de garda? Sau tricotatul ciorapului? Sau sticla de vodca domnilor RESPONSABILI de leaganul de la locul de joaca?  CAT SUNTETI DE NEOAMENI! Care va fi pedeapsa? Domnilor, la ce v-ati gandit cand ati lasat pe acel loc de joaca un leagan neasigurat??? Cum puteti sa va mai sarutati copiii de noapte buna in timp ce altor parinti le-a fost rapit acest drept???

Dati-mi un raspuns!!! NOI NU MAI ACCEPTAM! Nu va mai TOLERAM!

Astazi, 2 decembrie, viata unui baietel de sase ani a luat sfarsit!!! Iremediabil.